Nuntirea prostiei cu răutatea sub odăjdiile preoţeşti ale minciunii

E bine să trăieşti în lume! Afli ce nu ştiai şi te miri de ce ţi se întîmplă, mai în fiecare zi. Mă rog, cel puţin aşa ne este dat nouă, celor care trăim în "viaţa politică" a României, noi ăştia din mărginime, de dincolo de hotarul dinlăuntrul căruia ni se hotărăşte soarta. Ieri am aflat, spre exemplu, că imaginaţia domnului Drag­nea este relativ mărginită, searbădă, oarecum, lipsită de orizont, de amplitudine. Ne-a spus-o chiar domnia sa, obligat să cons­tate, nu fără o doză semnificativă de surprindere şi mirare, că în zisa sa imaginaţie nu încape cu nici un preţ un fapt important, oricît s-a chinuit dînsul să-l înghesuie acolo, ca pe o buleandră suplimentară într-un geamantan care şi aşa nu se mai închidea de prea plin. Faptul invocat este acela că "Româ­nia" a putut fi tratată cu atîta brutalitate de către oficialii Uniunii Europene în ciuda faptului că România este şi ea membră a Uniunii Europene. Evenimentul s-a produs cînd noua doamnă de fier a Europei, cazată temporar la Palatul Victoria din Bucureşti, a fost întîmpinată în plenul Parlamentului European nu cu trandafiri cum credea domnul Dragnea că i s-ar fi cuvenit pentru eforturile supraomeneşti pe care le face în serviciul bravului popor român, ca şi în lecturarea celor cîtorva cuvinte care i-au fost puse pe hîrtie, ci cu întrebări incomode şi cu discursul tăios al Prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, excelenţa sa, domnul Franciscus Cornelis Gerardus Maria Timmermans. Diplomat şi "birocrat" de carieră (în sensul bun al cuvîntului!), om politic cu cîteva remarcabile mandate parlamentare şi guvernamentale la activ, specializat în studiul literaturii franceze, la vreo două universităţi, în istorie şi drept european, la una dintre ele şi în probleme de informaţii, mai precis în interogarea prizonierilor de război ruşi, în cadrul serviciului de informaţii al armatei olandeze pe care a servit-o cu onor în timpul scurtului său serviciu militar. Om de oarece res­piraţie intelectuală, capabil să se exprime articulat nu doar în olandeză şi rusă, ci şi în franceză, engleză şi germană. Nu-i chiar de colea cînd îl compari cu doamna prim-ministru Viorica... Dăncilă Viorica, desigur, care habar nu are cum arată un prizonier de război rus şi cu atît mai puţin cum ar trebui interogat acela. Domnul Timmermans, în interpretarea plină de culoare a ziselor sale de către domnul Dragnea, a avut îndrăzneala să ameninţe România cu tribunalul... nici mai mult, nici mai puţin!

Aici se naşte, desigur, întrebarea de factură hamletiană: care este rădăcina pateticei văicăreli dragniene: prostia, răutatea sau minciuna? Ca să îl parafrazăm pe Vlahuţă, de nici una dintre ele nu mă cutremur, ci de eternitatea lor! Dacă domnul Dragnea nu ştie că nici el şi nici Dăncilă, cît e dumneaei de prim ministru, şi, la o adică, nici Parlamentul, nici Guvernul, nici Preşedintele României nu sunt Româ­nia, atunci este prostie. Îi facem oficiul de a repeta adevărul simplu, de bun simţ, că România este România şi nimeni nu îi poate lua locul. Deci, nimeni nu este România, decît Româ­nia! Instituţiile guvernării sale şi înalţii lor oficiali, deţinători temporari ai unui mandat de guvernare, indiferent de funcţie, au conform Constituţiei puteri de reprezentare a statului numit Româ­nia, dar nici un om întreg la minte nu are cum să confunde pe cel care reprezintă cu ceea ce este reprezentat! Dacă s-a folosit, ca în atîtea alte ocazii, de o minciună ca să mai tragă ceva foloase electorale, văicărindu-se ca o bocitoare profesionistă către galeria psd-istă din peluză, înţepenită în doctrinata răutăţii funciare a "străinilor" care vor să ne ia tot avutul, ţărişoara şi să ne mai şi omoare, atunci, este desigur vorba doar despre om şi caracterul său.

Răutatea, însă, dorinţa de a face rău altora, cu orice preţ, în cazul de faţă României şi intereselor sale în Europa şi în lume, este o trăsătură care a ieşit la iveală, a devenit vizibilă, ceva mai în urmă, acum cînd domnul Dragnea pare să fi lăsat deoparte orice consideraţii, altele decît cele care îi pot aduce capital şi profit politic imediat şi, poate, salvarea mult visată din chingile jus­tiţiei.