ZIARUL BURSA

03 octombrie 2018
Ediţia din 20.12.2024
Acelaşi TVA, alt sistem de plată

UNDĂ VERDE DE LA ECOFIN Acelaşi TVA, alt sistem de plată

Emilia OlescuMacroeconomie / 3 octombrie 2018

Taxarea inversă a TVA a constituit unul dintre subiectele fierbinţi ale reuniunii miniştrilor europeni de finanţe (ECOFIN), care a aprobat, ieri, modificarea Directivei Europene din domeniu, fiind permise derogări temporare de la normele TVA, în vederea unei mai bune prevenţii a fraudei în materie.

Deducerile privind investiţiile au încins dezbaterile în comisii

DEPUTAŢII VOR SĂ SCHIMBE LEGEA OFFSHORE ADOPTATĂ DE SENAT Deducerile privind investiţiile au încins dezbaterile în comisii

Gheorghe IorgoveanuPolitică / 3 octombrie 2018

Deşi iniţial 60% din impozitul pe venit putea fi dedus pentru investiţii, deputaţii PSD vor să reducă procentul la 30%  

Raportul final privind legea offshore a fost dezbătut, ieri, în şedinţa reunită a comisiilor pentru industrii, buget şi administraţie din Camera Deputaţilor. El a fost votat şi urmează să intre azi în plenul Camerei Deputaţilor. Discuţiile asupra proiectului adoptat săptămâna trecută de Senat au fost aprinse încă de la început.

Viorica Dăncilă

PENTRU FAPTELE GUVERNULUI Dăncilă, chemată la raport în Parlamentul European

George MarinescuPolitică / 3 octombrie 2018

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va fi audiată, astăzi, în plenul Parlamentului European, în legătură cu modificarea legilor justiţiei, legislaţiei penale şi cu evenimentele din 10 august. Conform deputaţilor europeni şi oficialilor Comisiei de la Bruxelles, toate aceste lucruri au avut menirea să slăbească lupta anticorupţie a puterii politice de la Bucureşti şi să impieteze imaginea statului de drept existent în ţara noastră.

"România - a doua cea mai mare creştere din UE la preţurile industriale"

EUROSTAT: "România - a doua cea mai mare creştere din UE la preţurile industriale"

Emilia OlescuMacroeconomie / 3 octombrie 2018

Ţara noastră ocupă locul al doilea, după Letonia, între statele membre UE, din punct de vedere al creşterii preţurilor producţiei industriale din luna august faţă de iulie, arată Oficiul European de Statistică (Eurostat). Datele Eurostat indică faptul că în Letonia preţurile din industrie au crescut cu 2,1%, în România avansul fiind de 1%, în Danemarca - de 0,8%, iar în Belgia şi Ungaria - de 0,6%.

10.000 de firme româneşti, finanţate pentru extindere în SUA

PRIN PROGRAMUL SMART START USA 10.000 de firme româneşti, finanţate pentru extindere în SUA

Ramona RaduCompanii / 3 octombrie 2018

Hans Klemm: "Antreprenorii români trebuie încurajaţi să investească în SUA şi să creeze noi locuri de muncă întărind legătura economică dintre cele două ţări"

Programul Smart Start USA, care urmăreşte crearea primului ecosistem din Româ­nia dedicat creşterii exportului şi internaţionalizării companiilor cu capital românesc, cu acces prioritar pe piaţa Statelor Unite ale Americii, a fost lansat, oficial, ieri.

Dosarul "Bombonica" riscă amânarea

DĂNCILĂ SESIZEAZĂ CCR Dosarul "Bombonica" riscă amânarea

G.M.Politică / 3 octombrie 2018

Premierul Viorica Dăncilă s-a conformat cererii şefului PSD Liviu Dragnea şi a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la compunerea completului de cinci judecători, pentru dosarele judecate în apel de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sesizarea unui posibil conflict între Parlament şi ÎCCJ a fost trimisă de Guvern către CCR, deoarece un astfel de complet urmează să judece apelul formulat de Liviu Dragnea cu privire la sentinţa instanţei de fond a ÎCCJ, prin care liderul PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul privind angajările fictive de la direcţia generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Teleorman.

Mediul economic, puternic afectat de traficul ilegal de mărfuri

STUDIU IRES: Mediul economic, puternic afectat de traficul ilegal de mărfuri

Mihai GongoroiCompanii / 3 octombrie 2018 /

Mediul economic din ţara noastră este puternic afectat de traficul ilicit de mărfuri, arată un studiu realizat de IRES la cererea Asociaţiei pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul" (ACTIV).

Potrivit studiului, realizat prin chestionarea a peste 1.000 de agenţi comerciali şi intitulat "Percepţia retailului tradiţional asupra traficului ilicit de mărfuri din România", cele mai întâlnite produse comercializate pe piaţa subterană sunt ţigările (63%), băuturile alcoolice (32%), produsele textile (31%), produsele de curăţenie (14%) şi alimentele (14%). Conform IRES, acest lucru este deosebit de îngrijorător, deoarece comercializarea acestor categorii de produse "asigură supravieţuirea micului retail".

Nuntirea prostiei cu răutatea sub odăjdiile preoţeşti ale minciunii

Cornel CodiţăEditorial / 3 octombrie 2018

 Cornel Codiţă

E bine să trăieşti în lume! Afli ce nu ştiai şi te miri de ce ţi se întîmplă, mai în fiecare zi. Mă rog, cel puţin aşa ne este dat nouă, celor care trăim în "viaţa politică" a României, noi ăştia din mărginime, de dincolo de hotarul dinlăuntrul căruia ni se hotărăşte soarta. Ieri am aflat, spre exemplu, că imaginaţia domnului Drag­nea este relativ mărginită, searbădă, oarecum, lipsită de orizont, de amplitudine.

Robot cu dublu rol: munceşte în construcţii şi combate emigrarea

O.D.Companii / 3 octombrie 2018

Imaginea clasică a muncitorului de pe şantierele de construcţii este pe cale să se schimbe definitiv. Cercetătorii japonezi au construit un prototip de robot cu formă umană care are rolul de a înlocui muncitorii din domeniul construcţiilor. În plus acesta reprezintă şi o soluţie pentru combaterea importului de emigranţi, care reprezintă o mână de lucru ieftină.

Romgaz, printre performerii bursei

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 SEPTEMBRIE - 1 OCTOMBRIE Romgaz, printre performerii bursei

Mihai GongoroiInvestiţii Personale / 3 octombrie 2018

În contextul unei lichidităţi reduse înregistrate în ultimele zile de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada 24 septembrie - 1 octombrie, titlurile emitentului Romgaz (SNG), ce au avut un randament de 3,47%, în raport cu moneda euro, se situează pe poziţia a treia în clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la BVB, în intervalul menţionat.

Schimbări la DNA: se zugrăveşte clădirea!

D.N.Anticorupţie / 3 octombrie 2018

Anul acesta Direcţia Naţională Anticorupţie a trecut printr-o serie de schimbări. Ultima pe această listă este aceea a culorii pereţilor. Dacă în ultima perioadă s-a vorbit mai puţin despre activitatea DNA, totuşi lucrurile se mişcă, nu neapărat în instituţie, ci imediat în afara ei. Pereţii DNA primesc o nouă faţă, după cum se poate vedea în imagini. Ce mutări au loc înăuntru? Mai greu de spus cu precizie.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Civil Aviation Group cumpără Air Moldova

Civil Aviation Group cumpără Air Moldova

F.A.Internaţional / 3 octombrie 2018

Compania Civil Aviation Group SRL, din care face parte operatorul aerian român Blue Air, a oferit 50 de milioane de lei moldoveneşti pentru societatea naţională aeriană Air Moldova  

Compania Civil Aviation Group SRL, din care face parte...

Gigantul minier "Vedanta" se delistează de la Londra

Gigantul minier "Vedanta" se delistează de la Londra

Alina VasiescuInternaţional / 3 octombrie 2018

Grupul minier indian "Vedanta Resources" Ltd., condus de Anil Agarwal, s-a delistat în mod oficial de la Bursa de Valori din Londra (London Stock Exchange - LSE), într-un moment în care compania se confruntă cu proteste din exterior,...

O nouă staţie de metrou, pe Magistrala 2

I.Ghe.Companii / 3 octombrie 2018

Primăria Sectorului 4 a anunţat că va semna, în aceste zile, protocolul de colaborare cu SC Metrorex SA, pentru prelungirea Magistralei 2 de metrou, cu încă o staţie, până la Centura din zona de sud a Capitalei. Demersul a fost aprobat săptămâna...

MACRO NEWSLETTER 03 Octombrie 2018

MACRO NEWSLETTER 03 Octombrie 2018

Macroeconomie / 3 octombrie 2018

Activitatea în industria prelucrătoare din SUA a înregistrat o expansiune sub aşteptări în septembrie 2018, pe fondul temperării comenzilor noi. Indicele agregat al activităţii a scăzut până la 59,8, de la 61,3 în luna precedentă (o valoare sub...

Moţiuni simple împotriva membrilor Guvernului

G.M.Politică / 3 octombrie 2018

Deputaţii PNL au redepus, ieri, în plenul Camerei, o moţiune simplă îndreptată împotriva lui Dănuţ Andruşcă, ministrul Economiei. Intitulată "Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează...

Hotelul Mercure va fi inaugurat anul viitor în Timişoara

Hotelul Mercure va fi inaugurat anul viitor în Timişoara

A.T.Companii / 3 octombrie 2018

Orbis Hotel Group, partener strategic al AccorHotels în Europa de Est, deschide primul său hotel în Timişoara anul viitor, în urma semnării unui acord de franciză pentru un hotel Mercure cu partenerul său local şi investitorul S.C. PANERACONS...

Dan Baciu - încă patru luni la conducerea Conpet

A.I.Companii / 3 octombrie 2018

Consiliul de Administraţie al Conpet Ploieşti (COTE) i-a prelungit mandatul directorului general Dan Silviu Baciu pentru o perioadă de patru luni, respectiv până la data de 5 februarie 2019, când va fi finalizată procedura de recrutare şi...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo