OPINII  Elena Udrea şi Miracolul Naşterii

• Cine n-are copii, să-şi cumpere!

Adopţiile au explodat în România, ca fenomen social, ca afacere, în ianuarie 1991.

Ştiu asta precis pentru că, în iarna şi primăvara anului 1991, am lucrat cu o echipă de la TROS la o serie de materiale senzaţionaliste despre copiii străzii, prostituţie şi delincvenţă infantilă, export de fiinţe umane etc. Olandezii des­coperiseră multe subiecte pe care noi, jurnaliştii români, obsedaţi de Iliescu, mineri, unguri şi manifestaţii cu scandal, le ignoram complet.

Înainte de 1989, în România nu prea existau adopţii. Nici domestice, de alea internaţionale, ce să mai vorbim! Româ­nii făceau copiii lor proprii, mai de drag, mai din inerţie, mai obligaţi de clandestinitatea chiuretajelor, mai ca să nu plătească contribuţia aia de 250 de lei, obligatorie pentru sterpii de peste 25 de ani. Înfierile erau rare, strict descrise de lege, practicate în cazuri singulare, oarecum extreme.

Altfel au stat lucrurile după Revoluţie.

În 1992-1993, am urmărit parcursul copilului Gheorghe Lucian Cichicean, născut în comuna Orbeasca, judeţul Teleorman, adoptat de soţii Enrico Calvi şi Giovanna Pratesi din Pisa. Drumul minorului, de la Cichicean la Francesco, a trecut pe la o oarecare Steluţa Căpăţână, din Galaţi, prin apartamentul de la Favorit al unei contabile de la Hotel Bucureşti, pe la doi avocaţi, Ileana Bustea şi Alecsandru Mateescu Basarab, pe la Centrul de plasament Pinochio, pe la Comitetul Român de Adopţii, pe la Evidenţa Populaţiei şi Ambasada Italiei. A fost un drum lung şi costisitor - cam zece mii de dolari americani, la vremea res­pectivă contravaloarea a două apartamente decente, să zicem cam 100-200.000 în banii de azi, ca putere de cumpărare.

Comitetul Român de Adopţii, organism guvernamental, cu sediul în Palatul Victoria, intrarea dinspre strada Paris, condus de Alexandra Zugrăvescu, Cris­tina Călin şi Nicola Tibacu (maior la Evidenţa Populaţiei în acele timpuri, mai târziu cea care avea să devină prima femeie general din istoria patriei - vă daţi seama câte buletine o fi trebuit, săraca, să ştampileze, pentru a-şi proba erois­mul pe câmpul de luptă şi patriotismul irepresibil!) avea să exporte mase largi de copii, într-un timp destul de scurt.

Apoi, din cauza delicateţei subiectului, dar şi a rentabilităţii în resort, CRA a trecut sub directa tutelă a Ministrului Iulian Mincu.

Numărul adopţiilor a scăzut.

La 29 mai 1993 a fost elaborat draftul Convenţiei de la Haga privind Protecţia Copilului şi Cooperarea în Respectul Adopţiilor Internaţionale, iar documentul a intrat în vigoare la 1 mai 1995. În prezent, actul este ratificat de 96 de semnatari. Statele Unite, principalul adoptator, importă copii din China şi Mexic, în principal, Europa Occidentală exploatea­ză surse diverse.

După 1993, doar italienii şi suedezii au păstrat obsesia provenienţei româ­neşti a odraslelor adoptate. Acestea din urmă, în majoritate brune, erau căutate de latinii meridionali, potriviţi la ten, care căutau asemănarea, şi de scandinavii lipsiţi complet de prejudecăţi rasiale, care doreau băieţi virili şi fete fecunde, să coloreze masa blondă nepuitoare.

• Când n-au mai venit străinii după copii, am dus noi copiii la stăini acasă

În 2002, nu se mai adoptau copii româ­ni. Adică nu direct din România.

Aflat la Torino, în august-septembrie, în tovărăşia unor gazetari de la La Stampa, am descoperit sistemul nou inventat de compatrioţii mei rromi.

În Piemonte se aflau cam 100.000 de români, destul de oropsiţi de italienii confruntaţi deja cu serioase probleme economice. Persecuţiile începuseră să devină semnificative, iar autorităţile se străduiau să păstreze controlul.

Ţiganii se adaptaseră. Clanurile zis interlope ocupau case mari, pe străzi elegante, în ariile locuite de grupul lui Agnelli, de afaceriştii locali, de fotbaliştii de la Juve, de bogătaşi, unde poliţia nu prea descindea. În acele case mari, suprapopulate, printre altele, locatarii mai şi procreau...

Adopţiile se mutaseră în patria adoptatorilor şi funcţionau după următorul plan:

Ţiganii mergeau la birourile de evidenţă din Piemonte, Lombardia şi Liguria, la nevoie, şi mai la sud şi, contra unui bacşiş, obţineau listele italienilor înscrişi în programele de adopţie. Îi contactau pe aceştia, negociau preţul, undeva cam la 30.000 de euro, şi se angajau să livreze copiii, încă nenăscuţi, purtaţi cu dis­creţie în pântec de mamele lor, la adăpost de autorităţile italiene.

Nou-născutul era depus la uşă, pe preş, în coşuleţ, ca-n Tom şi Jerry, cu un bilet de abandon.

Italianul se ducea la poliţie şi declara: "Am găsit un copil abandonat în faţa casei" "Ce copil?" "Cred că italian, că biletul e în italiană!" "Da?" "Da."

Găsitorul se oferea să păstreze temporar copilul, în grijă; întâmplător avea şi un avocat scump cu el.

Autorităţile erau de acord, în principiu, cu custodia temporară, până la finalizarea anchetei, că erau scutite de cheltuieli şi bătaie de cap.

Ancheta dura mult, că nu era niciun prunc prin arie dat dispărut!

Între timp, italianul îşi amintea că el, de fapt, dorea un copil, era chiar înscris la un program de adopţie! Dacă Dumnezeu i-a dat un copil, în dar, de ce nu l-ar păstra?!?

Urma un proces. Adopţia era perfectată. Copilul crescuse un pic, era ataşat de familia italiană, era bine tratat... Era în interesul minorului adopţia!

• De la înfiere la naştere, un pas mic pentru birocraţie, uriaş pentru medicină!

Treaba a mers aşa câţiva ani. Bineîn­ţeles, la un moment dat au apărut incidente. Autorităţile au devenit mai mefiante.

Schema a fost înlocuită.

Ţiganii ţineau în continuare toate sarcinile secrete.

Italiencele, în schimb, se duceau la clinicile de fertilizare unde cheltuiau sume consistente. Apoi se introduceau în evidenţa unor medici privaţi şi se ascundeau prin vilele Coastei Ligure.

La naştere, rromii livrau copilul în aceeaşi noapte. Italienii chemau ambulanţa şi, minune, copilul venea pe lume înainte de sosirea acesteia. Ea nu venea însă inutil. Consemna naşterea. Costa ceva, dar merita. Aveai copilul tău cu acte, nu mai trebuia să adopţi pe nimeni!

În 2006, un amic de-al meu din Sudul Franţei a mers cu soţia sa cam sterilă în Ucraina.

A petrecut cam şase luni în frumosul decor rural descris de Gogol şi Şolohov. Doamna din Provence a născut la un moment dat, într-o clinică privată, un băieţel blond ca ea.

Copilul a mers apoi la reşedinţa închiriată a cuplului din Var. Apoi la Kiev, la un hotel de lux, apoi la misiunea franceză, apoi pe Coasta de Azur.

Nimeni n-a remarcat că doamna blondă de la maternitate nu semăna cu doamna blondă din Franţa, că prima vorbea fluent ucraineana şi că pe cea de-a doua naşterea n-a prea marcat-o... Actele spuneau clar: madame Cutare, din France, a născut un băiat de 3 kilograme 600 la ora 7! Scripta manent!

Cine poate întreba o femeie, la intrarea într-o ţară, dacă e însărcinată? Treaba ei! Ce, vameşii sunt obstetricieni, poliţiştii ginecologi?

• Elena Udrea şi instinctul matern

Elena Udrea s-a născut la 26 decembrie 1973, la Buzău.

Statistic, e foarte probabil să-şi fi început viaţa sexuală prin 1990, dar nu-i treaba noastră...

S-a măritat în 2003, de ziua ei, şi a rămas măritată vreme de zece ani.

Soţului ei se pare că i-au plăcut copiii. Are. Nu cu Elena Udrea, dar are.

Doamna Udrea a preferat cariera, viaţa publică, politica. N-a avut vreme să conceapă, nu s-a lăsat vrăjită de instinct şi s-a ţinut departe de puericultură. Decizia sa trebuie respectată. Copiii nu sunt totul în viaţă, ştim chiar de la preşedintele ţării, sunt şi alte lucruri care contează, iar doamna Udrea a înfăptuit câteva trebi notabile.

Elena Udrea a fost cercetată penal, arestată, învinuită, inculpată în mai multe cauze.

Pe 20 decembrie 2017 a fost trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

La începutul anului 2018, Elena Udrea a plecat în Costa Rica. Noi am aflat din presă în 17 februarie. A căpătat statut de refugiat politic în primăvară, aşa cum a afirmat avocatul său în luna aprilie, în instanţă, la Bucureşti. Probabil din 21 martie.

În 5 iunie 2018 a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare şi a fost dată în urmărire generală şi internaţională.

Prin martie 2018 s-a declarat gravidă. Apoi ne-a ţinut la curent periodic cu evoluţia sarcinii, în principal prin revista Viva a Trustului Ringier.

De ce "Viva"? De ce nu Evenimentul Zilei, Pro TV, Antena3, România TV, Adevărul, TVR?

Viva e mai prietenoasă, se pare. Are loc şi de poze, pentru orice eventualitate. Nu e televiziune să redea live, să mai iasă vorbe despre pixeli albaştri etc.

• Incerta durată a gestaţiei la specia umană şi alte enigme ale medicinei moderne

Elena Udrea a afirmat că va naşte în jurul datei de 23 octombrie.

Asta în martie. A spus apoi că are o sarcină gemelară. Doi băieţi. Cu şapte luni înainte de prorocita naştere.

Eu m-am cam mirat, sexul fetiţei mele l-am aflat pe la 3-4 luni de sarcină. Bine, a mai trecut timp, medicina a mai evoluat şi, cine ştie, medicii costaricani or fi mai deştepţi decât ăia români...

În 28 martie am aflat că Elena Udrea a pierdut unul dintre gemeni. Medicii consultaţi de presa din România s-au arătat sceptici în privinţa supravieţuirii celui de-al doilea făt. Apoi s-au mai răzgândit...

Am citit cu luare aminte explicaţiile unui specialist date ziarului Adevărul în 28 martie 2018.

Am căutat şi eu pe internet, am citit despre "vanishing twins", despre sarcinile gemelare, despre avortul spontan al unuia dintre gemeni, despre conservarea sarcinii, profilaxie etc..

Am renunţat, nu sunt ginecolog, obstetrician, nici măcar medic generalist, nici asistentă, moaşă comunală, felcer sau femeie de serviciu la spital. Nu am nici cea mai vagă calificare, nicio calitate să-mi dau cu părerea.

• Băiatul s-a născut fată

Elena Udrea a născut. Nu pe 23 octombrie, ci joi, 20 septembrie.

"Elena Udrea a născut fără medic, natural, în toiul nopţii, cu o lună şi o săptămână înainte de data preconizată". (România TV)

Viva: "La patru dimineaţa, când eu deja năşteam, în spital nu erau decât asis­tentele speriate (Elena Udrea)".

Tot Viva, tot Udrea: "Am născut total natural, pe viu. Când au venit medicii, în cinci minute am născut".

Din Cancan aflăm că: "Tricolorul a fost arborat pe clinica din Costa Rica (...) E modul nostru de a-i saluta pe pacienţii străini. Cam 30% dintre pacienţi sunt străini. Cei mai mulţi sunt americani şi canadieni, dar vin şi din Europa sau Africa".

"Potrivit directorului, o pacientă care naşte la Cima plăteşte în jur de 5000 de dolari. Taxa spitalului este de 1500, iar restul merge către doctorul independent." (Răzvan Scarlat, 22.09.2018)

Ce-am înţeles... Şi ce n-am înţeles...

Într-o clinică de lux se bulucesc străinii să plătească bani buni. O clinică în care nu e un medic de gardă şi asistentele se sperie când o femeie naşte, deşi de-aia a venit acolo, să nască...

Există şi o variantă cu naşterea la cinci minute de la apariţia doctorului, ceea ce ar justifica tariful...

"Natural", adică fără cezariană. Adică n-a rămas nicio urmă după naştere. După o scurtă refacere, nici n-ai zice că Udrea a născut!

A văzut cineva naşterea? Medicii nu erau acolo, asistentele se uitau speriate în altă parte...

Doctorii mamoşi care asistă naşterile la Cima nici nu lucrează acolo. Sunt "independenţi". Spitalul nici nu e spital, e o clădire cu camere mobilate medical, date spre închiriere. Restul ţi-aduci de-acasă. Până şi doctorul! Oare şi copilul?

A văzut-o cineva pe Udrea indiscutabil gravidă?

Păi toată ţara, în revista "Viva"!

Da, dar pozele nu le-a făcut revista "Viva"...

Le-a făcut Mauricio Aguilar pentru Creative Island Studio CR.

Nu sunt sigur care Mauricio Aguilar, că am găsit mai mulţi...

Creative Island e un brand Californian, un studio din Los Angeles, prezent şi în Costa Rica.

Profesionişti! Profesioniştii îşi fac singuri nu doar pozele, ci şi post producţia. Când pozezi personalităţi, e nevoie de multă postprocesare. Mai scoţi un rid, o vergetură, niscai celulită, mai pui o burtă, dacă trebuie...

• De ce ne-ar interesa?

Elena Udrea e cea care a dat fotografiile revistei "Viva".

De ce le-a dat, de ce le-au publicat ăia?

"Nici noi nu am plătit-o pe Elena Udrea, nici noi nu am fost plătiţi de Elena Udrea" spune Dana Enache, redactorul şef al "Viva" în interviul acordat Alexandrei Costanda în Adevărul (30 august 2018).

Înţeleg perfect de ce a publicat Viva pozele, e un subiect de presă.

Dar de ce le-a dat Udrea?

Ca să demonstreze că e gravidă? Se îndoia cineva, bag seama... Udrea voia să nu se mai îndoiască.

La relativ scurt timp după apariţia fotografiilor, Elena Udrea a născut. Într-o zi plină de evenimente, când media mioritică era ocupată cu Dragnea, cu Dăncilă, cu Stănescu, cu soarta PSD-ului, cu o eventuală criză politică.

Numai gospodinele s-au uitat pe ştirile despre Udrea.

Tabloidele au continuat popularizarea venirii pe lume a Evei Maria Udrea-Alexandrov şi în zilele următoare. I s-au întocmit fetiţei astrograme, calcule numerologice, i s-a stabilit poziţia clară în toate horoscoapele şi zodiacele.

M-a amuzat faptul că ora luată de bună pentru astrogramă, momentul naşterii, este ora 14, două p.m.. Ora României. Adică, asta înseamnă că la San Jose era 4 dimineaţa. De ce se consideră că s-a născut fata la două după amiaza?!? Aşa e la horoscopiştii mioritici, când se naşte un român, ora adevărată e aia din patria mamă, indiferent unde, pe Glob, s-a petrecut naşterea! Destinul fiecărui român e pur românesc...

• Costa Rica, Costa Rica

Adopţiile internaţionale au scăzut cu 75%, din 2005 până azi.

Unele state din America de Sud şi Centrală au devenit semnatare ale Convenţiei de la Haga, altele nu.

Costa Rica a ratificat, a aderat la Convenţie.

Costa Rica e o destinaţie bună de călătorie. Un loc în care se pot regla multe chestiuni cu parteneri din ţările mult mai instabile, mai periculoase, din jur - Nicaragua, Panama, Honduras, Guatemala.

Americanii care vor să adopte copii din Guatemala, de exemplu, n-o pot face legal. Guatemala n-a semnat Convenţia de la Haga privind adopţiile.

Dacă, să zicem, un american cumpără un nou-născut (nou-născuţii sunt rari, dar sunt cei mai ceruţi copii la adopţie, e logic de ce!) din Guatemala, va trebui să-l ia dintr-o ţară mai prietenoasă, legal, sau să-şi ducă soţia să nască la San Jose un mic guatemalez cu cetăţenie americană.

De ce altceva s-ar duce femeile din America să nască în Costa Rica?

America are cel mai bun sistem de sănătate din lume. Mai e şi decontat de sis­temul de asigurări!

Europencele, africanele, de ce-ar bate mii de kilometri ca să nască pe bani într-o clinică unde noaptea nu-s doctori şi asistentele se sperie de naşteri?!? Numai ca să-şi vadă steagul naţional fluturând în America Centrală?

O româncă, de exemplu una condamnată penal, urmărită internaţional, ar avea şi alte motive să nască sau să se facă a naşte la San Jose...

Joi, 20 septembrie, imediat după naştere, avocatul Veronel Rădulescu, apărătorul Elenei Udrea, a declarat pentru news.ro: "Nu există nicio şansă să fie extrădată (Udrea, n.a.), pentru că fetiţa va primi cetăţenie costaricană, iar Statul Costa Rica protejează copiii şi nu permite separarea fetiţei de mamă".

Deci, Veronel nici "Să-i trăiască!", nici "e bine-sănătoasă!", direct cu ce-l durea pe el, extrădarea lui Udrea şi ducerea ei la Penitenciarul Târgşor...

Acum, presa a fost darnică, iar concursul Elenei Udrea a fost exemplar. Ştim cum a fost la spital, cum e cu astrograma, de ce nu pot fi mamele de costaricani extrădate, am văzut poze, am aflat cât costă salonul la clinică... N-am aflat un singur lucru şi io-s curios, căci, aşa cum am arătat, m-a preocupat subiectul....

Cât costă un copil în Costa Rica?