JOHN HARDY, SAXO BANK: Planurile bugetare ale Italiei marchează un test asupra euro

A.I.
Ziarul BURSA #Internaţional / 3 octombrie 2018

Planurile bugetare ale Italiei marchează un test asupra euro

Drama constituită în jurul procesului de planificare a bugetului Italiei este punctul focal al acestei săptămâni, arată John Hardy, şef al departamentului de strategie forex din cadrul Saxo Bank, într-o analiză a instituţiei daneze specializate în investiţii şi tran­zacţionare online.

Analistul arată: "Până la finele săptămânii trecute, obligaţiunile guvernamentale italiene (BTP) s-au redresat puternic, reprezentând un vot de încredere potrivit căruia, în ciuda proclamaţiilor populiste (n.r. ale guvernului), un deficit bugetar mai mic va avea câştig de cauză. Dar veştile care au venit, cum că guvernul populist va ţinti un deficit de 2,4% în 2019 (cu promisiunea ca ţara să nu fie «ostatic al pieţelor», deşi orice ţară este ostatică a pieţelor) şi, posibil, şi în următorii doi ani, au clătinat încrederea în datoria italiană şi în moneda euro".

Potrivit analistului, se pare că nivelul de 1% la care se situează randamentul BTP este important pentru obligaţiunile cu scadenţa pe doi ani ale Italiei.

În acest context, John Hardy subliniază că perechea valutară EUR/CHF a avut parte de o puternică redresare care, însă, a suferit un declin din momentul în care a fost anunţat deficitul bugetar mai mare.

John Hardy adaugă: "Pesimiştii, privind evoluţia francului elveţian (CHF) riscă un start fals în acest moment, pe măsură ce BTP-urile italiene sunt abandonate după ştirea legată de deficitul bugetar mai mare. Perechea valutară EUR/CHF trebuie să evite o revenire la 1.1300 pentru a nu risca plonjarea înapoi în vechiul interval de 1.1200 şi ulterior mai jos.

Pe de altă parte, o reapropiere puternică de pragul de 1.1400, alături de o piaţă coerentă a BTP-urilor italiene, ar putea stabili perspectivele pieţei pentru nivelul de 1.1500 şi peste, pe tema unei eventuale normalizări a politicii monetare de către Banca Centrală Europeană".

Potrivit analistului Saxo, dolarul american (USD) şi-a revenit puţin din inerţie, astfel încât este ceva mai complicat de găsit o poveste "în spatele" evoluţiei monedei americane.

"Randamentele obligaţiunilor pe termen lung ale Statelor Unite se situează cu mult deasupra maximelor pentru acest ciclu, la începutul săptămânii, dar, totuşi, perechea valutară USD/JPY a reuşit să urce la noi maxime după datele mixte venite din Japonia, inclusiv o cifră scăzută privind producţia industrială în luna august", notează Hardy, adăugând: "Ar fi greu de crezut că perechea valutară USD/JPY poate susţine un avans către următoarele niveluri de rezistenţă (n.r. prag de preţ ce acţioneză ca o potenţială barieră în faţa creşterii cotaţiei) de peste 114.50, fără ca randamentele obligaţiunilor Statelor Unite să nu revină pe creştere". 

Analistul Saxo Bank a adăugat: "Înaintea sfârşitului de săptămână, atenţia se va concentra la BTP-urile italiene şi la posibilitatea ca situaţia existentă să pună în mişcare o contagiune suplimentară şi o adevărată confruntare cu UE. Dacă se obţine un consens pe termen lung pe ideea că UE va fi nevoită să renunţe la austeritate, deficitul de 2,4% din Italia va fi uşor de depăşit. Dar avem nevoie de mai multe semnale în acest sens din partea guvernelor Uniunii".

În continuare, John Hardy a subliniat că, pentru weekend şi începutul săptămânii viitoare, atenţia se va concentra pe solidaritatea Partidului Conservator din Marea Britanie, pentru poziţia de negociere pe care o va declara înaintea summitului UE, de la mijlocul lunii noiembrie.

Pe de altă parte, analistul de la Saxo notează că situaţia yuanului chinezesc (CNY) rămâne în continuare îngrijorătoare, şi s-ar putea să nu fie soluţionată săptămâna viitoare deoarece pieţele din China sunt închise toată săptămâna (sărbătoare naţională).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb