New York Mercantile Exchange (Nymex), cea mai mare piaţă a energiei la nivel mondial, a decis să vîndă 10% din acţiunile sale către firma de investiţii "General Atlantic", în schimbul sumei de 135 milioane de dolari. Astfel, membrii bursei energetice vor profita de pe urma creşterii puternice a volumului tranzacţiilor de pe acest segment. Amintim că, la data de 30 august, preţul petrolului a atins nivelul maxim istoric pe piaţa din New York, de 70,85 dolari /baril, pe fondul temerilor legate de distrugerile cauzate de uraganul Katrina.
Vînzarea trebuie aprobată de acţionarii Nymex şi de Comisia de Tranzacţionare a Contractelor pe Mărfuri. Banii obţinuţi din aceas-tă înstrăinare vor ajunge la acţionarii existenţi. Fiecare din cei 816 membri ai bursei vor primi cîte 165.000 de dolari. "Dacă va avea loc, investiţia va fi încă un pas în procesul de transformare a Nymex", spune conducerea pieţei americane.
"Nymex" caută noi pieţe în Londra, Dubai şi Budapesta, dat fiind că preţurile record la petrol au determinat creşterea cererii pentru contractele tranzacţionate pe această bursă. Vînzarea unei cote poate premerge unei eventuale oferte publice iniţiale.
Oferta "General Atlantic" a rivalizat cu propunerea comună, în valoare de 130 milioane de dolari, înaintată de "Blackstone Group" LP şi "Battery Ventures" pentru 10-12% din Nymex. În luna iulie, "General Atlantic" a oferit 240 de milioane de dolari pentru 20% din Nymex.