O LUME NEBUNĂ Cruciada anti-copii!

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Miscellanea / 16 decembrie 2014

Cruciada anti-copii!

Lumea modernă nu este chiar mediul ideal în care să trăiască copiii. Războaiele, sărăcia, ignoranţa, dezinteresul fac zeci de mii de victime nevinovate.

Pentru toţi aceeia care refuză să vadă realitatea, Centrul de Resurse Juridice are o veste proastă livrată, sub forma unui raport intitulat "Lagărele de lângă tine". Cifrele sunt devastatoare, mii de copii sunt internaţi în centre speciale din ţara noastră, 1500 dintre ei au murit în ultimii patru ani: "În România, peste 25.000 de copii şi tineri cu dizabilităţi sunt închişi în 717 instituţii de protecţie socială, privaţi de libertate, de viaţă şi familie în comunitate şi sunt puşi sub tutela unui reprezentant al statului. Aproape 1.500 de copii şi tineri cu dizabilităţi au murit, în mai puţin de patru ani, în instituţii din 27 de judeţe. Statul român nu a implementat încă prevederile articolului 33 al Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, astfel încât un Mecanism Naţional de Monitorizare Independent, prin organizarea de vizite neanunţate, să poată contribui la garantarea respectării drepturilor fundamentale ale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi închişi în instituţii. Instituţionalizarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mintale lasă loc abuzurilor, în condiţiile în care singura persoană care ar putea să sesizeze o încălcare a drepturilor acestora este reprezentantul legal sau tutorele care a decis plasarea lor într-un centru social sau medical. (...) Aceste realităţi au fost confirmate atât în urma a 70 de vizite organizate de Centrul de Resurse Juridice în instituţiile unde locuiesc tinerii, cât şi de cel mai recent raport al Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, ca urmare a unei vizite oficiale din primăvara acestui an. În acest context, Centrul de Resurse Juridice propune în premieră un proiect legislativ care, prin organizarea de vizite neanunţate în instituţiile sociale şi medicale, poate contribui la garantarea respectării drepturilor fundamentale ale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi închişi în instituţii. Concret, Centrul de Resurse Juridice propune înfiinţarea unui Mecanism Naţional de Monitorizare, organism independent organizaţional, funcţional şi financiar, din care să facă parte persoane cu dizabilităţi şi reprezentanţi ai societăţii civile". Centrul de Resurse Juridice propune un proiect de lege pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi mintale închişi în instituţiile statului, aşteptând o reacţie favorabilă din partea Parlamentului.

Din nefericire, lucrurile stau foarte prost la nivel global în ceea ce priveşte calitatea vieţii şi protecţia copiilor. Fondul Internaţional ONU pentru Urgenţe ale Copiilor (UNICEF) avertizează că aproximativ 15 milioane de copii sunt afectaţi de conflicte militare majore şi de crize politice grave, în Ucraina, Siria, Fâşia Gaza, Sudanul de Sud şi Republica Centrafricană, calificând 2014 drept un "an devastator" : "În Ucraina, circa 128.000 de copii şi-au părăsit locuinţele din cauza conflictului. Cel puţin 36 de copii au fost ucişi, iar peste 100 au fost răniţi în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk, în perioada aprilie-octombrie 2014. În Fâşia Gaza, în cursul anului 2014, au fost ucişi 538 de copii, alţi 3.370 fiind răniţi. Peste 7,3 milioane de copii sirieni sunt afectaţi de conflictul din această ţară, 1,7 milioane fiind refugiaţi. Aproximativ 750.000 de copii au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza războiului civil din Sudanul de Sud, unde 12.000 de copii au fost recrutaţi de grupări beligerante.În ţările vest-africane afectate de Ebola, cel puţin cinci milioane de copii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani nu au acces la servicii educaţionale". La nivel mondial, aproximativ 230 de milioane de copii trăiesc în ţări afectate de crize, iar 15 milioane sunt blocaţi în state în care au loc conflicte militare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb