O nouă Comisie pentru o nouă Europă?

Cu o lună de întârziere - în parte şi din cauza întârzierii desemnării comisarului din partea Românei datorată crizei politice de la noi care ajunsese în faza crizei guvernamentale acute - noua Comisie Europeană şi-a început ieri activitatea. Poate că această întârziere de o lună ar fi rămas un simplu fapt divers dacă nu ar fi exprimat într-un mod atât de clar şi de simbolic diferenţele ideologice care fracturează astăzi Europa.

Iliberalismul guvernului de la Budapesta şi a fostului guvern român coroborate cu disfuncţionalităţile apărute în binomul franco-german au pus noua Comisie dintru-început într-o lumină defavorabilă. Şi nici contextul geo-politic, cu Brexit-ul gata oricând să se întâmple şi o Americă care pentru prima dată după al doilea război mondial nu mai pare un aliat sigur, nu este în măsură să uşureze misiunea noii Comisii. Din contră, cu un NATO slăbit de lipsa de coeziune valorică internă, cu o Rusie şi o Chină aflate în pline operaţiuni de reconfigurare geostrategică, Uniunea Europeană se află în cel mai ostil mediu internaţional şi intern din toată istoria sa. În aceste condiţii ar fi fost nevoie de o Comisie puternică, dar, cel puţin în acest moment de debut, nu acesta pare să fie cazul.

Chiar dacă cel puţin din punct de vedere economic situaţia este încă bună - deşi războiul încă economic americano-chinez are deja consecinţe asupra economiei europene - noua preşedintă a Comisei se va confrunta cu un context politic atât de dificil, încât va fi nevoie de mai multă decizie şi eficacitate decât în orice alt moment al lungii istorii de şapte decenii a comunităţilor europene. Dacă încercarea de feminizare a noii Comisii a fost un pariu reuşit - chiar dacă nu la paritatea vizată iniţial, căci sunt 12 comisari femei din cei 27 de membrii ai Comisei van der Leyen - în rest, forţa politică a Comisei pare în mare măsură redusă. Dar dincolo de acest progres, capacitatea politica actualei Comisii pare să fie mai redusă decât a precedentei.

De aceea, nu va fi deloc simplu pentru Ursula von der Leyen să-şi atingă obiectivele ambiţioase. Încă din luna iulie când, la summit-ul prelungit de mini-criza declanşată de refuzul statelor membre ale Grupului de la Visegrad şefii de stat şi de guvern europeni au surprins prin propunerea fostei ministre germane a apărării pentru a conduce principala instituţie europeană, legitimitatea acestei desemnări a fost contestată şi ca urmare Parlamentul European a acceptat această nominalizare cu o majoritate foarte restrânsă. Apoi, dintre cei 26 de comisari propuşi - unul pentru fiecare ţară membră, cu excepţia Marii Britanii care a refuzat să nominalizeze un candidat chiar dacă nu a părăsit încă oficial Uniunea - trei au fost respinşi. În final, după prelungiri, în 27 noiembrie, Parlamentul european a validat în sfârşit Comisia von der Leyen cu o majoritate clară - 461 de voturi în favoare faţă de 157 de voturi împotrivă, aşa că noua Comisie îşi începe activitatea la o lună după data planificată iniţial.

Şi cum Comisia - cu amestecul său specific de puteri executivă, de instrumente administrative şi de mecanisme de control - are atribuţii extinse în unele domenii dar, în acelaşi timp nu o putere, rămânând mai degrabă un factor de facilitare a relaţiilor între membri, realizarea obiectivelor asumate depinde în foarte mare măsură de disponibilitatea statelor membre.

Pe de altă parte prezenţa - în aceeaşi calitate de prim vicepreşedinte ca şi în comisia precedentă - a lui Frans Timmermans, care devine şi responsabil pentru "Acordul verde european " (European Green Deal), arată o anumită continuitate cu Comisa Juncker. Iar prin acest acord Ursula von der Leyen nu anunţă doar că UE "îşi asumă partea sa din provocarea climatică" ci şi că adoptă o nouă direcţie politică, mult mai "verde" decât înainte. Iar această linie, dacă va fi susţinută cu consecvenţă, ar putea marca acea schimbare care să scoată UE din starea de letargie în care a intrat după crizele succesive de după 2008 încoace.