O ocazie ratată?

Ar putea afecta dosarul fraudelor bancare sau, cum i se mai spune în presa dâmboviţea-nă, "scandalul bancherilor", mitul infailibilităţii sistemului bancar românesc? Căci acest scandal intervine într-un moment electoral când persoane de la vârful Băncii Naţionale sunt expuse politic. Florin Georgescu, prim-viceguvernator al BNR şi ministru de finanţe, este pe perioada campaniei electorale prim ministru de facto, iar numele lui Mugur Isăres-cu este permanent adus în atenţia opiniei publice fie ca posibil prim ministru, fie, din ce în ce mai des, ca viitor prezidenţiabil. Poate şi din aceste cauze, dar şi pentru a linişti opinia publică, guvernatorul BNR a reacţionat destul de repede, la o zi după începerea scandalului, şi a acuzat procurorii DIICOT care instrumentează dosarul că proferează acuzaţii exagerate şi periculoase despre întreg sistemul bancar. După politicieni a venit momentul în care "statul de drept" sperie şi reprezentaţi ai sistemului bancar?

În comunicarea publică este cunoscut efectul pervers pe care îl provoacă precizările sau retractările oficialilor. Şi, în acest caz, riscul ca mesajul să fi fost interpretat altfel decât credea Mugur Isărescu şi consilierii săi este mare. Pe de o parte, chiar dacă în ultima vreme unele operaţiuni ale parchetelor şi DNA-ului au fost privite cu neîncredere, prezumţia de nevinovăţie nu este chiar un sentiment împărtăşit de majoritatea concetăţenilor noştri. Pe de altă parte, există şi posibilitatea ca procurorii DIICOT - care afirmă în rechizitoriul lor că 80% din sistemul bancar românesc era, într-un fel sau în altul, relaţionat cu reţeaua care acorda credite cu acte false - să aibă dreptate? În plină criză economică şi financiară, credibilitatea bancherilor este la cote minime. Iar formula de apărare care mizează pe strategia cantităţii neglijabile ("nu 80%, ci probabil 0,08%", spunea guvernatorul BNR) riscă să confuzeze observatorii. Pentru că, încercând să relativizeze consecinţele dosarului fraudelor bancare asupra imaginii sectorului bancar românesc, atât Mugur Isărescu, cât şi Adrian Vasilescu, consilierul său, par nu doar să se scuze, ci şi să utilizeze strategia interesului naţional de a prezerva reputaţia sistemului bancar românesc. Însă, dacă dosarul fraudelor bancare este doar vârful icebergului? Pot fi aceste întrebări cenzurate în numele unui aşa zis interes naţional?

De aceea, atunci când judecătorii Tribunalului Bucureşti au admis ares-tarea preventivă pentru 29 de zile a cinci persoane implicate în dosarul fraudelor bancare, între care şi fostul general de securitate (trecut şi pe la SRI?) Florin Diaconescu, suspiciunile nu au putut decât să crească. Un fost general de securitate despre care se spune că ar avea relaţii la vârful statului, diferiţi funcţionari de la ministerele economice, un vicepre-şedinte de bancă şi alţi funcţionari bancari, o întreagă presupusă reţea de criminalitate financiară este adusă în faţa instanţelor şi a publicului chiar înaintea începerii campaniei electorale oficiale. Să fie o coincidenţă? Ori o parte a acelui război fără menajamente între centrele de putere?

Dincolo de speculaţii rămâne însă problema transparenţei democratice: poate fi dreptul publicului la o informare corectă afectat în numele intereselor superioare? În aceste condiţii, declaraţii ca cele ale lui Adrian Vasilescu, de tipul "nu este vorba de vreo zguduire în sistemul bancar, nu e niciun cutremur în sistemul bancar", par să încerce să liniştească opinia publică. Dar când Adrian Vasilescu mai adaugă şi că "aici nu e vorba de banii depunătorilor, ăia sunt în deplină siguranţă, niciun depunător din sistemul bancar, nici din băncile nominalizate în această poveste, nu îşi vede depozitul lui în vreun pericol", logica democratică este viciată. Căci, dacă fraudele incriminate au existat într-adevăr, atunci riscul ca recuperarea banilor pierduţi - aşa cum s-a întâmplat în alte state afectate de fraudele din sis-temul bancar care au fost făcute publice pe fundalul crizei financiare - să cadă pe umerii contribuabililor nu poate fi eludat. Un astfel de moment de criză ar fi o bună ocazie pentru a începe o reală operaţiune de democratizare a sistemului bancar din România. Să fie încă o ocazie ratată?