O POLEMICĂ AMICALĂ Onoarea mea, domnule Anastasiu!

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 august 2013

Onoarea mea, domnule Anastasiu!

Intervenţia lui Virgil Anastasiu m-a surprins în două feluri: primul, că vorbeşte, după zeci de ani de tăcere - el a fost vicepreşedintele BVB, ca şi Doru Nicolaescu, în primii ani ai Bursei bucureştene şi amîndoi au condus-o, după ce primul preşedinte al ei, Ion Mihailă, s-a eclipsat, din cauza scandalului Bancoop, la care era conexat; al doilea, m-a surprins pentru că sînt pe litoral şi nu dispun nici de instrumentele uzuale (baza de date, în special), nici nu pot apela la ajutorul colegilor.

Aşa că mă aflu în faţa fiarei, singur şi neînarmat, iar pe Doru îl simt că-mi dă tîrcoale, sîngeros.

Fie ce-o fi!

Cu optsprezece ani în urmă, lătram la lună, arătînd că este aberant să ai 70% din populaţia ţării în calitate de acţionari, iar tu să le închizi accesul la piaţă, nominativizînd şi dematerializînd acţiunile, în vederea tranzancţionării lor electronice (România se afla pe penultimul loc din Europa, în privinţa informatizării, mai jos era doar Albania), tranzacţionare permisă doar prin casele de brokeraj.

Era la mintea cocoşului că-i ditamai prostia - la început, existau chiar şi capitale de judeţ care să nu dispună de vreo casă de brokeraj, ce să mai dis­cutăm de oraşele ceva mai mici?...

Iar jumătate din cei 16 milioane de acţionari se aflau în sate.

Piaţa de capital românească a început cu o idioţenie.

Cu toate astea, atît Virgil, cît şi Doru au tăcut mîlc.

Le-a convenit.

Am urlat la lună ani de zile.

Am urlat împotriva strategiei dobitoace a CNVM (şi a corupţiei sale - în colecţia ziarului BURSA se găseşte, inclusiv, articolul intitulat "CNVM trebuie să intre la puşcărie", ceea ce, ulterior, s-a şi întîmplat); împotriva monopolului asupra tranzacţiilor, acordat artificial brokerilor; împotriva agresiunii pieţei de capital asupra întreprinderilor privatizate în masă, listîndu-le forţat, pe Rasdaq - uneori, directorul întreprinderii afla din ziarul BURSA că i-a fost listată societatea (Rasdaqul e al Bursei, acum, nu-i aşa?!); împotriva tîlhăriilor din registratar şi împotriva monopolului său; împotriva aşa-zisei "expertize" a consultanţilor americani de la USAID, care, împreună cu CNVM, nu s-au dat în lături să falsifice Legea 52/1994, Legea valorilor mobiliare, împrăştiind în piaţă varianta lor proprie, cu modificări în punctele esenţiale, ca să nu permită o piaţă liberă, pentru cetăţean.

Niciodată CNVM nu a fost judecată pentru această fărădelege.

Iar Virgil şi Doru au tăcut mîlc.

Le-a convenit.

Le-a convenit lor şi, delaolaltă, întregii comunităţi a pieţei, o comunitate în care cei "vechi" de acum nici nu se născuseră - "bătrînii" de astăzi ai pieţei sînt strănepoţii lui Doru şi ai lui Virgil.

Ba chiar, atît Doru cît şi Virgil m-au "lămurit" (aşa, faţă-n faţă) că este normal ca Bursa să aparţină în mod exclusiv brokerilor, că este clubul lor - o teorie pe care nu ştiu să şi-o fi nuanţat ulterior.

OK.

Dragii mei amici - Doru şi Virgil - eraţi amîndoi  la cîrma pieţei atunci cînd a fost pusă ea pe şine.

Doru, de la Institutul de Economie Mondială; Virgil, broker de pe Wall Street.

Amîndoi şcoliţi şi plini de know-how.

Iar eu... eu, un prost.

Mai prost ca masa din bucătărie - nu tu know-how, nu tu ştiinţa economiei.

Ziarist.

Un cetăţean.

V-am spus mereu, prosteşte, în BURSA, că şinele pe care aţi pus piaţa se termină într-un orizont vizibil.

V-am spus mereu, în BURSA, că dacă nu antrenaţi acţionariatul popular în jocul de Bursă, ca într-un sport naţional, atunci o daţi de gard.

Pentru că dacă nu creaţi acest sport naţional, atunci nu creaţi capitalul naţional şi veţi sta tot timpul cu mîna întinsă la stat -"Dă-mi şi mieeeee!".

Tăcînd mîlc la abuzurile şi ilegalităţile CNVM (pentru că vă conveneau), aţi conceput această piaţă miloagă.

"Dă-mi şi mieeeee!" a ajuns sloganul pieţei. 

Toată comunitatea pieţei, într-un glas: strănepoţii voştri de astăzi nici nu ştiu de ce au ajuns într-atît de nevolnici; s-au născut pe şinele puse de voi şi cred că aşa trebuie şi nici nu imaginează că se putea altfel şi că, încă, poate că s-ar mai putea altfel.

"Dă-mi şi mieeeee!"

Dar de ce v-ar da?!

Ce cîştigă naţiunea dacă vă dă statul Romgaz?

Nimic.

Brokerii, da, brokerii îşi cîştigă firimiturile din comision. 

Înţeleg.

Bursa, da, îşi trage şi ea.

Naţiunea, cucu!

Dragă Virgil, nu am nici o satisfacţie că am avut dreptate.

De altfel, nu cred că o recunoşti, nici acum.

Nici tu, nici Doru.

No problem.

Sînt obişnuit.

Mă mir, însă, cum îţi pui speranţa în Sobolewski!

Deşi, cum te cunosc, eşti de fapt maliţios, totuşi transmiţi o dubioasă încredere absolută în capacităţile atoatecreatorului polonez.

Să facă ce?!

Poate directorul unei întreprinderi să-i pună pe acţionari la muncă?

Bine! 

Să zicem că Sobolewski (în calitatea sa de "prinţ străin", după cum o zici) le dă porunci şefilor săi, brokerii.

Dar va putea el să le poruncească brokerilor să renunţe la monopolul tranzacţiilor, că să permită tranzacţii directe între cetăţeni?

Doamne, ce tîmpenie am zis!

Care tranzacţii directe?!

Cu ce?

Cum să faci tranzacţii directe cu acţiuni dematerializate?!

Şi sînt tranzacţiile directe legale?, (aici trebuie să precizez că, împotriva oricărei prejudecăţi, da, tranzacţiile directe, fără intermedierea brokerilor, sînt permise de lege).

Dar, la ce ar servi enormitatea asta?!

Mă întreabă cineva?!

Nu.

În mod evident, brokerii îşi pierd comisionul, în cazul tranzacţiilor directe.

Prin urmare, nu mă va întreba nimeni care ar fi folosul tranzacţiilor directe.

Iar eu m-am săturat să urlu la lună.

Aşa că nu vă mai spun.

Am spus-o de nenumărate ori.

În toate felurile.

Din toate unghiurile posibile.

M-aţi silit, prin obtuzitate, să o elaborez teoretic.

Joseph Stieglitz a înţeles-o.

N-aveţi decît să consultaţi colecţia ziarului BURSA de pînă la anul 2000, cînd, în final, văzînd cum nu reuşesc să salvez piaţa de la răstignire, am scris un articol în care i-am aprins lumînarea la creştet.

Astăzi, văd comentarii care îşi dezvăluie nostalgia după "frumoasele vremuri" ale BVB, din anii 2007-2008, cînd Bursa era nu mai mare ca un gîndăcel de bucătărie.

Fraţilor, da, probabil că Sobolewski ar putea să o facă la loc, gîndăcel.

Poate primiţi Romgaz şi mai daţi din picioare, un timp.

Crezusem că vreţi o Bursă de valori.

Am fost mereu un prost.

----------------

NOTĂ

Cînd scriu, o fac în calitatea mea de membru de onoare al Asociaţiei Brokerilor.

Aşa înţeleg eu onoarea.

În aceeaşi calitate, trebuie să precizez că soluţiile de care pomeneşte Virgil Anastasiu - educaţia, road-urile şi alte cele - au fost deja aplicate.

Rezultatele se văd: nule.

Poantele cu marjele, vânzările în lipsă etc. nu sunt inutile, ele cresc lichiditatea; dar cît timp nu ieşim din cada de baie în care se scaldă BVB, acele operaţiuni nu vor adăuga decît bule de aer, transformînd-o în jacuzzi.

Opinia Cititorului ( 33 )

  1. Make, inca un multumesc. Chiar daca in privinta printului strain si al Romgazului sunt de acord si nu , cred ca-ti datorez cel putin un multumesc, eu si poporul asta.

    Print strain nu vreau insa numai cu ei ne-a mers mai bine. Daca avem print de-al nostru ala sigur e un hot, strainul si da si nu. Cu Romgazul e la fel. As vrea sa reziste asa cum este, pare sanatos cu toate ca am mari dubii ca totul e curat inauntru, in fapt e imposibil. Intrebarea cred ca nu se pune daca e curat sau nu ci mai degraba cat e de murdar? Pe de alta parte mi-e fica de o transformare paradoxala dintr-un monopol intr-o parasuta. Asta nu inseamna ca daca e listat va fi o garantie a succesului insa este o sansa mai democratica de a sti ce se petrece inauntru.

    Zilele trecute am aflat ca cea mai bauta apa in America de Nord este Poland Spring. Este sigur ca nu toti o cumpara insa majoritatea americanilor vad zi de zi Poland in fata ochilor. Sincer sunt frustrat si invidios, dar ce pot sa fac ? O sa incerc si eu sa vand Romanian Summer. Nu vreau print strain si nici Romgaz instrainat insa vreau sa fiu mandru ca sunt roman nu sa pribegesc prin tari straine.  

    Scuze - Am apasat gresit pe buton si mesajul de mai sus a fost trimis fara ca eu sa-mi termin comentariul.

    Ideea este ca daca tot am atatea argumente in privinta printului si a Romgazului de ce atata partizanat?

    Pentru ca "stiu ca nu stiu" totul si ca in viata totul este relativ, depinde cum privesti. Poate ca in acest moment Romgazul este pregatit pentru intrarea rusilor sau ca printul este trimis doar ca sa faca o oferta de cumparare BVB ...etc  

    draga make, dincolo de exprimarea amuzanta, sa sti ca intr-adevar, te urmaresc indeaproape si sunt pregatit sa "ridic manusa". nu am fost niciodata impotriva tranzactiilor directe, am combatut, la vremea lor, toate prostiile promovate cu ajutorul consultantei USAID (listarea "prin decret", monopolul brokerilor si al RRA etc) si nu "am tacut" fata de CNVM. pe de alta parte, bursele au aparut istoric sub forma unor asocieri intre intermediari si consider normal ca orice bursa (inclusiv BVB) sa apartina intermediarilor, singurii care traiesc doar de pe urma tranzactiilor cu valori si au cel mai mare interes in dezvoltarea acestui negot, intr-un cadru stabil si transparent. imi mentin parerea ca nu avem bursa pentru ca nu avem suficienti negustori puternici...

    astazi implinesc 55 de ani, din care 32 i-am ptrecut in comunism si 23 in "tranzitie"...sper sa apuc si capitalismul, adica o piata de capital cit de cit demna de acest nume, asa ca voi incerca sa mai afirm, pe ici, pe colo, ce cred ca ne-ar trebui la BVB si/sau, in general, in Romania, pentru a merge mai repede in directia in care eu cred ca (totusi) mergem... 

    1. Daca astazi este ziua ta, atunci iti urez "La multi ani!" si sanatate!, cu mai multa caldura decit lasa sa se inteleaga aceste urari "standard".

      Daca am inteles gresit si nu este ziua ta de nastere, atunci ramine la fel. 

      Dar, nu ma pacalesti cu tandretea - este o alta forma de cruzime. 

      Nu ma pacalesti nici cu realismul tau, cu faptul adevarat ca ti-au sarit in ochi "prostiile promovate cu ajutorul consultantei USAID". 

      Nu stiu ca le-ai fi combatut. 

      In perioada, m-am aflat singur in cruciada si am sustinut-o fara nici un sprijin, in conditiile in care eram anchetat de politie si amenintat public de CNVM ca ma baga la puscarie, dupa ce "expertii" USAID ma amenintasera in cadru privat. 

      Bineinteles ca nu ti-a placut listarea fortata de pe Rasdaq, pentru ca tu erai vicepresedintele Bursei, iar Bursa muncise sa-si stringa societatile listate si nu se constituise pocnind din degete, ca Rasdaq-ul USAID-ului. 

      Totusi, nu dispun, in colectia ziarului BURSA, din vremea aceea atit de fierbinte pentru mine, de vreo declaratie de a ta despre mizeria asta, desi obtinusem declaratia publica a vicepresedintelui CNVM de atunci, ca "piata Rasdaq este semilegala" (desigur, asta insemna ca nu este legala). 

      Vei fi combatut in alte cercuri, dar nu public. 

      S-ar putea, insa, sa ma pacalesti cu doua afirmatii din interventia ta: 

      1. "nu am fost niciodata impotriva tranzactiilor directe"; 

      2."am combatut...monopolul brokerilor". 

      Nu conteaza ca pina acum nu te-am auzit spunind asta, conteaza ca o spui acum si mi se pare atit de important ca o spui, incit sint dispus sa-mi cer iertare ca nu te-am auzit spunind-o altadata. 

      Numai aparent sint doua idei. 

      De fapt, cele doua afirmatii ilustreaza una si aceeasi idee - dreptul constitutional de libera dispozitie a actionarului / investitorului. 

      Asta inseamna ca piata informala de pe linga, din jurul pietelor organizate si reglementate nu este interzisa. 

      Asta, cu adevarat, este important! 

      Ceea ce nu stiu ca tu sa fi afirmat vreodata, este raportul care este normal sa se stabileasca intre piata naturala, informala si pietele reglementate. 

      Nu stiu sa fi spus vreodata ca piata informala alimenteaza piata reglementata, cum radacinile aduc seva trunchiului. 

      Nu stiu sa fi fost de acord vreodata ca fara piata naturala, pietele reglementate se usuca si mor. 

      Nu stiu ca ai fi de acord ca solutia pentru piata BVB (care este uscata si moarta) este sa fie resuscitata piata naturala, informala. 

      Stiu ca opinia asta este privita drept "salbatica" in lumea buna a pietelor si ca expertii (chiar si cei autentici) strimba din nas, fie si daca, eventual, ii recunosc validitatea. 

      Am doua argumente pentru ei: 

      a) daca aceasta este o solutie viabila si altele nu sint, atunci nu ma intereseaza cine strimba din nas; 

      b) ultimul sughit in materie de problematica a pietei de capital americane este posibilitatea eliminarii brokerilor din tranzactii, trecerea la tranzactionarea directa. 

      Este atit de caraghios! 

      Cu optsprezece ani in urma, ma luptam cu "expertii" americani de la USAID pentru tranzactiile directe; acum se vor intoarce sa ma "convinga" in favoarea tranzactiilor directe si ma vor invata cum se face mamaliga. 

      Cit despre proprietatea de drept a brokerilor asupra Bursei, a fost de ajuns sa listezi Bursa ca nu doar sa-ti fie infirmata teoria, ci sa fie eliminata complet problema.

      raspund cu intirziere, dezbaterea a pornit deja mai departe, si incep cu sfirsitul : listarea bursei nu mi-a infirmat teoria (dar despre asta, pe larg, alta data) iar eu nu am sustinut proprietatea "de fapt" ci doar faptul ca brokerii sunt cei care "fac" bursa. in ceea ce priveste sustinerile mele, ele au fost tot timpul aceleasi, potrivite cu o conceptie liberala, ba chiar libertariana, despre economie. cit despre "ultimul sughit", fenomenul dezintermedierii este intr-adevar in dezvoltare, facilitat atit de progresul tehnologiei informatiei si comunicarii cit si de activitatea intermediarilor, uneori dezamagitoare (ca sa nu zic altfel) pentru clienti. raportul dintre reglementare si activitatea "naturala" necesita o discutie mai ampla. cit despre istoriile vechi din 1995 si 1996 cu asistenta USAID, piata RASDAQ, listarile fortate, monopolul registrului etc iti precizez ca eu si virgil i-am confruntat uneori chiar violent pe consultanti, ca eu am sustinut in Comitet ca BVB sa se poata conecta la orice registratar si m-am pronuntat public impotriva monopolului RRA si multe altele asemenea...

      istoria nu este utila decit ca sa nu repetam greseli din trecut asa ca as prefera sa revenim la ce ar trebui sa facem acum si ce putem efectiv sa facem... 

      Daca mi-as dori statuie, atunci ma pricep indeajuns la sculptura ca sa mi-o fac singur si am o curte, in spate, unde sa mi-o pun; de acord, istoria poate deveni un bun argument pentru ceea ce avem de facut, in viitor.

      In opinia mea, greseala istorica cea mai mare a fost extirparea pietei naturale care se formase, intii pe baza certificatelor de proprietate si ulterior, pe baza actiunilor imprastiate in primavara anului 1995, in care activasera numerosi "brokeri" fara scoala, dar si Gabi Marica si Siminel Andrei si peste toti, Sorin Ovidiu Vintu si Dinu Patriciu. 

      Generalizind nominativizarea si dematerializarea actiunilor, germenii pietei autentice au fost striviti. 

      Desigur, nu ma refer la Marica, Siminel, Vintu si Patriciu, care au ramas activi si nu ma refer nici la "brokerii" fara scoala (dar cu talent), care au fost definitiv eliminati din piata, priviti drept "tigani" si "tilhari". 

      Nu, nu ma refer la asta; ma refer la distrugerea acelei piete efervescente, naturale, a carei emulatie ar fi trebuit folosita pentru atragerea populatiei in sportul national al pietei de capital - imprejurare care fi dat sens ideilor despre educarea cetatenilor in privinta Bursei. 

      Fara aceasta imprejurare (care este culturala), semintele educatiei sint aruncate in piatra seaca. 

      Degeaba faci educatie, fara cultura. 

      Dresura nu tine. 

      Degeaba road-show-uri. 

      Degeaba mese rotunde dedicate guvernantei corporatiste. 

      Extirpind piata naturala, pietele reglementate si-au pierdut utilitatea pentru cetatean si s-au retras in "cercul select" al gulerelor albe - na, mincati-va gulerele albe, acum! 

      Cele 30 de miliarde de euro care sint economiile populatiei depuse in banci, sint detinute de circa un milion din cetateni; din acest milion de cetateni, numai 3000 (trei mii !) investesc prin Bursa. 

      Trei mii, dintr-un milion! 

      Incercati orice: road-show-uri, educatie, cursuri de initiere in scoli, reclama. 

      Orice! 

      Nu veti avea nici un rezultat. 

      Ati incercat, deja. 

      Si nu aveti nici un rezultat. 

      Asta este istoria din care ar trebui sa invatam, ca sa stim ce avem de facut. 

    Draga Make,

    Nu ti se pare ca se face prea mare valva pentru aceasta numire? Make de ce nu scrii si despre ce nu au facut "fostii" la BVB? Make de fapt cine este in spatele acestor interviuri si de ce? Nu cred ca Pogos se va lasa influentat de nimeni si de nimic. Eu cred ca daca ne uitam putin la ce valoare la tranzactii a lasat polonezul si la ce valoare facem noi, ne facem de rusine. Make, de ce sa nu-i uram Bun Venit polonezului? Sa ne bucuram ca nu se va lasa influentat de diverse clanuri; sa ne bucuram ca va veni si nu va face ce spune x si y. Sa ne bucuram ca va veni sa faca cu adevarat treaba. Sa ne bucuram ca ne va arata cum se face treaba, nu cum se spune. Cred ca de departe acest polonez se aseamana cu dl.Andrei., Oameni care iubesc sa faca, pentru ca stiu cum sa faca, pentru ca isi doresc sa faca. 

    1. Este unic. Numai datorita lui Andrei s-au intamplat multe lucruri bune in piata. Murea Faraonul de teama lui. Era disperat pur si simplu.

      Stimata doamna Maria Agape, incercati, va rog, sa sesizati ca Sobolewski nu este subiectul meu.

      Ii urez "bun venit!", cu sinceritate. 

      Dar, pur si simplu, nu ma intereseaza cine este pus director la BVB. 

      Am spus-o in clar: nu conteaza!

      In cercati sa cititi ce scriu, nu ceea ce va inchipuiti ca ar fi motivele mele sa scriu ceea ce scriu. 

      Nu vezi ca discutiile nu mai sunt despre polonez (pentru ca nu conteaza daca e el sau altul)? Discutiile se poarta "la radacina".

      Am recitit. Adevarat. Rectific. Scuze. Si bun articolul. Felicitari.

      Ha!

      Asta n-am fost eu!

      Multumesc! 

      Am atata Ura, ca nu mai vad nici radacina nici fondul. Scuze Make. Scrii atat de bine, ca ma lasi si fara minte si nu mai pot face nici treaba.

    Vad ca toata lumea-i treaza, Virgil raspunde mesajelor de la articolul sau, Doru nu mai da tircoale, ci s-a bagat la amindoi.

    Sa inceapa dezmatul! 

    1. Unul "mare" cere unor colegi sa scrie o scrisoare din care sa reiasa ca cel mai bine ar fi sa nu apara polonezul pe la Bursa. Colegii imediat au scris-o si au si trimis-o la CA. Unii s-au amuzat teribil, altii insa au inteles mesajul si anume; s-au trezit Make fostii, le este teama si incep sa dea din colt in colt. Intrebarea este..De ce?

      Cine este cel "mare"? Eu nu-mi amintesc ar raspunde Pinochio fost angajat al BVB.

      Ca si Sima, acum afacerile se tin prin discoteci samd. Noroc ca mai sunt unii care sa-i si vada, auda..cine stie cand ne va folosi. Tot asa baieti.

      Domnule, scuze, dar asa facea si gaina babei: culegea margele din praf.

      Fii cocos! 

      Ridica-ti capul! 

      Capul, frate! 

      Orizontul, nene! 

      Nu vezi ca te ocupi de una si aceeasi meschinarie care v-a ruinat?! 

      Cine sa fie si cine sa nu fie director! 

      Cine sa fie presedinte! 

      Cine sa fie in Consiliu! 

      Nu intelegi ca astea sint prostii?! 

      Chiar nu poti realiza ca dezbatem problematica pietei?

      Nu poti sa participi? 

      Draga Make,in sistemul creat de Dorulet si Farmake astazi sunt 26 de administratori care sunt impartiti la BVB,Depozitarul Central,Casa se Compensare si FCI,nu crezi ca sunt cam multi?

      Cei 26 n-au raspuns niciodata pentru faptele lor nici macar verbal in AGA.La nivel de administrare grupul BVB este inoperabil.Doamna de la depozitar a antrenat cheltuieli de milioane de euro fara nici un efect pentru piata.Cred ca trebuie sa fie maxim sapte persoane intr-un Consiliu de Supraveghere la nivelul grupului si un comitet director format din directorul BVB,al depozitarului si al Case de compensatie.Cati angajati sunt in cele patru institutii?Crezi c-ar trebui discutate problemele acestea? 

      Se pare ca nu pot. De aceea ma retrag, voi gandi si voi reface schema razboiului. Am pierdut o lupta, si inca una, dar ma pregatesc cu " fapte" pentru razvoi. Altfel voi intra in " lupta mare" si voi pierde fara de fapt a intelege si a ma " ruina" perfect cum spui TU.

      Cred ca modul de organizare al Grupului BVB merita discutat, dar intr-un subcapitol al acestei dezbateri.

      Cred ca pe nivelul la care propun dezbaterea, organizarea Grupului BVB nu are relevanta, asa cum nu are relevanta nici cine ii este presedinte sau cine ii este director general. 

      Va propun sa aminam discutiile despre persoane si organigrama.

      Subiectul este "piata de capital romaneasca" iar predicatul este dat de verbul "a dezvolta". 

      Multumesc, te astept.

      Urmareste dezbaterea, te rog.  

      Daca nu sint explicit, intreaba-ma ce am vrut sa spun. 

      Invinge-ma cu argumente. 

      Abia astept. 

      Te astept.

      eu nu am contribuit la un astfel de sistem, pe vremea mea, BVB avea 9 membri ai comitetului, cenzori alesi de adunarea generala si un comisar numit de cnvm. nu am agreat niciodata o structura de conducere prea stufoasa si nefunctionala. cred ca prea mult "grup" strica si da, cred si eu ca aceste probleme ar trebui discutate si inca serios

    Ce nu spune acest Make este ca cei trei- Make - Atanasiu- Nicolaescu erau platiti de Vantu. Dar, escrocii predau lectii de morala.

    1. Da, sunt documente la DIICOT, care probeaza afirmatia dnei/nului Roki.

      Nicolaescu a fost platit de Gelsorul lui Vintu - faptul este public, nu-i nevoie nici de misterioasele documente de la DIICOT, nu-i nevoie nici sa o spuna "acest" MAKE.

      Anastasiu cred ca facea afaceri cu Vintu (cred ca 80% din piata a facut afaceri cu Vintu); faptul ca "il platea" altfel nu il stiu si de aceea nu-l poate scrie "acest" MAKE (daca documentele DIICOT ar arata ca Vintu il platea in alt fel, atunci as fi interesat sa aflu). 

      "Acest" MAKE nu a fost platit niciodata de Vintu; cred ca prin 1997, BURSA a publicat citeva luni, zilnic, o pagina realizata in colaborare cu Gelsor, care o finanta; faptul este public, era consemnat explicit, in josul paginii cu pricina, la fiecare aparitie. 

      DIICOT nu poate avea nimic mai mult, in privinta raporturilor mele banesti cu Vintu.

      Din aceasta cauza, pentru ca minti, cel putin in privinta mea, sa-ti fie rusine! 

      Dosarita, Dosarita si iar Dosarita. Este tot ce conteaza in mintea ta. Ma simt jenat. Daca tu asta ai inteles din aceste articole, personal nu te doresc ca cititor. Nici nu esti in stare sa-mi scrii numele corect.

      amice roki, am fost angajat la firme care, direct sau indirect, apartineau lui Vantu, la fel ca Nicolae Vacaroiu, Ion Chelaru, Dan Stratan, Dan Dumitru Popescu, Daniel Daianu, George Mucibabici, ca sa nu enumar decit citeva dintre numele mai cunoscute, la fel ca foarte multi jurnalisti sau oameni de cultura si arta, medici, sociologi, analisti politici etc. despre V Anastasiu nu stiu decit citeva afaceri punctuale, care nici nu stiu daca s-au finalizat. Make a rezistat multor oferte ale lui Vantu de a se "inregimenta" iar tranzactii cu Vantu au facut foarte multi din piata financiara, din presa, din politica...nu stiu ce vrei sa demonstrezi cu un astfel de comentariu

      Nu Doru, in spiritul adevarului, trebuie sa marturisesc ca Vintu nu mi-a facut nici o oferta.

      Vintu nu-i prost. 

      Era vorba de mine caruia Sorin i-a facut oferte de inregimentare una mai tentanta ca alta., dar pana la urma nici una n-a primit decat refuzul meu categoric. Trebuia sa fie si unul care sa nu-i ia in considerare banii, caci oricum intre timp aratase ca nu poate oferi nimic altceva si cu certitudine nimic onorabil.

    Trage/bate clopotele Make! poate se mai aduna .... 

    Una dintre marile greseli, pe care le constientizez, din perioada cat am fost presedinte al CA al FPS (1998-2000), este ca m-am lasat convins de functionarii subalterni sa nu dau curs propunerii pe care a facut-o Make: aceea de a materializa actiunile companiilor din portofoliul FPS, pentru ca oamenii, micii actionari, sa le poata valorifica. Regret.

    1. Radu, nu erai la curent cu batalia dusa in jurul acestui subiect. M-am simtit onorat de cadrul pe care l-ai asigurat sa-mi expun teoria si propunerea de proiect, in fata intregii conduceri FPS, de atunci. Imi adaptasem proiectul la situatia FPS.

      Iti multumesc pentru atentia de atunci - era complet neobisnuita, in raport cu atitudinea generala a autoritatilor.

      Multumesc! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb