O uriaşă lacună constituţională

De la înălţimea funcţiei sale executive, Premierul României ne dă de ştire, cu o încîntare diplomatică nedisimulată, des­pre "şedinţa de guvern comună româno-ungară", care a avut loc la Szeged, în 21 octombrie 2008. Nu prima, nu a doua, ci a patra, ceea ce, în termenii noştri de referinţă, echivalează deja cu o "tradiţie".

Cine a inventat aceste "şedinţe comune", nu este important. De unde s-a inspirat "inventatorul", este ştiut! Întrebarea care rămîne fără răspuns, vorba lui Moromete, este: "Pe ce te bazezi?" Care este, constituţional vorbind, fundamentul unor acţiuni des­făşurate, pe teritoriul altui stat, de persoane, cetăţeni români, ce deţin autoritatea unor înalte funcţii publice şi angajează deciziile Guvernului României?

Dacă totul nu este decît un soi de "metaforă politică", un joc de imagine, atunci lucrurile pot rămîne aşa cum sunt. Trebuie, doar, spus pe şleau şi fără echivoc despre ce e vorba. Altfel, vine unul ca mine, care ia lumea în serios şi vrea să ştie: "pe ce bază"? Din reacţiile oficialilor români şi maghiari reiese, însă, că şi ei iau în serios lucrurile. Oamenii aceştia, miniştri şi prim-miniştrii cred cu toată tăria că au făcut o "şedinţă de guvern" comună!

Dau fuga, repede, la Legea nr. 90 din 2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, să văd dacă există vreo prevedere cu privire la şedinţe de guvern comune cu miniştri sau guvernele altor ţări! Nimic! Trag o goană şi la textul "Sfintei Constituţiuni": Nimic!

Se rezolvă simplu, o să spună "fiu meu de la facultate; vezi tînăr, tînăr, dar copt băiat!": aplicăm principiul de drept fundamental "Ceea ce nu este interzis, de lege, este permis"! Aşa este, doar că aici "există totuşi un ce, care devine de nu se poate!".

Guvernul României nu este o instituţie oarecare. Ea ges­tionează şi administrează treburile publice, adoptă hotărîri şi ordonanţe, alte acte cu valoare de lege, într-un stat numit România! Nu în Franţa, nici în Anglia şi nici în Ungaria. Statul este definit, între alte atribute esenţial-constitutive, de teritoriu şi teritorialitate. În mod necesar, organizarea şi funcţionarea instituţiilor puterilor publice are loc şi se referă, cu autoritate legală, la Statul România, adică la un anume teritoriu şi o anume populaţie, cu statutul legal de cetăţeni ai statului. Dincolo de graniţe, autoritatea legală a acestor autorităţi încetează, după cum nu se aplică cetăţenilor altor state, aflaţi la ei acasă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Guvernul Ungariei. Dacă Ungaria şi România vor să dezvolte un milion de proiecte comune, nu le opreşte nimeni, dimpotrivă. Deciziile se iau, însă, de către fiecare Guvern în parte, pentru teritoriul lui, pe bugetul lui şi pe temeiul legilor din propria ţară, supuse controlului democratic al Parlamentului din propria ţară şi, în ultimă instanţă al deţinătorilor de drept ai suveranităţii din acea ţară, cetăţenii statului. Miniştrii celor două ţări se pot întîlni, chiar toţi o dată, în frunte cu prim-miniştrii, de cîte ori doresc, pot discuta proiectele, pot chiar ajunge la elemente de decizie comune, dar acele activităţi nu se pot numi legal "şedinţă de guvern". Cel puţin nu în cazul Guvernului României. Oricît ar putea să pară de ciudat sau de neaşteptat pentru unii înalţi demnitari ai României, pentru a fi legală, funcţionarea Guvernului României, ca şi a Parlamentului României, ori a instituţiilor de Justiţie din România, ori a instituţiei numită Preşedintele României, trebuie să se exercite pe teritoriul României! Acest principiu, deşi nu are, din păcate, o formulare explicită în Constituţie, rezultă direct şi indirect, însă, din definiţia constituţională a Statului şi a autorităţilor mandatate să exercite puterea Legislativă, Executivă şi Judecătorească. Prin excepţie, reprezentanţii autorităţilor unui stat, România spre exemplu, pot să exercite acte cu autoritate juridică pe teritoriul altor state, dar pentru aceasta au nevoie de un mandat special, explicit formulat şi susţinut de prevederi legale, interne şi/sau internaţionale. Pentru "şedinţe comune" ale Guvernului României cu alte guverne, ale altor state, nu există niciun fel de mandat legal!

Improvizaţia, în această zonă specială, a funcţionării autorităţilor fundamentale ale Statului nu este admisă. Nici metaforele, nedeclarate. Altminteri, ne putem trezi cu un "Guvern al României" stabilit, după votul de investitură, în Zanzibar, unde face şedinţe comune cu Guvernul local al Provinciei Tanganica; cu un "Parlament al României" care, după ce a fost ales de cetăţenii României, îşi organizează şedinţele de lucru în Insulele Aleutine, şi cu un "Preşedinte" care promulgă legile României de undeva din pădurile virgine ale Tasmaniei, după ce, în prealabil, a solicitat şi a primit acordul CUSTB (Consiliul Urmaşilor Şefilor de Trib Băştinaşi).