O victorie mai mare decât Stalingrad

În zilele noastre, Termopile este un loc pe care nici nu îl sesisezi, din goana maşinii, pe marginea autostrăzii care duce de la Atena la Salonic. Nimic nu anunţă turiştilor grăbiţi că acolo s-a dat o bătălie de care a atârnat soarta întregii Grecii şi chiar a civilizaţiei occidentale. A trecut atâta vreme încât nici relieful nu a rămas acelaşi. În Antichitate, marea era mai aproape de coastele munţilor pe lângă care se strecoară fâşia de asfalt.

În anul 480 înainte de Cristos, aici s-a adunat o mare oaste. Cronicarii din vechime vorbesc despre milioane de soldaţi, însă probabil că cifra reală era undeva în jur de o sută de mii. Fuseseră trimişi de despotul Persiei să pună jugul pe oraşele-stat greceşti. Împotriva lor, o mână de oameni.

Ce a urmat a rămas în istoria universală. Trei sute de spartani, sub conducerea personală a regelui Leonidas, au luptat şi au murit până la ultimul împotriva armatelor tiranului. (Alături de aceştia, şi pe nedrept uitaţi, au fost şi şapte sute de soldaţi din Tespia, un mic oraş-stat nu departe de Atena). Tehnic vorbind, Persia a învins atunci la Termopile. Însă pierderile sale au fost atât de mari, încât campania s-a împotmolit. Peste câteva săptămâni, grecii le-au dat persanilor o lovitură de graţie la Salamina.

Termopile este unul dintre acele evenimente rare în istoria naţiunilor. Atunci s-a produs un miracol politic. Lumea întreagă a asistat, uimită, la apariţia "oamenilor de bronz". Grecia şi-a afirmat, în eternitate, dreptul de a exista.

Multe popoare îşi marchează astfel istoria. Pentru evrei este asediul de la Masada, din anul 74 AD.

Pentru musulmanii şiiţi, a fost bătălia de la Karbala, din anul 680, când au fost masacraţi susţinătorii lui Ali, nepotul Profetului. Ce ar fi istoria naţiunii Zulu fără victoria asupra britanicilor, la Isandlwana (1879)? Dar şi istoria imperiului britanic fără eroismul fără limite al celor 150 de soldaţi de la Rorke's Drift?

Pentru ruşi a fost bătălia de la Stalingrad. Pentru cinci luni, la cumpăna anilor 1942 şi 1943, acolo a fost iadul pe pământ. Aproape două milioane de oameni s-au înfruntat într-o încleştare colosală, care a întors soarta campaniei din Est.

După destrămarea Uniunii Sovietice, noua Rusie s-a preocupat să confişte tot ce putea din averea defunctei. Cam la fel cum au făcut noile "sindicate libere" cu patrimoniul singurei uniuni oficiale din timpul comuniştilor. Moscova a pus mâna pe armele nucleare ale URSS-ului. A ocupat, prin fraudă, locul URSS-ului în Consiliul de Securitate. S-a declarat singura moştenitoare.

Şi a confiscat memoria Stalingradului, din care a făcut un simbol cvasi-religios, esenţial pentru forma de fascism velico-rus promovată de Vladimir Putin. Pentru asta, un vast sistem de minciuni a fost pus în circulaţie. Moscova a pretins că acolo a învins "fiara nazistă". În realitate, jumătate din pierderile Axei au fost din rândurile trupelor româneşti, italiene, ungare ori dintre auxiliarii din teritoriile ocupate. Iar înfrângerea Germaniei era încă departe.

Bătălia de la Stalingrad este comemorată la Moscova ca apogeu al patriotismului rusesc. Dar parcurgeţi lista unităţilor sovietice implicate în luptă. Veţi vedea că unele dintre ele nu sunt din Rusia. Divizia 50 de Gardă era din Belarus. Divizia 29, din Kazahstan. Comandantul "frontului Stalingrad" era generalul Yeryomenko, un ucrainean.

Acum este bătălia de la Mariupol. Asemănările sunt tulburătoare. Oraşul de pe Volga a fost redenumit în cinstea lui Stalin, în vreme ce Mariupol ("oraşul Maicii Domnului") a purtat o vreme, până în 1989, numele lui Jdanov, unul dintre complicii lui Stalin. Ambele oraşe au avut, înainte ca războiul să le transforme în câmpuri de moloz, cam aceeaşi populaţie. Ambele au fost atacate de armatelor unor regimuri ce planificaseră un genocid. În ambele, în centrul bătăliei este un complex industrial. Fabrica de tractoare, în Stalingrad, şi combinatul Azovstal în Mariupol.

Împotriva ultimilor apărători din Mariupol, dictatorul de la Moscova a trimis tot ce avea. Forţe speciale, mercenari Wagner, miliţii pro-ruse sau trupe regulate. A aruncat cu bombe termobarice, cu rachete sau cu fosfor alb. Şi totuşi, apărătorii din Azovstal rezistă. De trei luni de zile.

Mariupol s-a transformat deja într-o înfrângere colosală pentru Rusia. Fără exagerare, acesta este Stalingradul regimului Putin, momântul imperialismului rusesc. Întreaga lume a putut vedea imaginile acelea dramatice, cu femei şi cu copii refugiaţi în subteranele oţelăriei. Cu soldaţii regimentului Azov - obosiţi, mutilaţi, dar sfidători.

Din acest moment, nici nu mai contează dacă armata rusă reuşeşte să mai ocupe combinatul Azovstal. Prin sacrificiile făcute, Ucraina a reuşit să îşi câştige dreptul de a exista ca naţiune. Tot discursul tiranului de la Moscova despre ucraineni ca fiind o parte a "marii Rusii" a fost făcut praf. Victoria de la Stalingrad a legitimat un regim criminal. Al cărui sfârşit a început la Mariupol.