Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) împreună cu reprezentanţi ai societăţii civile, ai patronatelor şi sindicatelor şi cei ai băncilor au iniţiat un grup de monitorizare care va analiza modul în care instituţiile publice administrează fondurile europene. Oamenii de afaceri susţin că autorităţile statului nu sunt suficient de informate în privinţa cadrului legal care reglementează modul de accesare a fondurilor europene, iar legislaţia conţine informaţii contradictorii care pot să dezinformeze oamenii de afaceri.
"Suntem în situaţia în care şi sistemul bancar a creat infrastructura pentru cofinanţarea acestor fonduri. Toată lumea aşteaptă fondurile europene, dar nu are informaţiile necesare din partea autorităţilor de stat", a explicat ieri preşedintele AOAR, Florin Pogonaru. Astfel, noua entitate va da publicităţii lunar un buletin care va exprima opinii asupra activităţii instituţiilor monitorizate, va prezenta proiecte finanţate precum şi date privind activităţile anunţate de autorităţile de management.
Rapoartele vor fi transmise tuturor instituţiilor centrale şi locale, Guvernului, precum şi administraţiilor locale. Potrivit reprezentanţilor AOAR, până în prezent din fondurile ISPA, fonduri de preaderare, a fost absorbit doar un procent de 10%, urmând ca, în următorii trei ani, să fie absorbit restul de 90%. La rândul lor, reprezentanţii patronatelor şi cei ai sindicatelor susţin că fondurile europene sunt utilizate numai în scopul personal al politicienilor. Oamenii de afaceri consideră că amânarea utilizării fondurilor va crea decalaje din punct de vedere economic faţă de alte state. Comisia Europeană alocă României, în perioada 2007-2013, fonduri nerambursabile în valoare totală de totală de circa 19,67 miliarde euro, fonduri care necesită o cofinanţare naţională de circa 5,53 miliarde euro.