Obsesia misiunii Rusiei în lume

Cum s-a ajuns ca Rusia lui Putin să atace Ucraina, dar în acelaşi timp să încerce să distrugă democraţia liberală. "Rusia. Începutul lui ianuarie 2014. Înalţii funcţionari, guvernatorii regiunilor, cadrele de partid din Rusia unită primesc un cadou singular din partea administraţiei prezidenţiale: cărţi de filosofie! Misiunea noastră de Ivan Ilin, Filosofa inegalităţii de Nicolai Berdiaev şi Îndreptăţirea binelui de Vladimir Soloviev, cărţi ale unor gânditori ruşi din secolele al XIX şi al XX-lea". Aşa îşi începea Michel Eltchaninoff cartea sa, În capul lui Vladimir Putin (Dans la tete de Vladimir Poutine), apărută în 2015 şi a cărei nouă ediţie adăugită după invazia Ucrainei începută în 24 februarie urmează să apară în curând. În felul acesta, Putin pregătea ideologic ceea ce avea să urmeze: ocuparea Crimeii şi invadarea Ucrainei. Dar, în acelaşi timp urmărea să legitimeze şi stimuleze asumarea misiunii salvatoare a Rusiei în faţa decadenţei occidentale.

Convingerea că Rusia ocupă un loc special în lume este o constantă a naţionalismului şi ortodoxismului rusesc şi se îngemănează de secole cu încercarea de construcţie a statalităţii ruse. De aceea, reînvierea mesianismului rus, care a fost susţinută în mass-media rusă mai ales odată ce întoarcerea la fundamentele conservatoare ale societăţii ruse a devenit o prioritate a Kremlinului, nu a fost o simplă întreprindere valoare culturală, ci o opţiune strategică. Iar această operaţiune a fost legată de tradiţia gândirii filosofice naţionaliste şi fascizante ruseşti de la începutul secolului trecut. Dacă Ivan Ilin (1883 - 1954) este mai puţin cunoscut în România, în schimb Berdiaev (1874 - 1948) şi Soloviev (1853 - 1900) sunt nu doar traduşi, dar şi revendicaţi încă din anii "90 ai secolului trecut de către grupările ultra-conservatoare ortodoxiste, drept gânditori fundamentali în reconstrucţiei autenticei spiritualităţi româneşti. În fond, între concepţiile ideologice ale lui Putin şi cele ale ortodoxismului sau radicalismului fundamentalist româneşti diferenţele nu sunt atât de mari. Iar operaţiunea de propagandă putinistă a fost destinată, în principal, bisericii ortodoxe ruse şi patriarhului Chiril Întâiul (care, fiind cu şase ani mai mare decât Vladimir Putin şi născut în acelaşi Leningrad traumatizat de amintirea asediul, este promotor al aceleaşi concepţii mesianice), care trebuiau să o susţină atât în interior (inclusiv pe teritoriul fostei URSS), cât şi în celelalte ţări frăţeşti.

Pentru a reuşi în această acţiune au fost folosiţi călugări din mănăstiri de la Muntele Athos (istoric opuşi unei linii ecumenice), care au devenit, şi nu întotdeauna din naivitate, unul din cele mai importante centre de difuzare al "spiritualităţii" putiniste în lumea ortodoxă.

În egală măsură cu filosofii naţionalismului rusesc, rolul bisericii ortodoxe ruse a fost esenţial în această operaţiune de pregătire a noului val al expansiunii ruseşti. Pe de o parte tradiţia rusă a gândirii mesianice este profundă înrădăcinată în creştinismul răsăritean. De aceea, în multe zone din Europa şi Orientul Mijlociu activitatea bisericii ruse este complementară acţiunilor întreprinse de diplomaţi ruşi. Pe de altă parte, apropierea dintre Kremlin şi biserică rusă este văzută de ierarhii bisericii ca o oportunitate unică de a ocupa ideologic spaţiul public. Aceste împrejurări particulare au ca efect atât creşterea influenţei discursului public al bisericii ruse în domeniul politicii externe şi a definirii identităţii ruse.

Dar ar fi simplist să vedem în această operaţiune o simplă întoarcere la ideologii celei de-a Treia Rome şi pan-slavismului de acum două veacuri! De aceea vom reveni la Ivan Ilin care a fost menţionat nu numai de Vladimir Putin, dar şi de fostul preşedintele de mucava şi fost prim-ministru Dimitri Medvedev, de ministrul de externe Serghei Lavrov, de oficiali ai statului sau ai Partidului Rusia Unită şi, bineînţeles, de patriarhul Chiril. Cărţile lui Ilin au fost recomandate ca o lectură obligatorie de către Viaceslav Volodin (preşedintele Dumei de Stat şi cel care este creditat a fi inspiratorul liniei ultra-conservatoare a politici putiniste din ultimul deceniu). În cartea sa, Toţi oamenii Kremlinului, cunoscutului jurnalist rus Mihail Zygar, (primul redactor şef, din 2010 până în 2015, a televiziunii Dozhd a cărei emise a fost interzisă din 1 martie de autorităţile ruse) susţine că lucrări ale lui Ilin au influenţat definiţia dată de Vladimir Putin valorilor tradiţionale ruseşti. Or, cel care este promovat de cel puţin un deceniu şi jumătate ca fiind cel mai autentic filosof rus, cel care inspiră "misiunea" pe care regimul de la Kremlin crede că o are în lume, a fost un susţinător al ideologiei fasciste pe care nu a renegat-o nici după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În această conjunctură ideologică care combină fascism, ortodoxism şi revizionism inspirat din expansionismul şi reacţionarismul Ecaterinei a II-a, care să fie misiunea Rusiei în lume?