OCDE şi-a redus estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an

S.B.
Macroeconomie / 17 martie

OCDE şi-a redus estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi-a redus, luni, previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2025, ca urmare a unor prognoze mai modeste referitoare la avansul economiei americane şi a zonei euro, informează Agepres.

Tensiunile comerciale apărute după revenirea la putere a preşedintelui american Donald Trump, incertitudinile politice şi geopolitice cu care se confruntă numeroase ţări le afectează perspectivele de creştere, a precizat OCDE pentru a explica această revizuire.

Organizaţia cu sediul la Paris se aşteaptă în prezent la o creştere de 3,1% a Produsului Intern Brut mondial în 2025, comparativ cu un avans de 3,3% conform precedentelor previziuni, care datează din luna decembrie a anului trecut.

SUA, unde preşedintele ameninţă principalii parteneri cu un război comercial, ar urma să înregistreze un avans al PIB-ului de 2,2% în acest an, urmat de unul de 1,6% anul următor, potrivit OCDE. Instituţia internaţională a revizuit în jos cu 0,2, respectiv 0,5 puncte procentuale perspectivele pentru 2025 şi 2026 cu privire la activitatea economiei americane.

Violenţa politicilor comerciale decise sau avute în vedere de SUA îi afectează în special pe vecini, Canada şi Mexic, ale căror previziuni au fost revizuite semnificativ în jos de OCDE. Comparativ cu precedentele previziuni din decembrie, previziunile pentru Canada au fost reduse, de la aproape 2% până la un avans de 0,7% în 2025, şi cu 2,5 puncte în cazul Mexicului, care ar urma să intre în recesiune, potrivit OCDE.

Creşterea economică în SUA, Mexic şi Canada "ar urma să încetinească pe măsură ce majorările de tarife vamale vor intra în vigoare", subliniază Organizaţia internaţională.

OCDE precizează totodată că la elaborarea celor mai recente previziuni ale sale a luat în calcul numai tarifele vamale între SUA, Canada şi Mexic, noile tarife vamale în vigoare între SUA şi China precum şi tarifele cu privire la oţel şi aluminiu. În schimb, nu au fost luate în calcul nici ameninţările cu tarife reciproce, nici cele care vizează Uniunea Europeană emise de Donald Trump.

Chiar şi aşa, OCDE a revizuit, în jos, pentru a doua oară la rând, prognozele de creştere din 2025 pentru Germania şi Franţa, primele economii din zona euro.

OCDE se aşteaptă în prezent la un avans al PIB-ului de doar 0,4% în Germania pentru acest an, comparativ cu unul de 0,7% conform estimărilor anterioare. În cazul Franţei, previziunile pentru acest an au fost revizuite în jos cu 0,1 puncte, până la 0,8%.

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este o organizaţie interguvernamentală cu 38 de ţări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic. România este în plin proces de aderare la OCDE, aflându-se în prezent în etapa de furnizare de informaţii tehnice suplimentare, organizarea de misiuni de informare şi evaluarea ulterioară în cele 26 de Comitete ale Organizaţiei.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Pe glob nu merge prea bine, doar Ucraina raporteaza din cand in cand cresteri economice de vreo 4,5 %,

    ce o fi in capul circarului ratat

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1701
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9180
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.7889

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb