Agresiunea omului asupra naturii este tot mai extinsă şi mai periculoasă. Circa şase miliarde de tone de nisip marin şi alte sedimente sunt extrase din oceane în fiecare an, a anunţat ONU, avertizând asupra consecinţelor grave ale acestei activităţi asupra biodiversităţii şi resurselor piscicole. Este pentru prima dată când Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) reuşeşte să stabilească aceste date, datorită inteligenţei artificiale (AI). Experţii au folosit sistemul de identificare automată (AIS) al navelor pentru a le localiza şi au instruit apoi AI să distingă ambarcaţiunile de extracţie a nisipului după modelul lor de deplasare. Aceste semnale emise de nave ne permit "să avem acces la deplasările tuturor ambarcaţiunilor de pe planetă", a declarat pentru AFP directorul centrului de analiză a datelor pentru UNEP, Pascal Peduzzi. Apoi, tot ce trebuie să facem este să analizăm aceste date, folosind AI, a mai spus el. Analiza este încă la început şi doar 50% dintre nave sunt în prezent urmărite. ONU estimează că între patru şi opt miliarde de tone de nisip marin şi alte sedimente au fost extrase în fiecare an din mări şi oceane, între 2012 şi 2019. "Aceasta înseamnă şase miliarde de tone în medie în fiecare an, sau echivalentul a peste un milion de camioane zilnic", a explicat Peduzzi. ONU speră să poată publica anul acesta şi cifrele pentru perioada 2020-2023. Datele arată că această activitate continuă să se dezvolte şi "începe să capete proporţii gigantice", a mai spus Peduzzi, subliniind că râurile transportă, ele însele, în mări şi oceane între 10 şi 16 miliarde de tone de sedimente anual. Vasele extractoare sunt ca nişte "aspiratoare" care "macină fundul mării" şi îl "sterilizează", provocând dispariţia microorganismelor oceanice şi punând în pericol biodiversitatea şi resursele piscicole, a subliniat expertul. Dincolo de publicarea cifrelor, ONU speră să poate discuţii cu companiile din acest sector pentru ca acestea să respecte mai mult mediul înconjurător prin îmbunătăţirea practicilor de extracţie.
Oceanul planetar îşi pierde, treptat, ...nisipul
O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 7 septembrie 2023