Ofensivă, la nivel înalt, împotriva ştirilor false

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Companii / 5 ianuarie 2018

Ofensivă, la nivel înalt, împotriva ştirilor false

Oficialităţi de prim rang, la nivel global, au decis să se implice în lupta contra fenomenului "fake-news". Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi Papa Francisc au avut luări de poziţie tranşante împotriva răspândirii de ştiri false, iar preşedintele SUA, Donald Trump, a decis, ironic, să le premieze. Scăpat de sub control de mai mult timp, fenomenul a intrat în atenţia liderilor politici şi spirituali abia după ce s-a constatat că acesta poate influenţa decisiv scrutinele din diverse ţări şi pot declanşa ample demonstraţii de stradă.

La începutul acestui an, potrivit Reuters, preşedintele Macron a afirmat că legislaţia franceză trebuie să fie modificată în aşa fel încât platformele de social media să fie urmărite cu atenţie, în special în perioadele alegerilor. Potrivit preşedintelui, rolul Consiliului Superior al Audiovizualului va fi modificat în conformitate cu noile prevederi: "Dacă vrem să protejăm democraţiile liberale, trebuie să avem o legislaţie puternică. În timpul alegerilor, pe platformele de internet, regulile aplicabile conţinutului nu vor fi exact aceleaşi. Vor exista cerinţe sporite privind transparenţa, pentru platformele de internet, în ceea ce priveşte conţinutul sponsorizat, cu scopul de a face publice identitatea celor care plasează anunţurile şi de a limita cantitatea acestora". Imediat după alegerea sa, Macron a criticat mass-media din Rusia pentru că a răspândit informaţii false despre el în timpul alegerilor prezidenţiale.

Discuţii similare s-au purtat şi în SUA după ce Donald Trump a fost ales preşedinte, existând numeroase speculaţii legate de influenţa Rusiei în anumite scandaluri de presă, care au favorizat alegerea acestuia. Acum, preşedintele american Donald Trump a anunţat, pe Twitter, că săptămâna viitoare va decerna "premiile pentru fake news'': "Luni la ora 5:00 voi anunţa premiile anului pentru cele mai lipsite de onestitate&corupte media. Subiectele vor acoperi lipsa de onestitate & relatările proaste în diferite categorii din partea media care transmit fake news. Staţi pe recepţie!". Trebuie spus că preşedintele american are o "viziune" aparte asupra conceptului de fake news, încadrând aici orice ştire negativă care se referă la el.

Pe de altă parte, la finele anului trecut, Papa Francisc a declarat că ştirile false şi senzaţionale reprezintă "un păcat foarte grav" şi le-a cerut jurnaliştilor să transmită informaţii corecte, complete şi clare, subliniind că jurnaliştii au o misiune "extrem de importantă" în societăţile democratice: "Nu ar trebui să cădeţi «în păcatele comunicării»: dezinformarea sau prezentarea de informaţii fără imparţialitate, calomnia, «ştirile exagerate, senzaţionale» sau defăimarea, căutarea unor lucruri care s-au întâmplat în urmă cu mult timp, care au fost rezolvate, şi aducerea lor la lumină astăzi".

Trebuie spus că mai multe instituţii media şi reţele de socializare au luat unele măsuri împotriva ştirilor false, dar efectele nu au fost atât de spectaculoase. În urmă cu un an, BBC a deci să înfiinţeze un departament special, intitulat Reality Check, compus din jurnalişti cu experienţă, a căror misiune este de a verifica dacă informaţiile apărute pe internet au legătură cu realitatea şi dacă se observă că respectivele ştiri sunt complet false şi sunt făcute cu scopul de induce cititorii în eroare, acestea vor fi combătute, astfel încât consumatorii să fie avizaţi. Facebook , cea mai mare reţea de socializare din lume, a lansat "Journalism Project", încercând în acest fel să-şi consolideze relaţia cu organizaţiile media serioase. Facebook a decis să colaboreze cu mai multe organizaţii media în vederea promovării acurateţii informaţiilor şi pentru a-i ajuta pe utilizatori să decidă care surse sunt de încredere, în încercarea de a scăpa de stigmatul "ştirilor false". Reţeaua a fost acuzată în repetate rânduri că nu face îndeajuns de multe eforturi în ceea ce priveşte ştirile false distribuite de utilizatori în timpul campaniei prezidenţiale din Statele Unite.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. He he he, dacă "fake news" ar fi eliminate, cu ce s-ar mai distra tefeliștii rezist? Imensa majoritate a postărilor lor sunt "fake news".

    Hai ma , ne lasi cu palavrele ? Macron asta e baiat destept, de pilda a promovat la departamentul francofoniei, indraznesc sa spun, pe una din cele mai frumoase si destepte :), Femei din lume, scriitoarea de origine marocana Leila Slimani ! Restul e gargara cu pioneze !

    Dar libera exprimare unde este? De ce le este teama liderilor lumii? Ca atunci cand, spre exemplu apare o stire conform careia SUA a creat statul islamic si l-a finantat, trebuie ca un organism pro-sistem sa interzica stirea catalogand-o "fake news"? S-a implicat si Papa? Pe bune?? Astia chiar au terminat toate treburile din ograda lor, incat fake news (stirile anti-sistem) sunt prioritatea lor nr 1?? Serios?? Nu cumva miroase a hotul striga hotii? Nu cumva miroase a comunism??

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb