Oferta Agricover Holding a eşuat

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 17 mai 2023

Oferta Agricover Holding a eşuat

Liviu Dobre, CEO: "Fiind pe deplin conştienţi de contextul geo-politic, macroeconomic, şi al pieţelor financiare, ne-am asumat un risc calculat"

Oferta Agricover Holding, prin care compania voia să vândă cel mult 833,3 milioane de acţiuni, a eşuat, conform unui anunţ al companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

"Agricover Holding informează investitorii că, raportat la prevederile prospectului de ofertă, nu au fost îndeplinite criteriile de închidere cu succes a ofertei şi, prin urmare, oferta nu a fost finalizată prin încheierea unei tranzacţii", se menţionează în raportul de la BVB.

În prospectul de listare nu este menţionată o condiţie clară pentru succesul ofertei, ci se specifică următoarele: "Închiderea cu succes a ofertei va fi condiţionată, printre altele, de stabilirea preţului final de ofertă şi de decizia fiecăruia dintre Societate, Acţionarii Vânzători şi Coordonatorul Global Unic de a continua Oferta. De asemenea, va depinde de îndeplinirea condiţiilor incluse în Contractul de Plasament şi de faptul că acest contract trebuie să nu fi încetat".

Oferta a fost croită pentru investitorii instituţionali, cărora le-a fost destinată o porţie de 90% din acţiunile scoase la vânzare. Nu ştim care au fost subscrierile, dar din formulare reiese că instituţionalii nu au avut un apetit deosebit pentru acţiunile companiei. Astfel, acţiunile companiei nu vin la bursă.

Liviu Dobre, CEO la Agricover Holding, a declarat: "Cu o situaţie financiară solidă şi fiind pe deplin conştienţi de contextul geo-politic, macroeconomic, şi al pieţelor financiare, ne-am asumat un risc calculat. Ne vom continua planurile ştiind că modelul nostru de afaceri inovator va asigura profitabilitatea şi ritmul de creştere urmărite. Suntem în continuare dedicaţi respectării celor mai înalte standarde de guvernanţă corporativă, continuând în acelaşi timp angajamentul nostru de a promova inovaţia în rândul fermierilor. Dorim să ne exprimăm recunoştinţa faţă de toţi investitorii care au participat la acest proces".

Conform raportului de astăzi de la BVB, investitorilor care au subscris valid în cadrul ofertei li se vor rambusa sumele conform prevederilor prospectului de ofertă.

Investitorii individuali au subscris 43,5 milioane de acţiuni, echivalentul a 52% din tranşa ce le-a fost destinată, de 10%. Preţul de subscriere a fost de 0,5 lei pe titlu, astfel încât valoarea subscrierilor micilor investitori s-a ridicat la aproape 21,8 milioane de lei. Instituţionalii au putut să subscrie la orice preţ mai mic sau egal cu 0,5 lei, pasul de preţ fiind de 0,01 lei.

Printre posibilele motive ale subscrierilor reduse sunt lipsa intenţiei companiei de a acorda dividende, perspectiva listării Hidroelectrica şi mediul general neprielnic activelor riscante.

Oferta a constat în vânzarea a cel mult 833,3 milioane de acţiuni Agricover, între care aproape 277,8 de milioane de acţiuni noi, 151,2 milioane de acţiuni deţinute de BERD şi 404,3 milioane de acţiuni deţinute de Jabbar Kanani, fondatorul şi acţionarul majoritar al companiei.

Grupul, înfiinţat în anul 2000 de către antreprenorul local Jabbar Kanani, are două segmente principale de activitate: distribuţia de inputuri agricole, realizată de Agricover Distribution SA (Agribusiness) şi finanţarea specializată pentru fermieri, asigurată de o instituţie financiară nebancară, Agricover Credit IFN SA (Agrifinance).

Opinia Cititorului ( 32 )

  1. Dauna totala pentru cei care au tinut banii blocati doua saptamani pentru a subscrie si au primit nula.

    Cataclism. 

    1. Offfffffffff !!! Castigai milioanele de euro in 2 saptamani !

      :)) SA zica ms ca s-a anulat listarea . ca, la participarea care a fost o lua racheta in jos din prima zi pretul. Le-a trecut glontul pe la ureche la cei ce au subscris.

    In ultimele 2 săptămâni am fost bombardați cu știri despre cat de dorita este aceasta firma și că în ultimele zile se vor bate investitorii că sa o cumpere. Acum vedem câtă reclama mincinoasa și înșelătoare exista în acest domeniu al investițiilor. Firme că teraplast, one, brk, agricover sunt prezentate că mari oportunități de investiții dar în realitate au profituri mediocre și per-ul in stratosfera. Nu va lăsați păcăliți de știri ca sa nu rămâneți fara bani. ( Cu OMV, nuclearelectrica, Romgaz, aur, e mai greu sa pierzi bani).

    1. Unii inca mai sunt visatori si pluseaza pe TRP ;)

      Multi vor sa se imbogateasca peste noapte...

      Exact. Articole platite pe banda rulanta.

      Tradeville sunt penibili ... au facut o reclama desantata de doua saptamani incoace si totusi IPO-ul a esuat. Lovitura puternica pentru imaginea Tradeville, dar nu este prima ....

      Am mai zis eu ca piata nu e proasta, cum cred unii ...  

      Tradeville sunt penibili ... au facut o reclama desantata de doua saptamani incoace si totusi IPO-ul a esuat. Lovitura puternica pentru imaginea Tradeville, dar nu este prima ....

      Am mai zis eu ca piata nu e proasta, cum cred unii ...  

      aveti autorizatie de consultant de la asf?

      Dar brokerii care listeaza petarde si isi bat joc de proprii clienti, care pierd bani din cauza lor, au autorizatie sa fie nesimtiti ?

      TRP=HUNT,ambele în cădere liberă

      Goia&Stănean și dir.economică încă țin acțiunea peste 0,5.... 

    Identific cateva motive pentru esecul IPO-ului Agricover, avand in vedere ca evaluarea era la un multiplu de 1.6 al activului net si 11-12x profit, dar:

    1. Absurditatea deciziei de listare pre-Hidroelectrica. 

    2. Absurditatea deciziei de listare in perioada ofertelor de obligatiuni corporate in euro la 7-9% anual (cupon platibil semestrial/trimestrial) 

    3. Brokerii: strategia anapoda. Sa mergi la IPO fara da testezi piata cu oferte mici pe model private equity ca sa ai o confirmare din piata ca exista dorinta mi se pare amatorism. 

    4. Si o intrebare: adica Tradeville lui Siminel, implicit si Libra, Wood & BERD nu au reusit sa idnetifice investitori institutionali ca sa se asigure ca IPO-ul nu va fi un esec? Intr-atat de tare nu le-a pasat? 

    5. Karma - reputatia Tradeville, dupa listarile eronoase din 2020-2022 si VIVRE, mai mira pe cineva ca nu au identificat investitori retail? 

    Sa vina Hidroelectrica! 

    1. Foarte buna Hidroelectrica, dar nu la orice preț, poți pierde bani și cu firme foarte bune că hidroelectrica.

      exact. ca la trp.

    Sa vedeți acum cresteri zilele astea ... 2 saptm banii blocați și incertitudinea hidro ( fără nicio data doar zvonuri) după esecul asta sper sa ne revenim și noi ca prea am rămas in urma cu piețele de afara .. păreri ?

    IPO-ul a fost gandit din start ptr institutionali, din moment ce 90% din actiuni era ptr ei si doar 10% ptr retail.

    Ok, retail-ul a esuat cu o subscriere de doar 50%, poate ca oamenii nu au mai avut bani dupa ce statul i-a momit cu dobanzi de 8%.  

    Plus ca oferta nici nu prea ii viza, din moment ce nu s-a oferit nici un discount sau ceva similar. 

    Dar institutionalii ? Cand gandesti un IPO ptr institutionali iti asiguri spatele cum ar veni, dai niste telefoane, te asiguri ca ai cumparatori inainte sa lansezi oferta. Clar nu au facut asta sau cine stie ce s-a intamplat. Poate oferta institutionalilor a fost muult sub 0.5 lei (care intre noi fie vorba e absurd).

    1. Domnisoara Agricover era cu vălul islamic pe față ( dividende doar de la o companie din Holding deci petitorul nu vede toată fața nici după căsătorie, SOP explicit în fiecare an și din 2022(!)deci banii fetei merg doar la părinții ei,BVC lipsă etc) Ce ar fi vrut ?

      Societatea nu era altfel rea ! 

      Pe de alra parte e bine ca a esuat... avem deja un BNET ai carui administratori indatoreaza compania, vand din actiunile si drepturile proprii si cumpara obligatiuni in euro la 9% emise tot de ei - fara nici un rationament economic altul decat sa mai faca si ei un ban. Plus acum cred ei ca o fac pe smecherii si vor sa listeze fiecare "companie" din "grup", ca din nou sa emita obligatiuni pe care tot ei sa le cumpere, astfel diminuand profitul companiei si impkicit dividendul investitorilor plus ca urmeaza sa-si traga toti niste SOP-uri frumoase.

      BNET, ONE, TRP, APP si brokerii BRK, Tradeville, Goldring - niste tepari ;) aveti grina. 

      pretul corect era 0,3 lei. La 0,5 lei si in conditiile actuale de piata nici naiba nu ar fi subscris pe transa institutionalilor !!

      la 0,3 ce sa le cumperi? datoriile sa ramai cu ele. maxim 0,15. atat valoreaza compania asta.

      sunt extrem de curios la ce pret au subscris cei mari. probabil nu vom afla vreodata. 

      Datoriile sunt o problema, politica de dividend, majoritarul isi pastreaza controlul, berd-ul putem considera ca facea exit, nemaivorbind de dobanzile dulci la obligatiuni, hidroelectrica si fondurile investite deja in ultimile 2 luni - nn pensii 1 miliard lei in fidelis daca nu gresesc restul in actiuni in asteptarea dividendului... strategia a fost prost gandita din start, brokerii au luato la misto si sau ars... foarte bine.

      Datorii de 3 miliarde și pe unii îi mira că a fost un eșec.

      foarte bine spus.

      Obs 1: Legea (ASF?) ar trebui sa prevada pedepse dure pentru ssif-urile care umfla intentionat pretul in IPO. Ca aici, de la 0,15 cat ar fi fost real pana la 0,5 e cale lunga.

      Lozinca cum ca "piata regleaza pretul" e pentru fraieri, marketingul nu spala pe creier pe toata lumea.  

      Si 2: oare este normal sa decida cineva (chiar si proprietarul?!) ce % vinde retail si ce % b2b? Pe bune? E cum ai merge la piata si ti-ar vinde cineva 1 tona de cartofi, dar numai 100kg PFurilor si 900kg firmelor. O sumedenie de smekeri si smekerii in oferta asta.

    KEEP CALM AND BUY BONDS (TEZAUR/FIDELIS)

    1. Sau nu.

    Motivul e simplu : incepe declinul si bulgarele se va rostogoli pana la capat de data asta. Tineti va bine, scaoteti banii cat mai puteti

    1. Hopa! Ce avem noi aici-sa!?

      R: O noua Mama Omida! 

      Raspanditorii de panica care au esuat de atatea ori in citirea viitorului :)))

      (Scatofonie intentionata) 

    E normal daca a fost intermediata de teparul SIMINEL

    Cred ca Retailul nu a fost prea entuziasmat din lipsa dividenetului,

    iar institutionalii pentru a pretul cat si datoriile sunt prea mari! 

    Compania NU E inca pregatita sa vina pe BURSA, trebuie sa isi rezolve din datorii si sa vina cu un pret bun dar si strategie de recompensare ... dividende sau actiuni gratuite!

    Si cel ce prezinta situatia sa nu para ca nu il INTERESEAZA PREA MULT LISTAREA! 

    Sa spuna clar cat au subscris institutionalii in oferta si la ce preturi pentru a vedea situatia in ansamblul ei.

    Asta inseamna transparenta si pentru cei care au subscris in transa de retail. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb