Ofertele pentru intermedierea listării la bursă a aeroporturilor Constanţa şi Timişoara se depun până la 1 septembrie

A.G.R.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 6 august 2008

Societăţile de servicii de investiţii financiare interesate să participe la procesul de listare la bursă a aeroporturilor din Constanţa şi Timişoara pot depune oferte în acest sens până la data de 25 august, în cazul primului aeroport, şi respectiv 1 septembrie, în cel de al doilea caz.

Ministerul Transporturilor organizează licitaţii pentru alegerea consultanţilor în vederea listării la bursă a unui pachet de 5% din capitalul Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu (Constanţa) şi Aeroportului internaţional Timişoara - Traian Vuia, potrivit unui anunţ al instituţiei remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Deschiderea ofertelor pentru aeroportul din Constanţa va fi realizată în 27 august, iar cele pentru aeroportul din Timişoara vor fi deschise în data de 3 septembrie.

La licitaţii pot participa, potrivit anunţului, societăţi de servicii de investiţii financiare sau instituţii de credit, individuali sau organizaţi în sindicate de intermediere, înregistraţi la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Pentru participarea la licitaţie trebuie achiziţionată documentaţia de atribuire, în valoare de 500 de lei.

Legea obligă statul să scoată la vânzare pachete de cinci la sută din capitalul societăţilor la care Fondul Proprietatea este acţionar, Ministerul Transporturilor având în portofoliu opt societăţi aflate în această situaţie.

Cele opt societăţi din subordinea minis-terului care vor fi listate la Bursă sunt Compania Naţională Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti, Compania Naţională Aeroportul Internaţional Bucureşti - Băneasa - Aurel Vlaicu, Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu - Constanţa, Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia, Administraţia Canalelor Navigabile Constanţa, Adminis-traţia Porturilor Dunării Maritime - Galaţi, Administraţia Porturilor Maritime Cons-tanţa şi Administraţia Porturilor Dunării Fluviale - Giurgiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb