Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, a apreciat ieri că europenii nu au fost "suficient de buni" în ceea ce priveşte investiţiile pentru dezvoltarea vaccinurilor anti-COVID-19, notează AFP, conform Agerpres.
"Există un punct în care nu am fost suficient de buni, suficient de puternici, suficient de rapizi, şi anume investiţiile în dezvoltarea vaccinului", a declarat el pentru canalul francez LCP.
"Există o dezangajare europeană care nu datează de ieri, care este o dezangajare de mai mulţi ani, de mai multe decenii, este reculul nostru în industria farmaceutică", a adăugat el.
"Trebuie spus că, fără îndoială, am subinvestit în capacităţile de investiţii, de cercetare", a continuat Clement Beaune.
"Nu avem, ca Statele Unite, o agenţie europeană cu mijloace financiare importante în domeniul cercetării medicale şi care să fi fost capabilă să finanţeze masiv companiile în ultima fază a cercetării pentru a accelera dezvoltarea vaccinului', a subliniat el.
Comisia Europeană, care a negociat precomenzile în numele celor 27, a fost ţinta unor aspre critici în urma întârzierilor semnificative în livrarea primelor trei vaccinuri autorizate în UE, din cauza unor dificultăţilor legate de siturile de producţie din Europa, informează Agerpres.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a recunoscut miercuri că UE a fost "prea optimistă" în ceea ce priveşte livrările şi că trebuie să crească producţia de masă pentru a-i pregăti mai bine pe cei 27 în faţa răspândirii noilor mutaţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.02.2021, 09:17)
Luati vaccinul rusesc ca este foarte bun, cel mai bun.
Si incetati cu antirusismul asta gretos. Davai, puneti mana pe telefon.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.02.2021, 10:42)
E asa de bun ca au cele mai multe cazuri de COVID dupa SUA, Brazilia si India...bun de aruncat ca orice lucru rusesc