Actualizare - CNN: Trupul neînsufleţit al preşedintelui Raisi va fi mutat marţi în oraşul Mashhad
Trupul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi al celorlalte victime ale accidentului de elicopter de duminică vor fi transferate marţi de la Tabriz în oraşul Mashhad din nord-estul ţării, unde Raisi s-a născut, relatează CNN.
---
Actualizare - Erdogan: "Turcia va fi alături de Iran în aceste vremuri dificile"
"Îmi amintesc cu respect şi recunoştinţă pe domnul Raisi. Vom fi alături de vecinul nostru Iran în aceste vremuri dificile şi triste, aşa cum am făcut-o de multe ori", a afirmat Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei, relatează CNN.
---
Actualizare - IRNA: Ayatollahul Khamenei l-a numit pe Mohammad Mokhber preşedinte interimar al Iranului
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că prim-vicepreşedintele Mohammad Mokhber este responsabil de ramura executivă a puterii şi are la dispoziţie o perioadă maximă de 50 de zile pentru a organiza alegeri după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, a transmis agenţia oficială de presă iraniană IRNA, relatează Reuters.
---
Actualizare - Reuters: Israelul spune că nu a fost implicat în accidentul de elicopter
Israelul nu a fost implicat în accidentul de elicopter în care a murit Raisi, a declarat un oficial israelian, relatează Reuters.
---
Actualizare - CNN: Liderul suprem al Iranului declară cinci zile de doliu naţional
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu naţional după moartea preşedintelui Ebrahim Raisi şi a ministrul de externe al Iranului, scrie CNN.
---
Actualizare - IRNA: Negociatorul-şef al Iranului în domeniul nuclear a fost numit ministru de externe interimar
Negociatorul-şef al Iranului, Ali Bagheri Kani, cel care a condus delegaţiile iraniene prin negocieri indirecte cu Statele Unite privind problemele nucleare şi schimburile de prizonieri, a fost numit luni ministru interimar de externe, a informat agenţia de ştiri de stat IRNA, scrie CNN.
---
Actualizare - Prim-ministrul Indiei se declară "profund întristat" de moartea preşedintelui iranian
"Profund întristat şi şocat de moartea tragică a lui Ebrahim Raisi, preşedintele Republicii Islamice Iran. Contribuţia sa la consolidarea relaţiei bilaterale India-Iran va fi mereu amintită. Sincere condoleanţe familiei sale şi poporului Iranului. India este alături de Iran în această perioadă dificilă", a scris prim-ministrul Indiei, Narendra Modi, într-o postare pe X.
---
Actualizare - Semiluna Roşie: Corpurile victimelor accidentului de elicopter, inclusiv pe cel al preşedintelui Raissi, au fost recuperate
Salvatorii iranieni au recuperat luni dimineaţă rămăşiţele pământeşti ale preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi ale altor opt pasageri din elicopterul care s-a prăbuşit cu o zi înainte în nord-vestul ţării, a anunţat Semiluna Roşie, informează AFP.
"Suntem pe punctul de a transfera cadavrele martirilor la Tabriz", marele oraş din nord-vestul Iranului, a declarat şeful Semilunii Roşii, Pirhossein Koulivand, la televiziunea de stat, anunţând totodată încheierea operaţiunilor de căutare.
---
Actualizare - Putin: "Raisi a fost un adevărat prieten al Rusiei"
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a descris pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi drept un "politician remarcabil" şi a spus că moartea sa a fost o "pierdere ireparabilă", transmite Kremlinul, relatează CNN.
"Ca un adevărat prieten al Rusiei, Ebrahim Raisi a adus o contribuţie personală nepreţuită la dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate între ţările noastre şi a făcut eforturi mari pentru a le aduce la nivelul parteneriatului strategic", a spus Vladimir Putin, precizează sursa citată.
---
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi, considerat de mult timp un potenţial succesor al Liderului Suprem Ayatollah Ali Khamenei, a murit în accidentul aviatic în care a fost implicat, aproape de graniţa cu Azerbaidjanul, au declarat oficialii şi mass-media de stat, potrivit Reuters.
Epava carbonizată a elicopterului care s-a prăbuşit duminică, avându-i la bord pe Raisi şi pe ministrul de externe Hossein Amirabdollahian, a fost găsită luni dimineaţa, după o căutare pe timp de noapte în condiţii de viscol.
"Preşedintele Raisi, ministrul de externe şi toţi pasagerii din elicopter au murit în accident," a declarat pentru Reuters un oficial iranian de rang înalt, cerând să nu fie numit din cauza sensibilităţii situaţiei.
Moartea lui Raisi a fost confirmată ulterior într-o declaraţie pe reţelele de socializare de către vicepreşedintele Mohsen Mansouri şi la televiziunea de stat.
Televiziunea de stat a raportat că imaginile de la locul accidentului arătau că aeronava s-a izbit de un vârf de munte, deşi nu a fost făcută nicio declaraţie oficială privind cauza prăbuşirii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2024, 17:26)
in ultima vreme prietenii lui Putler ba ajung la spital, ba la morga. sa fie vreu semn divin? ca urmeaza si putler?
sa vezi ca iar nu mai iese din bunker vreo luna
1.1. Mda (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Oarecare în data de 20.05.2024, 17:33)
Din bunker o ieși Putler târăs pe coate, dar de la Obregia greu de tot și cu pile :)