Oficial: PDL a mai pierdut doi deputaţi

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 26 septembrie 2012

Partidul Democrat Liberal a mai pierdut, în mod oficial, alţi doi parlamentari. Situaţia devine neplăcută pentru partidul condus de Vasile Blaga în condiţiile în care nu există săptămână fără cel puţin o demisie. Ieri, deputatul Doru Leşe şi-a anunţat, în plenul Camerei, demisia din grupul parlamentar PDL şi trecerea la grupul PNL, acelaşi gest fiind făcut şi de Monica Iacob Ridzi cu precizarea că aceas­ta va activa în continuare ca independent.

Dacă Leşe a venit cu o motivaţie uşor ironică, pentru gestul său, Ridzi a fost mult mai nuanţată atunci când şi-a explicat decizia. Doru Leşe a invocat excesul de democraţie din PDL: "Vreau să vă precizez că datorită excesului de democraţie din PDL demisionez din grupul parlamentar al PDL şi mă alătur grupului parlamentar al PNL". În 2008, Doru Leşe a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.26 Maramureş, colegiul uninominal nr.4.

Monica Iacob Ridzi şi-a anunţat de săptămâna trecută, demisia din PDL şi din grupul parlamentar democrat-liberal, ea afirmând că PDL a devenit "un partid al dublei măsuri". Ridzi a precizat că va continua să-i reprezinte în Parlament pe locuitorii din Valea Jiului, dar ca deputat independent: "Am înţeles să fac un pas în spate, să evit expunerile mediatice, să tac şi să-mi prezint argumentele exclusiv în faţa instanţei de judecată, şi nu pe la emisiuni ori în presă. Am înţeles să respect astfel deciziile partidului, linia impusă de acesta şi să dovedesc încă o dată loialitatea mea. Dacă în urma discuţiilor pe care am cerut să le port şi în care aş fi fost lăsată să-mi expun punctele de vedere, să-mi prezint argumentele, să aduc dovezile neimplicării mele în fapte penale aş fi fost mai atent ascultată, dacă unii colegi s-ar fi abţinut de la a face declaraţii publice la adresa mea sau a familiei mele, în toţi aceşti ani, fără a avea minima decenţă să mă consulte, aş fi înţeles să respect orice decizie a partidului, inclusiv cea legată de o posibilă necandidatură a mea în 2012. Însă aceste lucruri nu s-au întâmplat. Şi astfel a apărut o prăpastie. A trebuit să aleg. Şi am ales Valea Jiului".

Fostul ministru, alături de alte 11 persoane, a fost trimis în judecată, în mai 2011, pentru fapte de corupţie, într-un dosar legat de organizarea unor evenimente în cadrul Zilei Naţionale a Tineretului. Decizia fostului ministru era aşteptată de mai mult timp în condiţiile în care Vasile Blaga, înainte să ajungă şeful partidului, se arăta convins că PDL o va exclude pe Monica Iacob Ridzi, acelaşi lucru susţinându-l şi preşedintele Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb