Oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai (ne)vinovat din ţară?

Am aşteptat cu interes lecţia de economie promisă de senatorul Florin Cîţu, preşedintele Comisiei economice a Senatului, înainte de întâlnirea cu membrii Consiliului de Administraţie al BNR, a cărei temă a fost "Evoluţia inflaţiei şi implicaţiile pentru economia României".

Rezultatul a fost mai mult decât dezamăgitor. De fapt, caracterizarea prin termenul "dezamăgitor" a întâlnirii ar fi aproape echivalentă cu o laudă, în condiţiile în care evoluţia "evenimentului" a amintit mai mult de examenul final în faţa "distinsului pedagog absolut" Marius Chicoş Rostogan, din schiţa "Un pedagog de şcoală nouă" a lui Caragiale.

Băiatul unei doamne din înalta societate şi-a demonstrat acolo "vastele" cunoştinţe printr-un simplu "da, domnule" în faţa întrebărilor cu răspunsuri incluse, printre care se află celebra "nu-i aşa că pământul se-nvârte în jurul soarelui trei ani câte 365 de zile şi mai apoi în al patrulea în 366 de zile?"

Această farsă absurdă şi inutilă a avut loc la Parlament pentru a transmite, din nou, că politica fiscală prociclică a guvernului este vinovată pentru creşterea presiunilor inflaţioniste şi a costurilor de finanţare.

Dar politica monetară nu a avut şi ea acelaşi efect, prin caracterul său extrem de relaxat, mai ales în ultima decadă? O analiză mai extinsă a politicilor prociclice "gemene" este prezentată în articolul "Tangoul politicilor prociclice se dansează în doi", din BURSA, 17.10.2017.

Din 2007 până la sfârşitul anului trecut, PIB-ul a crescut de circa două ori, în timp ce masa monetară în sens restrâns (M1) a crescut de 2,6 ori, pe fondul unei creşteri de trei ori a numerarului din circulaţie (vezi graficul 1).

În aceeaşi perioadă, creditul pentru locuinţe acordat populaţiei a crescut de 4,6 ori, în condiţiile unei creşteri de 26 de ori a creditului pentru locuinţe în lei.

Toată această evoluţie a avut loc pe fondul unei scăderi rapide a dobânzilor din economie (vezi graficul 2), tendinţă "susţinută", este adevărat, şi de politicile monetare iresponsabile ale marilor bănci centrale, care au pornit tiparniţele.

În discursul din faţa Comisiei economice a Senatului, guvernatorul Mugur Isărescu a precizat că "majorarea inflaţiei a fost generată îndeosebi de şocuri adverse pe partea ofertei, interne şi externe şi de manifestarea unor efecte statistice", iar "creşterile lunare cvasigeneralizate ale preţurilor de consum în ultimele luni reflectă şi acţiunea unor factori fundamentali, şi anume acumularea progresivă de presiuni inflaţioniste pe partea cererii, majorarea costurilor salariale, anticipaţii inflaţioniste în creştere, mai ales pe termen scurt".

Acesta este contextul în care "în absenţa unei reacţii prompte a politicii monetare, ar fi existat riscul cantonării ratei inflaţiei la nivelurile înalte actuale sau chiar peste acestea, readucerea indicatorului în intervalul asociat ţintei necesitând, ulterior, majorări mai ample ale ratei dobânzii de politică monetară, cu efecte economice nocive".

Reacţie promptă a politicii monetare? Nici pe departe. De fapt, Banca Naţională a reacţionat doar pentru că a fost "împinsă" de către pieţe, în condiţiile accentuării presiunilor de depreciere a monedei naţionale, pe fondul dezechilibrelor interne şi externe, amplificate de o cerere excedentară fără "acoperire" din partea ofertei, mai ales a ofertei interne.

În timpul dialogului ulterior dintre reprezentanţii BNR şi senatorii prezenţi, guvernatorul Isărescu l-a contrazis pe... guvernatorul Isărescu, când a declarat că "poate ar fi fost mai bine să ne mişcăm mai repede" în ceea ce priveşte majorarea dobânzii de politică monetară.

Numeroasele ratări ale ţintei de inflaţie au fost puse de conducătorul BNR pe seama "factorilor economici". Fără nicio teamă şi simţ al ridicolului, guvernatorul Isărescu a declarat că "în ceilalţi ani nu am atins-o, dar tot din cauza factorilor economici".

Am citit de mai multe ori afirmaţia şi tot nu pot să cred că vine de la un economist, cu atât mai puţin de la un economist care ocupă postul de guvernator al unei bănci centrale de aproape trei decenii.

Poate că Milton Friedman, care spunea odată că "inflaţia este întotdeauna şi oriunde un fenomen monetar", generat de creşterea mai rapidă a masei montare decât a producţiei, nu mai este "valabil" în era tiparniţelor şi a spectrului deflaţionist al prăbuşirii bulei creditării din ultimele decenii, însă inflaţia este un fenomen care reflectă divergenţa nesustenabilă a factorilor economici.

Dacă factorii economici sunt "vinovaţi" pentru ratarea ţintelor de inflaţie, atunci factorii "benefici" trebuie căutaţi, probabil, printre cele patru forţe fundamentale ale Universului.

"Dacă politica fiscală nu va ajuta politica bugetară, atunci creşterea dobânzilor ar putea să fie mai dură", a mai avertizat conducătorul BNR. Oare sugerează Mugur Isărescu necesitatea unei creşteri a fiscalităţii pentru "completarea" veniturilor bugetare, care să conducă la reducerea dependenţei de împrumuturi şi a presiunilor asupra dobânzilor de pe piaţa titlurilor de stat?

Se poate, însă mai există şi "micul" neajuns al noii tendinţe de creştere a costurilor de finanţare pe plan internaţional şi nu sunt motive pentru care noi am fi "izolaţi" din acest punct de vedere.

Caracterul nesustenabil al actualei situaţii economice a fost recunoscut şi de prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, care a declarat în faţa reprezentanţilor Comisiei că "dacă se continuă de o manieră nesustenabilă în ceea ce priveşte raportul cerere - ofertă se poate ajunge la o situaţie care să necesite apoi nişte ajustări, nişte corecţii economice foarte dureroase şi care pot fi distribuite în raport cu orientarea politică a celor care operează acele ajustări de o manieră care să tensioneze şi mai mult relaţiile din societate".

Din păcate, aceste corecţii sunt inevitabile şi este poate prea târziu pentru aplicarea unor politici de ajustare, astfel încât să nu trecem din nou printr-o criză similară celei de la sfârşitul deceniului trecut.

Da, Banca Naţională se află acum "între ciocan şi nicovală", după cum a mai declarat guvernatorul Mugur Isărescu, la fel cum se află şi guvernul. Dar cine este (ne)vinovatul pentru această situaţie?

În dialogul dintre reprezentanţii BNR şi senatori nu a fost clarificat un aspect deosebit de important: rata inflaţiei se va tempera până la 3,5% la sfârşitul anului curent şi apoi până la 3,1% în 2019, conform prognozelor BNR, şi dacă dobânda de politică monetară nu va mai creşte? Iar dacă mai sunt necesare creşteri, unde ar putea să se oprească acestea? Şi cum se va recupera o pierdere a puterii de cumpărare de circa 10% în cei trei ani marcaţi de rate anuale ale inflaţiei de peste 3%?

Într-o analiză relativ recentă, "Cu o politică fiscală permanent prociclică, am putea pierde democraţia şi politica monetară", Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Mugur Isărescu, avertiza că unul dintre efectele politicii fiscale prociclice este "pierderea politicii monetare convenţionale", în condiţiile în care "reducerea la zero a ratei dobânzii de politică monetară s-ar putea să nu mai fie suficientă pentru stimularea ieşirii din recesiune" (n.a. conform definiţiei prezentate în analiza consilierului de la BNR, "politicile prociclice sunt acele politici care acţionează în sensul amplificării, de obicei asimetrice, a amplitudinii fluctuaţiilor ciclului de afaceri"; aceste politici "contribuie relativ puţin la accelerarea creşterii economice în perioada de boom, iar în perioada de recesiune şi de revenire din recesiune contribuie la adâncirea severă a recesiunii şi, respectiv, întârzie reluarea creşterii economice cu ritmuri normale").

Un studiu mai vechi de la FMI, din 2006, demonstrează că politicile fiscale prociclice au efect negativ asupra bunăstării, deoarece conduc la creşterea volatilităţii macroeconomice, conduc la scăderea investiţiilor în capitalul real şi cel uman şi îi dezavantajează pe cei săraci.

Mai mult, dacă politicile fiscale expansioniste nu sunt compensate în perioadele de recesiune, atunci rezultatul final va fi falimentul suveran, pe fondul acumulării permanente a datoriilor.

Din păcate, toate consecinţele negative ale politicilor fiscale prociclice se regăsesc şi în economia noastră şi o fac deosebit de fragilă chiar şi în faţa unor şocuri negative nu foarte puternice. Cu toate că nu vrea să-şi recunoască responsabilitatea pentru această stare de lucruri, BNR trebuie măcar să recunoască implicarea activă în "favorizarea" vinovatului principal, guvernul.

În faţa laudelor ilustrei doamne Ftiriadi, pedagogul Rostogan a declarat că "datoria ni-i să luminăm jenăraţiunile june; că-z fără instrucţiune şi educăţiune, un popor doară e învins astăzi în lupta pentru existenţă".

Pedagogul a încheiat printr-un citat din poemul epic "Eneida" al lui Publius Vergilius Maro: "Singura salvare a învinşilor este de a nu mai spera în salvare".

Scopul nobil al "instrucţiunii şi educăţiunii" a fost urmărit, probabil, şi de lecţia de economie pe care ar fi trebuit să o ţină reprezentanţii Băncii Naţionale în faţa Comisiei economice din Senat şi în faţa naţiunii. Eşecul a fost lamentabil.

Oare până când se va recunoaşte poporul român învins chiar de către cei "aleşi" să îl conducă?