Oina, declarată sportul naţional al României

S.B.
Sport / 14 martie 2023

Oina, declarată sportul naţional al României

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei, informează Agerpres.

Prin proiectul de lege se instituire, totodată, obligaţia Federaţiei Române de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activităţile propuse a se desfăşura anul următor, pentru finanţarea directă de la bugetul de stat a Programului naţional "Redescoperă Oina".

"Oina este sportul naţional al României. Se instituie ziua de 9 mai Ziua Naţională a Oinei. Ziua Naţională a Oinei va fi marcată de către Federaţia Română de Oină şi de către membrii afiliaţi la aceasta, de către cluburi/asociaţii sportive, de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sportului, prin organizarea şi participarea la evenimente cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării sportului naţional, oina, pentru sănătatea populaţiei. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pot pune la dispoziţie, în mod gratuit, bazele sportive aflate în administrare în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile", prevede actul normativ.

Potrivit iniţiativei legislative, se înfiinţează Programul naţional "Redescoperă oina", care constă într-un complex de activităţi necesare susţinerii practicării şi promovării acestui joc şi se desfăşoară prin intermediul Federaţiei Române de Oină şi a structurilor sportive afiliate la aceasta pe întreg teritoriul României.

Finanţarea programului urmează să fie asigurată din fonduri prevăzute distinct în bugetul de stat, alocaţii bugetare, prin Ministerul Sportului, şi, în funcţie de posibilităţi, din fonduri de la bugetele locale.

Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb