CĂUTARE (29)

oina
Fotbalul, cel mai mediatizat sport din România

Fotbalul, cel mai mediatizat sport din România

S.B.Sport / 31 martie 2023

Fotbalul rămâne, în continuare, cel mai mediatizat sport din România, Federaţia Română de Fotbal având poziţia de lider, în top, cu 4900 de materiale publicate în luna februarie, potrivit unui comunicat al MediaTrust.

Oina, declarată sportul naţional al României

Oina, declarată sportul naţional al României

S.B.Sport / 14 martie 2023

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care oina este declarată sportul naţional al României, iar 9 mai va fi instituită drept Ziua Naţională a Oinei, informează Agerpres.

Eduard Novak

Eduard Novak: Sportul are nevoie de o strategie

O.D.Ziarul BURSA #Sport / 31 octombrie 2022

Autorităţile au ajuns, în sfârşit, la concluzia că alunecarea pe tobogan a sportului autohton trebuie oprită. Deocamdată s-a ajuns la faza de proiecte, dar este şi acesta un pas înainte. Ministrul Sportului, Eduard Novak, consideră că sportul...

Ministrul Novak mizează pe centrele regionale

Ministrul Novak mizează pe centrele regionale

O.D.Sport / 25 octombrie 2022

Ministrul Eduard Novak a anunţat cu ocazia lansării "Strategiei Naţionale pentru Sport", că viitoarele centre regionale vor fi o rampă de lansare pentru sportivii de performanţă şi vor dezvolta sporturile olimpice prioritare.

Vara pe uliţă a debutat la Muzeul Satului

Vara pe uliţă a debutat la Muzeul Satului

O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 13 iulie 2022

Uliţa satului de altă dată poate fi regăsită şi în centrul celui mai mare oraş al ţării. Cea de-a 30-a ediţie a Taberei de creaţie "Vara pe uliţă" a debutat la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Vreme de patru săptămâni...

Finanţarea, marea problemă!

SPORT ŞI BANIFinanţarea, marea problemă!

D.N.Ziarul BURSA #Sport / 1 februarie 2018

Sportul autohton, cu excepţiile de rigoare, este în continuare în grea suferinţă. Anul nu a debutat sub cele mai bune auspicii, o echipă bună din prima ligă de handbal masculin a dispărut, iar mai multe federaţii sportive nu vor primi finanţare...

Inaugurare cu mult ..."cântec"

FOTBAL ŞI BANIInaugurare cu mult ..."cântec"

D.N.Ziarul BURSA #Sport / 30 octombrie 2017

Controversele legate de inaugurarea stadionului de 52.000.000 de euro din Craiova s-au încheiat după ce s-a anunţat oficial că acest lucru se va petrece pe 10 noiembrie. Echipa locală de fotbal, CSU Craiova va evolua în compania campioanei...

Licitaţii pentru numele noilor stadioane!

Licitaţii pentru numele noilor stadioane!

O.D.Ziarul BURSA #Sport / 8 septembrie 2017

Stadionul din Craiova este foarte aproape de inaugurare, dar are o problemă cu ...numele. Există deja o propunere ca în cazul acestei arene să se folosească modelul occidental, numele să fi cedat, contra cost şi pe un termen limitat, unei mari...

Arene noi pentru un sport aflat în mare suferinţă

Arene noi pentru un sport aflat în mare suferinţă

DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Sport / 30 august 2017

Două stadioane noi vor fi inaugurate în următoarea lună la Craiova şi Târgu Jiu. Apariţia unor arene moderne vine în unul dintre cele mai proaste momente ale sportului autohton. Chiar dacă toţi ochii sunt aţintiţi pe stadioanele din Bucureşti,...

Sport puţin, dispute multe în "Parcul cu Platani"

Sport puţin, dispute multe în "Parcul cu Platani"

OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Sport / 22 august 2017

Săracă în arene sportive, Capitala este pe cale să piardă definitiv o bază de mare tradiţie: Arenele BNR. În jurul terenului central de tenis, pe care s-au realizat unele dintre cele mai mari performanţe ale acestui sport, există un întreg...

Capitala stadioanelor scoase din circuit!

Capitala stadioanelor scoase din circuit!

DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Sport / 8 martie 2016

Închiderea şi tergiversarea redeschiderii Arenei Naţionale, cel mai scump şi mai modern stadion din ţara noastră, a creat un întreg scandal public. S-a vorbit de incompetenţă, lipsă de curaj în asumarea răspunderii, corupţie, interese şi...

FOTBAL ÎN LIVING: Mica ciupeală!

FOTBAL ÎN LIVING: Mica ciupeală!

Dan NicolaieSport / 25 iunie 2014

Fotbalul la mica ciupeală practicat de Italia a murit din nou, în chinuri, muşcat de dinţii lui Suarez şi chelia lui Godin mortală la centrările lungi, atunci când o frunte foarte înaltă face diferenţa. Să...

Arenele BNR vor fi renovate?

VLAD PÎRVUZiarul BURSA #Companii / 25 martie 2014 /

Oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) s-au întâlnit cu organizatorii turneului de tenis BRD Năstase Ţiriac Trophy în vederea renovării bazei sportive din Capitală, care aparţine Băncii Centrale şi unde se desfăşoară turneul de tenis, ne-au...

Parteneriat între FAPT şi FRO pentru promovarea oinei

F.A.Sport / 22 august 2013

Federaţia Asociaţiilor de Promovare Turistică (FAPT) din România şi Federaţia Română de Oină (FRO) au încheiat un parteneriat prin care oina, sportul tradiţional românesc, va fi promovat în cadrul evenimentelor organizate de Asociaţiile de...

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo