OLEG MALGINOV, AMBASADORUL EXTRAORDINAR ŞI PLENIPOTENŢIAR AL FEDERAŢIEI RUSE ÎN ROMÂNIA, CU OCAZIA ZILEI RUSIEI:  "Cooperarea ruso-română merită mai mult"

OLEG MALGINOV
Ziarul BURSA #Politică / 9 iunie 2016

"Cooperarea ruso-română merită mai mult"

"Considerăm necesar să fie construită o astfel de arhitectură în domeniul securităţii care ar garanta tuturor participanţilor ei măsura egală de protecţie"

Stimaţi cititori, dragi prieteni,

Pe data de 12 iunie aniversăm una dintre principalele sărbători oficiale ale ţării noastre - Ziua Rusiei, care este legată de adoptarea în urmă cu 26 de ani a declaraţiei sale privind suveranitatea de stat.

Această dată a devenit un simbol al unităţii şi al responsabilităţii poporului nostru pentru prezentul şi viitorul său. Aşa cum a afirmat preşedintele nostru, domnul Vladimir Putin, "puterea Rusiei constă în unitate, şi, în acelaşi timp, ea rămâne o parte a lumii globale". Totodată, evenimentele din 1990 au reprezentat în istoria Rusiei renunţarea la limitarea ideologică şi trecerea la un model mai modern de guvernare democratică.

În această privinţă, aş dori să constat că Federaţia Rusă a promovat întotdeauna o politică externă, orientată în principal spre crearea unor condiţii externe favorabile pentru dezvoltarea sa durabilă pe plan intern. Baza sa au constituit-o eforturile susţinute de a crea relaţii de egalitate în drepturi şi de respect reciproc cu alte state şi formaţiuni integraţioniste.

Suntem în favoarea unui parteneriat bazat pe fapte, şi nu pe vorbe, pe urmărirea obiectivelor comune convenite, care să satisfacă interesele tuturor popoarelor şi statelor, şi care să fie puse împreună, luând în considerare factorul de multipolaritate în politica mondială contemporană.

Considerăm necesar să fie construită aşa o arhitectură în domeniul securităţii care ar garanta tuturor participanţilor ei măsura egală de protecţie.

De aceea noi spunem de mult timp că nu se pot crea sisteme de securitate separate, izolate unul de altul, pentru că acestea riscă să genereze neîncrederea reciprocă sau chiar şi premisele pentru începerea unei noi "curse a înarmărilor".

Acum, în condiţiile unei situaţii regionale dificile, în ciuda presiunilor politice şi economice exercitate din exterior, Rusia continuă să desfăşoare o politică echilibrată, care corespunde atât intereselor legitime ale poporului nostru, cât şi condiţiei de menţinere a stabilităţii internaţionale. Noi susţinem soluţionarea colectivă a problemelor-cheie, punând accentul pe drept, pe baza priorităţilor comune, şi pe înţelegerea rolului sistemic al ONU. Îi invităm şi pe alţii să facă acelaşi lucru.

După aceleaşi principii ne conducem întotdeauna şi în contactele cu România, care rămâne pentru noi un partener important în regiune. Relaţiile noastre cu Bucureştiul au o istorie îndelungată. Acestea au cunoscut o mulţime de suişuri şi coborâşuri. În pofida dificultăţilor bine cunoscute, ele continuă să se dezvolte.

O confirmare în acest sens o pot constitui consultările politice cu privire la problemele din Orientul Mijlociu şi combaterea terorismului, desfăşurate în martie 2016 la Moscova, între directorii departamentelor de profil din ministerele afacerilor externe, care au relevat concentrarea reciprocă spre un dialog deschis şi sincer.

Tot atunci, în oraşul românesc Sinaia a avut loc, după o pauză de 10 ani, prima sesiune a Comisiei ruso-române pentru studierea problemelor complexe legate de istoria relaţiilor noastre bilaterale. Următoarea reuniune va avea loc la Moscova, în a doua jumătate a anului 2017.

Până de curând s-au dezvoltat cu succes şi legăturile economice: în anul 2014, volumul operaţiunilor comerciale s-a ridicat la aproximativ 5 miliarde USD. Au existat planuri de extindere a cooperării în domeniul comercial şi al investiţiilor, deoarece o parte considerabilă a produselor care s-au exportat din România în Rusia au fost căutate pe piaţă. Din păcate, acum comerţul este limitat din cauza sancţiunilor, acesta aflându-se într-o dinamică negativă: volumul său a scăzut cu mai mult de 30% şi continuă să diminueze. Practic, România îşi pierde cota avută pe piaţa din Rusia.

În acest context evoluează destul de bine cooperarea umanitară. În fiecare an în România se desfăşoară Zilele Culturii Ruse. Rusia participă la târgurile anuale de carte "Gaudeamus". Continuă schimburile de studenţi şi cooperările între universităţi, cercetările ştiinţifice comune.

Colective de artişti ruşi de diferite feluri vizitează în mod periodic România. În martie 2016, la Festivalul Shakespeare de la Craiova a fost prezentată piesa "Macbeth", în interpretarea actorilor din Sankt-Petersburg. În perioada 15-16 iunie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu vor evolua şi reprezentanţii Teatrului Naţiunilor din Moscova, în frunte cu Evgheni Mironov. În anul care a trecut s-au bucurat de succes concertele susţinute de ansamblurile academice de cântece şi dansuri ale forţelor Armatei şi ale Ministerului de Interne din Rusia.

Un alt factor important este acela că, în luna mai 2015, a fost inaugurat la Bucureşti Centrul Rus de Ştiinţă şi Cultură, chemat să fie un instrument eficient pentru diversificarea cooperării bilaterale umanitare.

Sunt sprijinite şi contactele dintre diferite grupuri profesionale. Astfel, în aprilie - mai 2016, la invitaţia cosmonautului român D.D.Prunariu, au efectuat o vizită la Bucureşti colegii săi ruşi, Y.Baturin, V.Korzun şi S.Revin. Vizita a fost prilejuită de evenimentele dedicate aniversării a 55 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin în cosmos şi a 35 de ani de la zborul comun sovieto-român.

Aş dori în special să menţionez ajutorul prietenilor români în organizarea unor evenimente comemorative pentru a celebra împlinirea a 71 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Desigur, nu putem fi pe deplin mulţumiţi de starea actuală a cooperării bilaterale. Cooperarea noastră merită mai mult. Este evident că Rusia şi România au avut de pierdut prin diminuarea nivelului dialogului. Tocmai de aceea este necesar să menţinem un contact strâns. Sunt convins că numai prin eforturile reciproce relaţiile noastre pot fi aduse la un nivel potrivit.

În încheiere aş dori să subliniez că Rusia îşi construieşte politica externă pe o bază pragmatică, fiind deschisă cooperării fără prejudecăţi şi stereotipuri. În faţa ei se află următoarele obiective clare: asigurarea securităţii regionale şi globale, alături de consolidarea prestigiului său internaţional, precum şi îmbunătăţirea potenţialului său economic şi a nivelului de trai al cetăţenilor săi.

Permiteţi-mi să-i felicit sincer pe toţi ruşii, compatrioţii care trăiesc în România, pe toţi prietenii noştri cu ocazia Zilei Rusiei!

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Pleacă dl Malginov, vine dl Valery Kuzmin. Putin a semnat decretele de numire a unui nou ambasador la Bucuresti după terminarea mandatului actual.

    da-ne tezaurul inapoi !!! apoi putem vorbii de prietenie, pana atunci esti un hot ordinar

    1. iar tu un analfabet ordinar

      popoarele rus si roman sunt compatibile in cea ce este esential adica in spirit,adica in ccredinta ortodoxa, in cea ce priveste sufletul adica cultura.literatura,ne cunoastem destul de bine scriitorii si poetii.mai ramane materia adica industria si comertul.pana la urma o sa dezvoltam si ac.domeniu.

      Așa este. Din proverbele rușilor:

       

      Алты ́нно 075;о во́р 072; ве́ш 072;ют, а полт&# 1080;́ннl 6;го че́с 090;вуюm 0;. 

      Cine fură 3 copeici este spânzurat, cel care fură 50 de copeici este lăudat. 

       

      До Бо́г 072; высо&# 1082;о́, до Царя&# 769; дале&# 1082;о́ 

      Dumnezeu este prea sus, Țarul este prea departe. 

      - similar cu românescul Ajută-te singur și Domnul te va ajuta. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb