Olimpico-politice

Începe...uite acuş-acuş, mîine-poimîine...începe! Olimpiada fraţilor, da ce credeaţi? Tămbălău, cît casa. În primul rînd, mediatic. Mediatic, pentru că de acolo iese banul atît pentru organizatori, cît şi pentru cei care şi-au asigurat drepturile de transmisie directă şi de retransmisie. "Reclama" în regim pompat la 100 de atmosfere a început încă de acum vreo lună şi jumătate. Peste tot şi peste toate, ceva despre olimpiadă! Acum, suntem la nivelul totul despre şi numai despre olimpiadă. Ok, ce justifică o asemenea copleşitoare atenţie într-o lume care nu duce deloc lipsă de subiecte tensionate şi cu implicaţii sociale, la nivel global, mult mai dramatice decît competiţia pentru medaliile olimpice? Cele două "războaie", cel din Ucraina şi cel din Gaza, sunt cred argumente suficient de concludente. Ar mai fi şi alegerile din America şi tensiunile dintre China şi Taiwan şi cele dintre Iran şi Israel şi multe altele, mai peste tot, pe fiecare continent şi ocean al globului. Argumentul de serviciu al celor care susţin "tămbălăul olimpic" este "amploarea şi unicitatea" acestor întreceri. Mii de participanţi, zeci de probe, un curcubeu de întreceri, individuale şi pe echipe, prezenţa în competiţia a celor mai buni dintre cei mai buni. Un spectacol rar, o dată la patru ani, un imens mall de activităţi sportive care, prin tensiune şi prin nivelul de competitivitate, prin aura unei nealterate sportivităţi şi "înfrăţiri" a celor care îşi încearcă forţele în întrecerile olimpice, are un caracter unic. Ok, doar că, dacă te uiţi nu din avion, ci de la firul ierbii, bagi de seamă că evenimentul nu mai este deloc în primul rînd unul sportiv, ci abia în ultimul rînd. În primul rînd este o uriaşă afacere, traversată de o necruţătoare competiţie, iar în al doilea rînd este o confruntare politică şi politizată pînă în pînzele albe. Olimpiada este, înainte de orice, o urişă puşculiţă care se sparge la fiecare patru ani. Sumele sunt de ordinul miliardelor, iar împărţirea lor nu este deloc "democratică". Partea leului merge la cei care au primit comenzi pentru amenajarea şi modernizarea infrastructurii de competiţie şi de găzduire a oaspeţilor olimpici. Hălci substanţiale merg către cei care asigură, cel mai adesea în regim de semi-monopol, diferite servicii în timpul olimpiadei: de la furnizorii de echipamente şi instrumente de concurs, la "industria horeca" şi de la neguţătorii de droguri şi prostituţie, la agricultori, industrie alimentară, pieţari, transportatori, producători şi comercianţi din "industria" distracţiilor de tot felul. Politizarea jocurilor olimpice este, din păcate, aspectul cel mai coroziv şi degradant pentru spiritul şi credibiliatea acestor întreceri. Domnul Charles Pierre de Fredy, Baron de Coubertin a făcut două enorme greşeli la reîntemeiera modernă a acestor jocuri. Mai întîi, accentul s-a mutat de la jocuri la competiţie şi de aici la confruntare şi, nu de puţine ori, la războaie pseudo-sportive. În al doilea rînd, de la jocuri individuale, între atleţi care se reprezintă doar pe ei şi specialitatea sportivă în care excelează, s-a trecut la "reprezentare naţională". De aici, nu a mai fost nevoie decît de un singur pas pentru ca Olimpiada să absoarbă şi să regurciteze, în cele mai diferite şi nefericite forme, temele competiţiei şi conflictualităţii politice la nivel internaţional. Înhămarea Olimpiadei de la Berlin, 1936, la carul propagandei şi al programului politic al Celui de la Treilea Reich, cu Hitler în postura de gazdă şi personaj politic vedetă sau, dacă vreţi şi alt exemplu, jocurile de la Moscova, 1980, ori acţiunea teroristă a OLP-ului cu victime în rîndul sportivilor israelieni, masacraţi ca la abator în propriile camere din campusul olimpic, Munchen, 1972, sunt dovezi copleşitoare pentru submersia întrecerilor sportive în oceanul de plumb al confruntării şi războaielor politice. Din păcate, Jocurile Olimpice de la Paris, 2024, ediţia "masonică" 33, sunt şi ele pregnant marcate politic, ruinător pentru spiritul sportiv. A fluiera în arena de competiţie Imnul Naţional al unui stat este un "eveniment" premeditat şi organizat, pînă acum nemaivăzut în context olimpic. S-a întîmplat deja, iar statul cu pricina era Israelul. Desigur, oricine poate să nu fie de acord, ori total împotriva politicii duse de un guvern sau altul, al unui stat sau altul, dar Imnul Naţional este un simbol care transcende politica de zi cu zi. Atacul la acest simbol conţine o doză de agresivă desconsiderare şi dispreţ, este un "gest ratat" de aneantizare a inamicului, care iese din orice tipare ale competiţiei olimpice, paşnice, sportive, bazate pe respectul faţă de cel cu care ai acceptat să intri în competiţie. Aşa cum am spus şi într-un alt text, singurul gest politic care ar fi fost necesar şi ar fi salvat într-un fel amestecul altfel nociv al politicii în temele olimpice ar fi fost o declaraţie comună a Preşedintelui Franţei şi Comitetului Olimpic, prin care, conform tradiţiei istorice, să fie lansat apelul către toate ţările lumii de a se se abţine de la participarea la orice conflict armat, pe durata Olimpiadei. Acest gest politic, în sprijinul spiritului olimpic, a fost cu brio ratat!

În rest, totul este sport, în formă pură....sau aproape, dacă nu intervin arbitrii şi oficialii şi nu transformă un meci de fotbal de 90 de minute într-unul de 240 de minute, într-o totală bătaie de joc faţă de spiritul şi regulile consacrate ale competiţiei. Vom mai vedea şi alte năzbîtii sub cerul cercurilor olimpice, în această lună, sunt absolut sigur. Spectacolul este garantat. Vă rugăm să vă ocupaţi locurile în...sală, pe stadion, în arenă, în sufragerie, în baraca unităţii, în tranşeele frontului sau pe butoiul din faţa magherniţei din table şi cartoane, atît de frumos şi specific colorate în bidonvilul sau tabăra de refugiaţi în care vă duceţi viaţa!