Optimismul fără o bază palpabilă poate genera situaţii ridicole. Organizatorii JO de la Tokyo susţin sus şi tare că olimpiada va avea loc, dar au probleme cu testele care se fac înaintea competiţiei. Prima probă test a anului în vederea Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo riscă să fie amânată din cauza restricţiilor de la frontierele Japoniei, anunţă mass-media niponă. Competiţia test de nataţie artistică, prevăzută între 4 şi 7 martie, va servi şi ca turneu de calificare olimpică şi urmează să reunească înotători din zece ţări. Va fi, totodată, prima care va beneficia de măsurile sanitare împotriva Covid-19. Însă desfăşurarea sa ar putea fi amânată până în aprilie sau mai, conform mai multor ziare japoneze, care citează surse apropiate de organizatori. Japonia, afectată de o recrudescenţă a pandemiei, a plasat în stare de urgenţă, până la 7 februarie, capitala Tokyo şi alte 10 departamente, interzicând între altele intrarea pe teritoriul său a străinilor nerezidenţi. Excepţia acordată sportivilor pentru a veni să se antreneze în Japonia, în vederea Jocurilor Olimpice din această vară, a fost suspendată la jumătatea lunii ianuarie. Federaţia internaţională de nataţie (FINA) şi Federaţia japoneză de specialitate au stabilit că aceste restricţii fac foarte dificilă organizarea competiţiei test. Niciuna dintre aceste federaţii nu a comentat pentru moment aceste informaţii, în timp ce comitetul de organizare Tokyo-2020 a indicat doar că "nu face comentarii în privinţa zvonurilor". Recent s-a vorbit despre o anulare a competiţie, dar oficialii au negat vehement această ipoteză.
OLIMPISM Semnal de alarmă, s-au împotmolit la teste
O.D.
Ziarul BURSA #Sport / 28 ianuarie 2021