Oltchim organizează licitaţie pentru serviciile de consultanţă pentru evaluare

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iulie 2008

"Oltchim" Râmnicu Vâlcea a anunţat, ieri, organizarea licitaţiei cu ofertă în plic pentru contractarea serviciilor de consultanţă în domeniul evaluării societăţii pentru privatizare, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind stabilit pentru 18 iulie.

Potrivit anunţului "Olt­chim", la licitaţie pot să participe ofertanţii care sunt agreaţi de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi sunt membrii ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România. De asemenea, ofertanţii trebuie să aibă experienţa unor evaluări similare, realizate în ultimii cinci ani şi să asigure logistica necesară organizării în cele mai bune condiţii a derulării contractului.

Totodată, ofertantul este admis să participe la licitaţie dacă a depus la sediul "Oltchim", până la 18 iulie, scrisoarea de garanţie bancară, copia certificatului de înmatriculare la Oficiul Regis­trului Comerţului sau, după caz, dovada înregistrării legale, copie xerox autentificată după statutul sau după obiectul de activitate al persoanei juridice, dovada bonităţii pe baza de recomandări bancare, precum şi dovada achitării integrale a obligaţiilor fiscale.

Dovada bonităţii şi dovada achitării integrale a obligaţiilor fiscale trebuie să aibă o vechime de cel mult trei luni la data licitaţiei.

Pentru ofertanţii străini, dovada existenţei legale a acestora, cât şi dovada bonităţii aces­tora pe bază de recomandări bancare acordate de bănci de prim rang sau de alte bănci comerciale agreate de o bancă comercială română.

Caietul de sarcini al licitaţiei poate fi procurat de la sediul instituţiei începând cu 4 iulie.

Garanţia de participare este în valoare de 12.000 lei sau echivalentul în euro/dolari pentru persoanele juridice străine, la cursul de schimb leiu/euro/dolar comunicat de Banca Naţională a României în ziua constituirii acesteia.

Pentru participarea la procedurile de licitaţie este obligatorie achiziţionarea Caietul de sarcini şi constituirea garanţiei de participare.

Deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie şi verificarea şi analizarea documentelor de participare se va face în prezenţa tuturor ofertanţilor la data de 18 iulie 2008, ora 12.00, după care se va afişa lista ofertanţilor acceptaţi, în aceeaşi dată.

Societatea "Oltchim" Râmnicu Vâlcea urmează să fie privatizată în acest an, potrivit reprezentanţilor AVAS.

Compania de petrol şi gaze din Republica Azerbaidjan SOCAR este interesată de preluarea "Oltchim" şi de construirea unei rafinării în România, a anunţat în aprilie preşedintele Comisiei mixte interguvernamentale România-Azerbaidjan, Ovidiu Silaghi. Ulterior, pe 20 mai, premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat că ar dori ca societatea "Oltchim" să fie privatizată cu o societate românească, nu cu un investitor străin.

"Oltchim" va organiza, la finele lunii iulie, o nouă licitaţie cu strigare pentru vânzarea fabricii de conserve Conservil din Râureni, judeţul Vâlcea, şi a unor stocuri de produse finite, la un preţ de pornire de 20,52 milioane lei, potrivit unui comunicat al companiei.

Preţul de pornire a licitaţiei este compus din preţul pentru activ, de 16,5 milioane lei, şi cel pentru 12,5% din valoarea stocurilor de produse finite, de 4,02 milioane de lei, se arată în anunţ.

Pasul de licitaţie este de 5% din preţul de pornire, garanţia de participare de 1,02 milioane de lei, iar taxa de participare de 5.000 lei.

Investitorii care vor depune oferte îşi vor asuma obligaţia ca în situaţia în care vor câştiga licitaţia să cumpere şi să plătească suplimentar faţă de preţul de adjudecare şi întreaga valoare a stocurilor de materii prime, materiale, obiecte de inventar, semifabricate, produse reziduale, ambalaje şi mărfuri diverse.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb