Oltchim vrea să-şi majoreze capitalul de 30,5 ori, la 987,11 milioane lei

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 noiembrie 2007

Oltchim vrea să-şi majoreze capitalul de 30,5 ori, la 987,11 milioane lei

Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) propune acţionarilor majorarea capitalului social cu 954,75 milioane lei, prin conversie în acţiuni a creanţei deţinută de AVAS şi aport în numerar din partea restului acţionarilor, a anunţat luni compania.

Din suma totală propusă pentru majorarea, 508,49 milioane lei reprezintă creanţa Autărităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) asupra Oltchim, sumă care ar putea fi convertită în acţiuni. Majorarea de capital va fi discutată în data de 20 decembrie, de către acţionarii înregistraţi la data de 10 decembrie. Conducerea propune emiterea a 9,547 miliarde acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei.

În aceeaşi şedinţă, se vor determina acţionarii care ar putea să beneficieze de drepturile de preferinţă şi se va acorda acestora un termen de 15 zile pentru tranzacţionarea acestor drepturi.

Conducerea combinatului mai propune ca perioada de subscriere de către acţionari sau dobânditori de drepturi de preferinţă să fie de 60 de zile, începând cu a doua zi lucrătoare după decontarea drepturilor de preferinţă. Preţul de subscriere propus este de 0,10 lei/acţiune.

Acţiunile rămase nesubscrise ar putea fi oferite spre subscriere publicului, cu o anumită primă de emisiune, la un preţ stabilit în adunarea generală, iar această etapă s-ar putea desfăşura pe parcursul a 10 zile.

Data de înregistrare propusă de conducere este 21 ianuarie 2008.

Pe primele nouă luni din acest an, Oltchim a obţinut un profit net de 3,37 milioane lei (un milion euro), cu 57,72% mai mic decât în intervalul similar din 2006, când compania a afişat un câştig de 7,97 milioane lei.

Oltchim a realizat în primele nouă luni din 2007 o cifră de afaceri de 1,31 miliarde lei (391,05 milioane euro), cu puţin (1,76%) peste cea aferentă perioadei similare a anului trecut, de 1,29 miliarde lei.

Oltchim a revenit pe 1 noiembrie la capitalul social de 32,36 milioane lei, divizat în 323,6 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,10 lei. În structura acţionariatului Oltchim, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) deţine 53,26%, iar SIF Oltenia are o participaţie de 6,51%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb