OMS analizează un raport care îi cere să actualizeze recomandările referitoare la răspândirea prin aer a COVID-19

A.B
Internaţional / 7 iulie 2020

OMS analizează un raport care îi cere să actualizeze recomandările referitoare la răspândirea prin aer a COVID-19

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) analizează un raport care îi cere să actualizeze recomandările referitoare la noul coronavirus după ce peste 200 de oameni de ştiinţă au prezentat dovezi că noul coronavirus se poate răspândi prin particule mici în aer, într-o scrisoare adresată agenţiei, transmite News.ro.

OMS afirmă că SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, se răspândeşte în principal prin particule mici expulzate din nasul şi gura unei persoane infectate, care cad rapid pe pământ.

Dar, într-o scrisoare deschisă adresată OMS, publicată luni în jurnalul Clinical Infectious Diseases, 239 de cercetători din 32 de ţări au prezentat dovezi că particule ale virusului care plutesc în aer pot infecta oamenii care le respiră.

Deoarece particulele mici pot pluti în aer, cercetătorii cer OMS să îşi actualizeze recomandările.

"Cunoaştem articolul şi analizăm conţinutul cu experţii noştri tehnici", a afirmat pe email purtătorul de cuvânt al OMS.

Nu este clar cât de frecvent se poate răspândi coronavirusulprin particule mici sau aerosoli, comparativ cu picăturile mai mari provenite din tuse sau strănut.

Orice schimbare în evaluarea riscului de transmitere de către OMS ar putea afecta recomandarea actuală de a păstra o distanţă de 1 metru între persoane. Guvernele, care îşi bazează propriile recomandări pe cele ale OMS, ar putea să îşi ajusteze măsurile de sănătate publică menite să limiteze răspândirea coronavirusului.

Deşi OMS a anunţat că analizează aerolosii ca o posibilă rută de transmitere, trebuie să fie convinsă că dovezile justifică o modificare a recomandărilor.

Dr. Michael Osterholm, expert în boli infecţioase la University of Minnesota, a spus că OMS a fost mult timp reticentă să recunoască transmiterea gripei prin aerosoli, "în pofida datelor convingătoare" şi vede actuala controversă ca parte a dezbaterii respective.

"Cred că nivelul de frustrare a ajuns la nivelul de fierbere în privinţa rolului jucat de transmiterea prin aer a unor boli precum gripa şi SARS-CoV-2", a spus Osterholm.

Profesorul Babak Javid, consultant în domeniul bolilor infecţioase la Cambridge University Hospitals, a spus că transmiterea prin aer a virusului este posibilă şi chiar probabilă, dar a spus că dovezile referitoare la cât de mult rămâne virusul în aer lipsesc.

Dacă coronavirusul poate rămâne în aer perioade lungi de timp, chiar şi după ce persoana infectată a părăsit spaţiul respectiv, atunci acest lucru poate afecta măsurile luate de lucrătorii din sectorul sănătăţii şi de alte persoane pentru a se proteja.

Recomandările OMS către lucrătorii din sectorul sănătăţii, care datează din 29 iunie, afirmă că SARS-CoV-2 este transmisă în primul rând prin picături respiratorii i de pe suprafeţe.

Dar transmiterea prin aer este posibilă în unele circumstanţe, cum ar fi prin efectuarea intubării şi a procedurilor de generare a aerosolilor, potrivit OMS. Agenţia recomandă lucrătorilor medicali să efectueze aceste proceduri să poarte măşti respiratorii N95 şi alte echipamente de protecţie, într-o camără ventilată adecvat.

Dr. William Hanage, un epidemiologist la Harvard T.H. Chan School of Public Health, afirmă că raportul analizat de OMS "aduce argumente rezonabile legate de dovezile că acest mod de transmitere poate avea loc şi că ar trebui să fie luaţi în serios".

Dar contează şi cât de frecvent poate avea loc această transmitere, ceea ce nu se cunoaşte.

"Dacă transmiterea prin aer este posibilă dar rară, atunci eliminarea ei nu ar avea un impact uriaş", a afirmat Hanage, în comentarii pe email.

Oficiali ai Centrului pentru Controlul Bolilor din Coreea de Sud au afirmat luni că discută diverse probleme referitoare la Covid-19, inclusiv posibilitatea transmiterii prin aer. Ei afirmă că sunt necesare mai multe investigaţii şi dovezi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb