Miercuri seară, a şaptea ediţie a Galei "Omul Anului" a oferit ocazia invitaţilor din Salonul "Le Diplomate" de la Athenee Palace Hilton să aplaude nouă dintre personalităţile ale căror realizări din anul 2016 au fost desemnate de un juriu al redacţiei Cotidianul şi de publicul fidel ziarului nostru drept cei care au dat sens vieţii publice din România.
Cornel Nistorescu, directorul ziarului, a deschis festivitatea de decernare a premiilor cu un omagiu adus celui care a fondat în 1991 brandul Cotidianul: "Într-o seară în care se adună pe străzi şi pe micile ecrane multă isterie, mă bucur să îi aduc un omagiu lui Ion Raţiu, fondatorul brandului Cotidianul, cel care, înjurat de toată lumea, s-a întors în ţară să construiască ideea de democraţie pe care încercăm şi acum să o consolidăm. Ion Raţiu a fost un simbol şi un generator moral".
Premiile acordate de ziarul Cotidianul aduc în atenţia publică modele din diferite domenii ale societăţii româneşti şi sunt menite să susţină valorile pe care le promovează.
Din prima echipă cu care Ion Raţiu a lansat ziarul Cotidianul a făcut parte şi Simona Popescu, actualul redactor-şef şi cea care a prezentat decernarea premiilor "Omul Anului".
Reprezentând echipa feminină de spadă a României, care a venit de la Olimpiada de la Rio cu medaliile de aur, Ana Maria Popescu a primit, atât pentru ea, cât şi pentru colegele sale (Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu), diploma Trofeul "Omul Anului" pentru domeniul Sport: "Mă bucur să văd că sportul nu este trecut cu vederea. Mi-aş dori să ţinem şi în viitor ştacheta acolo, sus, unde au ridicat-o marii campioni din trecut".
Pentru lansarea postului Smart FM anul trecut, cunoscutul om de televiziune Marius Tucă a fost premiantul secţiunii Mass-Media: "Ne ocupăm să o luăm de la capăt cu ideea de presă independentă. Ceea ce ar fi o glumă proastă, dacă nu ar fi adevărat. Starea democraţiei româneşti seamănă cu starea presei scrise. Aproape că nu există, dar uneori pare că străluceşte", a spus jurnalistul.
"Omul Anului" la categoria Teatru a fost desemnat Adrian Damian, a cărui viziune se redefineşte spectaculos pentru fiecare dintre cele 10 producţii pentru care a semnat scenografia în 2016: "Pentru că văd atât de mulţi oameni importanţi şi cu putere de decizie aici, vreau să vă rog să veniţi la teatru, să cunoaşteţi fenomenul, pentru că este extraordinar ce se întâmplă în teatrul românesc, mai ales în ultimii ani. Şi să aveţi grijă de cultură, pentru că, până la urmă, e cea care ne defineşte".
Alexandru Tomescu este laureatul secţiunii Muzică, pentru că este un "violonist civic", prin implicarea în renovarea casei Enescu de la Mihăileni. Premiul a fost ridicat de Anca Gheorghe, managerul muzicianului, care s-a bucurat că violonistul care este premiat mai mult în afara ţării este recunoscut şi în România.
Trofeul "Omul Anului" în domeniul Sănătate a fost decernat profesorului universitar Ioan Coman, şeful Clinicii de Urologie de la Spitalul Municipal şi directorul clinicii EndoPlus din Cluj-Napoca. Profesorul Ioan Coman este unul dintre puţinii chirurgi din România specializaţi în chirurgie robotică. În anul 2016, profesorul Coman a coordonat apariţia unui Tratat de Urologie (Editura Academiei) şi a fost preşedintele Congresului Internaţional de Urologie, desfăşurat la Bucureşti. În alocuţiunea sa, profesorul Coman a vorbit despre discipolii săi risipiţi prin lume şi despre ziua întoarcerii acasă, dar şi despre excepţionala sa echipă de medici tineri din Cluj-Napoca.
Un premiu special la secţiunile Politică şi Mass-Media a fost acordat fostului senator Valer Marian, cel care de-a lungul anilor a publicat dezvăluiri şi a adresat interpelări în Parlament pe tema unor abuzuri. Timpurile ce au urmat au confirmat toate dezvăluirile şi declaraţiile politice ale lui Valer Marian. Din păcate, fostul senator nu a putut ajunge să-şi ridice distincţia şi Trofeul, fiind blocat la Satu Mare de un proces cu detractorii săi.
Premiul pentru Economie a fost acordat lui Gheorghe Răcaru, directorul general Blue Air, pentru redresarea spectaculoasă a companiei, la această oră fiind cea mai dinamică societate de aviaţie din România. Acesta a vorbit despre planuri, despre echipa sa şi despre flota companiei, în acest an adăugându-se şi o bază la Liverpool. Blue Air are o flotă împărţită deja între principalele oraşe româneşti, dar şi în localităţile Larnaca (Cipru) şi Torino (Italia).
Tot la secţiunea Economie, a fost premiat şi Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, cel mai bine primit produs românesc din lume. Florin Talpeş nu se afla în România, ca urmare, Trofeul şi diploma au fost preluate de Mihaela Păun, vicepreşedinte Consumer Sales and Marketing Bitdefender.
Emil Constantinescu a prezentat premiul pentru Politică acordat lui Călin Popescu Tăriceanu pentru curajul de a se plasa de partea cetăţeanului atunci când drepturile acestuia au fost încălcate de instituţiile statului. "Democraţia în România este în suferinţă", a recunoscut fostul prim-ministru.
Florin Chilian şi-a început recitalul din cadrul Galei "Omul Anului" cu piesa "Zece", pe care a interpretat-o "ca pe o reverenţă adresată celor care reprezintă excelenţa în domeniile lor".
La sfârşitul festivităţii de la Athenee Palace Hilton, invitaţii s-au regalat cu o degustare de produse marca Alexandrion Group.