Omul de afaceri Ioan Neculaie, dat în urmărire după ce a fost codamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, a fost prins în Grecia, potrivit News.ro.
"Având în vedere mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 21.01.2022, pe numele numitului Neculaie Ioan, condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea, de 2 ani şi 6 luni cu executare, pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, în urma activităţilor investigative efectuate de IPJ Braşov, cu sprijinul comenzii IGPR, în colaborare cu DOS, DIC, CCPI, Centrul SELEC, poliţiştii greci, coordonaţi de şeful ENFAST din nordul Greciei, astăzi, 29.01.2022, au depistat persoana urmărită pe numele căreia fusese emis un mandat european de arestare şi au condus-o la sediul organului competent, în vederea confirmării şi punerii în executare a mandatului", anunţă IGPR.
Neculaie a fost dat în urmărire în urmă cu o săptămână, după ce Curtea de Apel Braşov l-a condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, iar condamnatul nu a fost găsit pentru punerea în executare a sentinţei.
Curtea de Apel Braşov l-a condamnat, în 21 ianuarie, pe Neculaie pentru infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor după ce a folosit arma pentru a trage în cauciucurile autoturismului său.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2022, 12:01)
Criminal sadea ...auzi ,sa traga cu arma in cauciucurile propriei masini !! Sa mai zica cineva ca avem o justitie partinitoare , sel ectabila , sau orientata politic ! Manusi albe pe maini murdare !