OMV: Privatizarea "Petrom" respectă legislaţia europeană

R.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 23 iunie 2008

OMV: Privatizarea "Petrom" respectă legislaţia europeană

Privatizarea "Petrom" a fost realizată sub supravegherea Uniunii Europene (UE) şi a altor instituţii internaţionale, respectându-se cu precizie toa­te reglementările din domeniu, au declarat, reprezentanţii biroului de presă al OMV, acţionarul majoritar al companiei, citaţi de Rompres.

Aceştia au fost întrebaţi dacă OMV ar fi de acord ca Executivul european să demareze o investigaţie privind un posibil ajutor de stat pe care România l-ar acorda companiei "Petrom", prin redevenţele mici pe care i le percepe şi care, potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, s-ar situa la jumătate faţă de nivelul din celelalte state europene.

"Privatizarea Petrom a fost realizată sub supravegherea Uniunii Europene şi a altor ins­tituţii internaţionale", au răs­puns reprezentanţii OMV, adăugând: "Contractul este în regulă şi toate reglementările relevante au fost respectate cu stricteţe". Potrivit acestora, compania austriacă are un aport subs­tanţial la securitatea aprovizionării în România.

"OMV investeşte 1,6 miliarde euro anual pentru modernizarea , ceea ce înseam­nă o investiţie substanţială pentru securitatea aprovizionării în România", au mai precizat reprezentanţii companiei austriece.

Totodată, aceştia au arătat că "Petrom" este cel mai mare contribuabil la bugetul statului român şi, mai mult, statul român este, de asemenea, un partener constructiv al OMV în cadrul companiei "Petrom".

"În perioada 2005-2007, Petrom a realizat investiţii de circa 2,2 miliarde euro, pentru modernizarea şi dezvoltarea companiei. Recent, în contextul preţurilor mari la ţiţei, Petrom şi-a revizuit obiectivele strategice pentru 2010, majorând bugetul de investiţii pentru perioada 2008-2010 la 1,5 miliarde euro pe an", au mai spus sursele citate.

Joi, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că privatizarea Petrom a fost o greşeală, în condiţiile în care această compania gestionează toate resursele de petrol din România.

Potrivit afirmaţiilor domnului Vosganian, singurul lucru care s-ar putea realiza ar fi o analiză pentru a se stabili în ce măsură acest contract corespunde legis­laţiei europene, întrucât redevenţa plătită de Petrom, mai mică cu jumătate decât în restul Europei, ar putea fi considerată ajutor de stat.

Tot joi, în cadrul unui seminar pe tema investiţiilor străine, Varujan Vosganian precizase că actul de privatizare încheiat de statul român cu OMV este destul de bizar.

"În opinia mea, când faci o privatizare te gândeşti la evoluţia ţării. Să dai rezervele ţării unui singur întreprinzător este un gest mai puţin responsabil", explicase ministrul.

Potrivit acestuia, OMV nu are nicio intenţie de revizuire a contractului.

În ultimul timp, ministrul a criticat, în repetate rânduri, preţurile practicate de Petrom, pe care le-a catalogat drept o "sfidare", în condiţiile în care preţul petrolului extras de aceas­tă companie din solul româ­nesc nu este influenţat de cotaţiile mari la ţiţei de pe plan mondial.

Potrivit ministrului, preţurile fără taxe ale carburanţilor comercializaţi de "Petrom" sunt mai mari decât cele practicate în statele care nu dispun de rezerve de ţiţei.

În replică, reprezentanţii "Petrom" au arătat că politica de preţuri a companiei este similară cu cea practicată în ţările europene şi reflectă competiţia de pe piaţă, iar orice intervenţie administrativă este anticoncurenţială. Potrivit acestora, indiferent dacă acţionariatul este de stat sau privat, preţul carburanţilor ar fi fost acelaşi.

Contractul de privatizare a SNP "Petrom", cea mai mare companie petrolieră din Româ­nia, a fost semnat la 23 iulie 2004.

Pachetul majoritar de acţiuni, respectiv 51%, a fost preluat de grupul austriac OMV printr-o tranzacţie de 1,5 miliarde de euro, care a vizat achiziţionarea directă de acţiuni şi majorarea capitalului. AVAS controlează un pachet de 20,6% din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20,1% din acţiuni, BERD are 2,026%, în timp ce 6,214 procente sunt deţinute de alţi acţionari.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Oare o firma de sertar ca OMV ( pe langa Petrom ) ar fi putut sa fure toate resursele de subsol din Germania ?? Care este spiritul european al privatizarii in conditiile in care toate celelalte firme ( lukoil, mol, rompetrol ) iau petrolul la un pret de 10 ori mai mare ?? Aici nu mai este concurenta neloiala ? Daca asta se intampla in Franta , Omv era dat afara si avea interdictie de a mai activa pe piata franceza ... Ai dracului europeni ne spun noua sa lasam ciocul mic .... Dar daca romanii ar face o petitie prin care sa ceara aplicarea legilor europene ( nu ale spiritului ) la acelasi standard ca in tarile fondatoare ?? Oare ce s-ar alege de OMV ?? Chiar crede cineva ca sovinii astia de austrieci merita ceva ? Am vazut ca le dam si sarea ... Probabil or sa devina o tara de rentieri pe seama fraierilor de romani .... PUTEATI SA FACETI UN ARTICOL MAI REALIST !! DAR NU MAI PRIMEATI BANII DE LA OMV .... RUSINE!!

    De ce se lauda OMV-Petrom cu investitiile efectuate? oare nu sunt tot banii nostri?

    Unde sunt banii din vanzarile de terenuri pe care au fost amplasate fostele depozote petroliere din tara? Unde sunt banii din cladirile vandute ,ale fostelor birouri ale Petrom? Toate acestea au fost vandute de catre OMV, in contestul in care conform contractului de privatizare nu au voie sa vanda numic. Ce fac guvernantii nostri? 

    Au inchis ochii la toate escrocheriile facute de catre OMV. Nu numai ca ne-au furat petrolul

    au aus pe drumuri mii de oameni prin restructurarile facute. DESCHIDE-TI OCHII 

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb