ONE investeşte aproximativ 6 milioane de euro în construirea a două şcoli în sectorul 2 din Bucureşti

G.D.
Piaţa de Capital / 4 aprilie 2023

ONE investeşte aproximativ 6 milioane de euro în construirea a două şcoli în sectorul 2 din Bucureşti

One United Properties (BVB: ONE) anunţă că va investi în construirea a două şcoli în zona lacurilor Tei şi Plumbuita din sectorul 2 al Capitalei, conform unui comunicat remis redacţiei. Prima unitate educaţională va fi amplasată chiar în cadrul dezvoltării One Lake District, în vreme ce a doua şcoală va fi situată între dezvoltările One Lake Club şi One High District. Investiţia pentru construirea celor două unităţi de învăţământ ce vor funcţiona în sistem privat se ridică la aproximativ 6 milioane de euro.

"Modul în care construim are un impact direct asupra comunităţilor din jurul nostru. Ne dorim să oferim clienţilor noştri, chiriaşilor şi comunităţilor locale un mediu sigur şi sănătos, care poate contribui la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi prin acces rapid la o paletă extinsă de servicii şi, totodată, la prevenirea extinderii urbane necontrolate şi la reducerea congestionării traficului în cartiere. Fiecare nouă dezvoltare ONE înseamnă o nouă comunitate, care are nevoie de beneficii concrete, iar unităţile educaţionale reprezintă cu siguranţă un element central în traseul zilnic al multor familii. Prin această investiţie în şcolile care vor deservi atât dezvoltările One United Properties din zonă, cât şi comunitatea locală în ansamblu, ne propunem să oferim soluţii necesare pentru viitorii rezidenţi şi să construim cartiere conectate şi durabile", a declarat Andrei Diaconescu, cofondator şi co-CEO One United Properties.

Potrivit sursei citate, fiecare dintre aceste şcoli va include ciclul claselor I - VIII, plus creşă şi grădiniţă, va beneficia de săli de sport şi va deservi în medie între 250 - 300 de copiii. Şcolile vor fi administrate de unităţi de învăţământ avizate.

Şcoala din cadrul dezvoltării One Lake District va fi construită pe o suprafaţă desfăşurată de 4.200 mp, cu parter şi 3 etaje. Parterul va găzdui grădiniţa, etajul 1 va fi dedicat ciclului primar, iar etajele 2 şi 3, ciclului gimnazial. One Lake District este o dezvoltare rezidenţială sustenabilă de amploare cu 2.076 de apartamente, situată chiar pe malul lacului Plumbuita, într-o locaţie exclusivistă ce va oferi atât privelişti spectaculoase, cât şi acces direct la lac. Varietatea serviciilor oferite de One Lake District va asigura rezidenţilor toate facilităţile de care aceştia au nevoie în traiul de zi cu zi, de la locuri de parcare şi spaţii comerciale, la servicii pentru relaxare, sport şi educaţionale pentru copii, sub umbrela unui concept imobiliar axat pe comunitate şi un stil de viaţă durabil. În plus, dezvoltarea va beneficia de sistemul geoexchange menit să asigure energie regenerabilă tuturor locatarilor, sistem care se numără printre cele mai eficiente din punct de vedere energetic, mai curate din perspectiva mediului înconjurător şi cele mai rentabile sisteme de utilizare a spaţiului disponibile.

Cea de-a doua şcoală situată în proximitatea pietonală a cartierelor One High District şi One Lake Club va răspunde nevoilor unei comunităţi aflate în plină dezvoltare, într-un nou pol de interes pe harta Bucureştiului. Şcoala va avea o suprafaţă construită de aproximativ 4.400 mp şi va deservi întreaga zonă.

Aceste două proiecte se înscriu în strategia companiei pe termen lung de a construi oraşe şi comunităţi durabile. În ultimii ani, One United Properties s-a concentrat pe implementarea conceptului de dezvoltări cu utilizare mixtă, care creează adevărate comunităţi noi ce au acces la o gamă variată de servicii în apropierea locuinţei, precum spaţii de birouri, magazine, cafenele şi restaurante, locuri de relaxare şi sport, dar şi unităţi educaţionale. Toate aceste facilităţi situate în incinta sau în apropierea ansamblurilor contribuie la crearea unor oraşe mai bine conectate şi la limitarea traficului, un aspect important pentru Bucureşti, care se află deja în top 10 cele mai aglomerate oraşe din lume. Prin urmare, compania investeşte permanent în dezvoltarea infrastructurii, soluţiilor şi serviciilor necesare locuitorilor şi clienţilor One United Properties, precum şi comunităţii în ansamblu, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Segregare pe fata!

    In curand bigatii Romaniei vor locui in acvariile, coliviile pazite de gardieni! 

    Mandria, aroganta vor fi cultivate pe fata si in subsidiar! 

    Asa vor uita de saracii din afara, care oricand vor putea sa le faca surprize odrasleor bogatilor sau lor insile! 

    Felicitari ONE...visul american....piramida/ochiul devine realirate in romania pastorita de BOR si servicii!

    Coeziune sociala zero.... 

    1. alta POMPA despre ONE, tot mai des,zi de zi acum,pompe despre ONE,de parca ar fi singurul emitent listat la BVB

      traim in capitalism, domnule, in caz ca n-ati bagat de seama

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb