Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului, Volker Turk, cere Beijingului să acţioneze pentru a răspunde unor "îngrijorări grave" cu privire la situaţia drepturilor omului în provincia chineză Xinjiang, relatează News.ro.
"În privinţa Chinei, am deschis canale de comunicare cu o serie de actori, pentru a urmări o serie de probleme referitoare la drepturile omului", a anunţat ieri Volker Turk, în faţa membrilor Consiliului Drepturilor Omului, într-un discurs tradiţional în care a abordat toate punctele fierbinţi în domeniul drepturilor omului - primul al acestui austriac, care a preluat funcţia în octombrie.
Volker Turk a fost supus unor presiuni de către state din Occident şi organizaţii de apătrarea drepturilor omului să adopte o poziţie fermă cu privire la Xinjiang, în urma unui raport exploziv al predecesoarei sale, care cita eventuale crime împotriva umanităţii în această regiune din vestul extrem al Chinei, adaugă sursa.
ONU este îngrijorată de protecţia unor minorităţi ca cea uigură, în Xinjiang, şi a tibetanilor, a subliniat Turk.
"În regiunea Xinjiang, serviciile mele au documentat îngrijorări grave, şi anume detenţii arbitrare la scară mare şi despărţiri ale unor familii în curs, şi au făcut recomandări importante, care este necesar să fie urmate în mod concret", a declarat el.
Aceste acuzaţii - documentate - cu privire la Xinjiang sunt respinse în bloc de către Beijing.
Înaltul Comisar ONU şi-a exprimat îngrijorarea faţă de restricţii ale discursului public în China şi faţă de legea securităţii naţionale, impusă în Hong Kong în 2020 cu scopul de a eradica disidenţa, în urma unor manifestaţii în favoarea democraţiei, se mai precizează în sursă.
"Suntem îngrijoraţi, de asemenea, de restricţionatrea dură a spaţiului civic în mod mai general, inclusiv de detenţia arbitrară a apărătorilor drepturilor omului şi unor avocaţi, şi de legea securităţii naţionale la Hong Kong", a subliniat el.
Beijingul a replicat într-un mesaj postat pe Twitter de Ambasada Chinei la ONU de la Geneva.
"Unele ţări îşi exprimă îngrijorarea faţă de drepturile omului în #Xinjiang, #Tibet şi #Hongkong în China. Dar faptele vorbesc de la sine" a scris ambasada care a postat o serie de imagini "înainte" şi "după" - în partea stângă un Xinjiang copleşti de sărăcie, în imagini alb-negru, iar lângă un Xinjiang modern şi zâmbitor, color. Ambasada face la fel în cazul Tibetului şi Hong Kongului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 11:35)
ONU oare de ce nu cere respectarea drepturilor omului
si in Ucraina lui Zelenski
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.03.2023, 13:20)
Și în toate tarile ,vi se pare ca mai avem drepturi