• Aurel Cazacu, şeful Direcţiei Industria de Apărare din Ministerul Economiei, şi partenerul fratelui preşedintelui Traian Băsescu în firma Desintco, era filat de ani buni de către contraspionajul militar.
• Direcţia de Siguranţă Militară îl suspectează de spionaj.
• Se deschide astfel un scenariu neaşteptat în scandalul în care fraţii Băsescu au fost implicaţi.
Aurel Cazacu, fostul director al Industriei de Apărare din Ministerul Economiei, care a demisionat sâmbătă din pricina implicării în scandalul asocierii cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui, Traian Băsescu, într-o societate care ar fi putut face comerţ în industria militară - ei bine, acest Aurel Cazacu, devenit acum faimos, poartă numele de cod "Iuda".
Aşa a fost numit de Direcţia de Siguranţă Militară, care îl supraveghează de la întâi mai 2006, sub suspiciunea că favorizează interese străine în industria militară (între care şi ruseşti), păgubind statul român.
Rapoarte ale Direcţiei de Siguranţă Militară cu acest subiect au intrat în posesia lui Mihai Munteanu, ziarist de investigaţii la "Evenimentul Zilei", publicaţie care a relatat cazul, cu un an în urmă.
Documentarea în jurul lui Aurel Cazacu trimite la legăturile sale cu serviciile speciale ruseşti, evreieşti şi cu comercianţi de arme americani, împletite cu filiere masone trecând prin Chişinău, până la Moscova.
Pentru limpezirea operaţiunilor lui Aurel Cazacu ar fi nevoie de o descriere care ar ocupa o bibliotecă.
Lumea în care acţionează este a spionajului, a informaţiilor şi contrainformaţiilor, unde nimic din ceea ce pare că este nu este sigur că este aşa şi nu pe dos.
Aurel Cazacu - "Iuda", este personajul cheie în scandalul "Desintco" SRL, societatea care ar fi putut face comerţ în industria militară, dacă "BURSA" n-ar fi dezvăluit conflictul de interese prin asocierea cu Mircea Băsescu.
Atingerea de Aurel Cazacu transformă cazul, absorbind scandalul în lumea lui, cea în care este greu să decizi dacă ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat cu adevărat, dacă cel bun nu este cel rău şi dacă mortul nu e viu.
De aceea, dincolo de scenariul natural că Traian Băsescu şi Mircea Băsescu sunt şi "fraţi de arme" (titlul din "Ziua") răsare şi varianta opusă - că scandalul este o operaţiune a serviciilor speciale.
Vom descrie acest scenariu, cu recomandarea să fie luat drept alternativă logică, iar nu drept adevărat. Dar, tot aşa, scenariul opus al "fraţilor de arme", care părea cert, intră în zona ipoteticului.
Aurel Cazacu este bine antrenat în activităţile informative (este suspectat că ar fi spion).
Fostul ministru al Economiei şi Finanţelor Varujan Vosganian, care i-a fost şef în minister, ne-a declarat că l-a găsit pe post când şi-a ocupat fotoliul de ministru şi că părea extrem de competent în industria militară.
Aurel Cazacu fusese numit şef al Direcţiei Industria de Apărare din Ministerul Economiei pe timpul când ministerul era condus de Codruţ Sereş (Mihai Munteanu susţine că a fost sprijinit de Partidul Conservator).
Pare că Aurel Cazacu, departe să fie o persoană emotivă, uşor de speriat, ar fi, de fapt, cineva căruia autocontrolul şi reacţia rapidă calculată îi sunt o a doua natură.
Dar, la primul contact cu ziarista Romana Puiuleţ de la "BizBazar" (pe care a primit-o cu amabilitate), Aurel Cazacu părea că s-ar fi emoţionat şi că, din cauza emoţiei, "dă totul din casă". Că relatează cu sinceritate naivă, cum s-au gândit acţionarii "Desintco" SRL să-l coopteze pe fratele preşedintelui ca să le poată deschide uşa la Cotroceni.
În realitate, abia în urma acestei declaraţii televizate s-a conturat definitiv conflictul de interese, pe care ziarul "BURSA" îl adulmecase la descoperirea acţionariatului "Desintco" SRL.
De altfel, într-o dezbatere televizată la care, după aceea, a luat parte Daniel Bojin, ziaristul nostru a observat că nu noi, cei de la "BURSA", am declanşat scandalul, ci că Aurel Cazacu este autorul principal, iar noi, cel mult, coautori.
Este un fapt că Aurel Cazacu a dăltuit conflictul de interese al fraţilor Băsescu.
Dar faptul nu se leagă logic cu interesul lui Cazacu (şi al celorlalţi acţionari) în afacerile potenţiale pe care "Desintco" SRL le-ar fi putut avea. Cum, de ce dezvălui intenţia de trafic de influenţă? Renunţi de bunăvoie la grămada de bani potenţială?!
Cazacu a tot explicat atunci că are o carieră în spate, un nume, şi că nu vrea să şi-l terfelească pentru "aşa ceva"...
Ca şi când "aşa ceva"-ul nu ar fi reprezentat, potenţial, zeci ori chiar sute de milioane de euro ("Desintco" era concepută ca o platformă prin care să treacă contractele de înzestrare ale Armatei române, în valoare de circa 10-15 miliarde de euro).
Adevărul este că în comerţul militar este foarte important "numele", iar Aurel Cazacu îl avea. "Numele" în piaţa militară are, el însuşi, valoare bănească. Şi atunci, sinceritatea emoţionată a lui Cazacu în faţa reporterului poate să pară verosimilă.
În realitate, Aurel Cazacu nu şi-a pierdut "numele" în piaţă, nici în urma scandalului, nici în urma demisiei din Ministerul Economiei.
Şi-a pierdut doar funcţia.
Cazacu, foarte probabil, nu trăieşte din salariu. Informaţiile şi legăturile din piaţă nu i le poate lua nimeni.
Totuşi, încă o dată, de ce Aurel Cazacu a deconspirat operaţiunea cu atâta uşurinţă?
Explicaţia probabilă este că Aurel Cazacu, persoană cu experienţă, a calculat rapid că, odată ce informaţia despre "Desintco" SRL a fost descoperită de presă, afacerea nu mai este posibilă (de altfel, prin fiica sa, nu îi revenea decât 5% din ea, deşi era unul dintre cei doi oameni importanţi pentru ca ea să funcţioneze, alături de Mircea Băsescu).
Odată ce a calculat că afacerea a devenit imposibilă (poate că, de fapt, ştiuse tot timpul şi îi menţinuse în abureală pe ceilalţi acţionari), Cazacu o sacrifică presei (îi sacrifică şi pe Geamănu, Oiţă şi Sandu) şi trece rapid la "planul B" - discreditarea preşedintelui Băsescu.
Iar presa care, cu onestitate a dezvăluit cazul, devine instrumentul lui de manipulare.
Este posibil, oare, ca serviciile noastre speciale să nu-l fi informat pe preşedinte despre "extravaganţele" militare ale fratelui său?
Da, este posibil.
Conform ziariştilor care cunosc mediul serviciilor speciale, Aurel Cazacu s-ar afla în "relaţii de concubinaj" cu supraveghetorii săi.
Adică, "Iuda" e mai mulţi...
Nu ne place să fim instrumentul nimănui. Ne place să fim noi înşine. Privim ambele scenarii cu mare rezervă.
Ne este clar că Mircea Băsescu este genul de persoană care poate fi atrasă lesne în capcană (infatuat, lacom, cabotin).
Este, într-adevăr, posibil, să se fi profitat de naivitatea sa.
Este preşedintele Băsescu vinovat? Nu este?
Serviciile noastre speciale ar trebui să se hotărască.
Dar, fără tăgadă, preşedintele are probleme în familie. n
Nota autorilor
Nu ştim, dacă, de fapt, Aurel Cazacu n-o fi fiind vreun patriot, iar numele "Iuda", o nedreptate.
Dar, nici el nu o poate demonstra.
De, aşa-i meseria lui...
• Citiţi şi articolul < link >https://www.bursa.ro/on-line/s=politica&articol=61236.html< link2 >De ce ne-a mulţumit preşedintele?< link3 >
• 1
Verificarea informativă "IUDA" a fost deschisă la 01.05.2006, în scopul verificării/documentării informaţiilor referitoare la faptul că AUREL CAZACU (de profesie inginer, fiul lui Ion şi Alexandrina, născut la 01.05.1960 în satul Beiu, corn. Storobăneasa, jud. Teleorman, cu domiciliul în Bucureşti,...) - fost director general al C.N. ROMTEHNICA, în prezent director în Ministerul Economiei şi Comerţului - a iniţiat demersuri ce se constituie în ameninţări la adresa programelor de modernizare derulate de M.Ap. şi la adresa C.N. ROMTEHNICA, ca entitate a M.Ap. abilitată să deruleze operaţiunile de export/import în beneficiul M.Ap.
(Extras din raportul Direcţiei de Siguranţă Militară).
• 2
Directorul general al C.N. ROMTEHNICA, CAZACU AUREL în data de 29.10.2003 a fost contactat de un fost "colonel de securitate (posibil CONSTANTIN CETINOIU) care l-a întrebat dacă este interesat să stabilească relaţii comerciale cu una dintre firmele de lobby ale preşedintelui rus VLADIMIR PUTIN, firma ARMTECH din CHIŞINĂU specializată în comerţul cu produse speciale, persoane de contact COMAN ANATOL şi GONDIU VASILE. În cazul în care CAZACU AUREL doreşte stabilirea de relaţii comerciale, intermediarul (fostul colonel de securitate) îi va contacta pe comercianţii moldoveni pentru perfectarea unor întâlniri. Nu au fost iniţiate demersuri comerciale până în prezent.
În cadrul acţiunilor informative pe spatii a rezultat că firma ARMTECH din CHIŞINĂU, cu reprezentanţă în PANAMA este o firmă de acoperire a serviciilor ruse de spionaj, activitatea ei fiind coordonată de la MOSCOVA de generalul VOHONIN, care în perioada anterioară aderării ROMÂNIEI la structurile euro - atlantice avea ca misiune blocarea eforturilor româneşti şi compromiterea ROMÂNIEI în procesul de aderare. De asemenea, a mai rezultat că în mediul comercianţilor cu produse speciale se cunoaşte că ANATOL COMAN a fost ofiţer superior în KGB, este Mare Maestru al lojei de la CHIŞINĂU şi că alături de GONDIU VASILE acţionează împreună cu ALEXANDR KONDIAKOV (fost general KGB), prin intermediul firmei NOVOCOM (recunoscută oficial ca firmă de lobby a lui VLADIMIR PUTIN). În toamna anului 2003 ALEXANDR KONDIAKOV a avut întâlniri cu GHEORGHE FLOREA (patronul fabricii de băuturi alcoolice de la BRAGADIRU) şi cosmonaut DUMITRU PRUNARIU, ocazie cu care s-a discutat şi posibilitatea numirii lui D. PRUNARIU ca ambasador la MOSCOVA.
Această iniţiativă confirmă ofensiva declanşată de către serviciile ruse de informaţii, sub acoperirea comercianţilor din MOLDOVA, generată de apropierea lui CAZACU AUREL faţă de serviciile americane de informaţii şi firma CUBIC şi de asemenea de posibilitatea ca toate importurile de produse speciale atât pentru ROMÂNIA cât şi pentru bazele NATO din ROMÂNIA să fie efectuate de ROMTEHNICA.
(Extras din raportul Direcţiei de Siguranţă Militară).
• 3
- în cadrul relaţiilor sale cu Robert ZISCOVICI şi Mark J. ROBERTSON (n.r. - de la firma americană Williams Mullen Strategies), Aurel CAZACU a primit asigurări că va fi prezentat ca persoană de încredere în mediul Preşedinţiei ROMÂNIEI. Robert ZISCOVICI a afirmat că s-a constituit în S.U.A. "Grupul pentru realegerea preşedintelui Traian Băsescu" şi că în mesajul pentru Preşedinte este menţionat şi numele lui Aurel CAZACU.
(Extras din raportul Direcţiei de Siguranţă Militară).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2009, 10:40)
Intarata-i drace ... ca se dau singuri de gol.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2009, 10:51)
noroc cu ziaristii care mai zgarmana din cand in cand rahatul
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2009, 13:43)
Articolul este lipsit de valoare. Este de fapt o preluare a unor informatii din alte articole, adica din munca altora. Ziarul, arogandu-si drepturi nemeritat, manipuleaza cititorii. Masgalitura seamana cu scenariul telenovelei "Sclava Isgaura"
2. cazacu
(mesaj trimis de Mircea H în data de 24.08.2009, 13:48)
Un excelent om de afaceri , care din pacate va fi terfelit de clanul basescu - cocosh
2.1. cauta la county treasurer sa vezi cine ce... (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de cauta sa vezi în data de 24.08.2009, 13:59)
Government Contractor Info
Download the entire list of Defense Contracts for this contractor from 2000 - 2008
To a Spreadsheet or Other File Type
Government Contractor/
Address GENERAL DEFENSE CORPORATION
2300 EAST LAS OLAS BLD
FORT LAUDERDALE, FL 33301
Dollar Amount of Defense Contracts Awarded to this Contractor from 2000 to 2008 $33,950
Number of Defense Contracts Awarded to this Contractor from 2000 to 2008 1
Industry Classification Small Arms Manufacturing
Type of Business Entity --
Women-Owned Business No
HUB Zone Representation No
Ethnic Group --
Veteran-Owned Small Business --
Govt Contracts (Defense) - Count/$ Dollar Amount
2008 0/$0
2007 1/$33,950
2006 0/$0
2005 0/$0
2004 0/$0
2003 0/$0
2002 0/$0
2001 0/$0
2000 0/$0
2.2. Tupeu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Ion în data de 24.08.2009, 14:42)
Este interesanta aparitia BAE Systems la expozitia legata de Ziua Marinei, dupa contractul cu fregatele. Mai ciudat este ca, daca este adevarat, am platit 120 mil. L = 250 mil. E pentru cumpararea fregatelor si platim 250 mil. E pentru modernizarea lor, adica, de 2 ori mai mult. Pana cand?
3. DSM
(mesaj trimis de Julie în data de 24.08.2009, 21:50)
Ciudat cum apar documente ale DSM asa, la liber... Am citit si eu serialul "Cupola" anul trecut , unele informatii pareau plauzibile dar daca o persoana a putut sa intre in posesia unor documente atat de recente, care ar fi trebuit sa fie clasificate (cei ce cunosc, inteleg despre ce vorbesc), atunci cata siguranta putem avea in DSM ??? De fapt, de la cazurile Cirogarla si Floricel - Tradatel, nu ne mai prea putem face iluzii. Astept cu interes notele de urmarile ale SRI, SIE si cate or mai fi ... O afirmatie din articol mi se pare insa corecta : in domeniul asta nimic nu e cum pare si nimic nu se intampla fara un scop. La cat de temut (sau urat !) e Basescu , maine vom afla ca el a tras la Revolutie si ca tot el l-a pocnit pe Marian Munteanu, deghizat in matelot de Petrosani. Nu cumva tot domnia sa l-a omorat si pe Kennedy ???