Gecad ePayment şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării au încheiat un parteneriat care vizează încurajarea operatorilor de turism membri ai Asociaţiei de a implementa plata online cu cardul, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
"Parteneriatul cu Asociaţia Litoral-Delta Dunării face parte din strategia noastră de a sprijini operatorii de turism din România să accepte plata online cu cardul. Primul pas în această direcţie l-a reprezentat parteneriatul cu ANAT. Acum vrem să oferim oportunitatea de a plăti online şi turiştilor care vin în vacanţă în Deltă sau pe litoral. Pentru un hotel, variantele diversificate de plată reprezintă un avantaj competitiv, dar şi o modalitate de a răspunde mai bine nevoilor clienţilor", a declarat Laurenţiu Ghenciu, Director de vânzări şi marketing al Gecad ePayment.
"Suntem interesaţi de soluţii moderne de promovare şi vânzare online, pentru a aduce ofertele noastre de vacanţă mai aproape de potenţialii turişti. De aceea, am dezvoltat un parteneriat similar cu cel încheiat de ANATcu Gecad ePayment, prin care îi încurajăm şi pe hotelierii români, şi mai ales pe cei care nu au încă o prezenţă online, să îşi diversifice modalităţile de plată pe care le oferă clienţilor, prin soluţii de plată accesibile şi sigure în acelaşi timp. Deşi cele mai mici tarife de vacanţă pot fi obţinute prin agenţiile de turism, orice hotel trebuie să ofere posibilitatea rezervării online pe siteul său", a declarat Corina Martin, Preşedinte al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.