OPINIA DE LA ANTIPOZI Imigranţii, beneficiu ori povară?

• Sistemul australian, dorit şi în UE

Ca reacţie la presiunile întreprinzătorilor referitoare la lipsa de mână de lucru calificată în multe domenii de activitate, guvernul australian a introdus un nou tip de viză care permite firmelor recrutarea directă din străinătate de specialişti pentru sectoarele deficitare. Măsura intervine într-un an care reprezintă una dintre rarele ocazii când cota bugetată de imigranţi nu a fost realizată. În acest context, după respingerea a 40.000 de aplicanţi, până la urmă s-au autorizat 160.000 de vize, cu 20.000 sub cota anuală. Ministrul Emigraţiei a motivat neatingerea cotei prin faptul că mulţi dintre potenţialii imigranţi nu îndeplinesc criteriile impuse celor care doresc să se stabilească în Australia, dintre care vârsta este unul important.

Sporirea exigenţei acestor criterii este asociată şi cu un curent de opinie substanţial, conform căruia se impune scăderea ratei imigraţiei până când se va realiza o politică de dirijare a mâinii de lucru provenită din alte ţări în afara centrelor de mare aglomeraţie, cum sunt metropolele Melbourne şi Sydney, a căror infrastructură cu greu mai poate face faţă creşterii rapide a populaţiei. O asemenea politică este însă dificil de implementat, întrucât la un moment dat poate să intre în conflict cu dreptul cetăţenilor la mobilitate pe teritoriul naţional. Cert este că datele statistice au relevanţă: din cei 112.000 de imigranţi care au intrat în Australia pe baza unei vize de calificare profesională (în acele specializări deficitare pe piaţa locală a muncii), 87% s-au stabilit în Melbourne ori Sydney, în timp ce numeroase centre rurale se confruntă cu un deficit de mână de lucru.

• Trafic stopat, critici la ONU

Australia s-a confruntat mulţi ani şi cu problema imigranţilor ilegali. Aceştia au umflat conturile traficanţilor care organizau "voiaje" cu ambarcaţiuni ce nu ofereau siguranţa ajungerii la destinaţie. Cu costuri foarte mari, guvernul a reuşit să oprească acest trafic, anunţând ferm că niciun imigrant ilegal nu va fi primit în Australia, ci va fi trimis în tabere de refugiaţi organizate în Nauru şi Noua Guinee. În plus, oricine încearcă să intre ilegal capătă automat interdicţie pe viaţă de a ajunge în ţara-continent, indiferent de capacitatea, pregătirea profesională, statutul respectivei persoane. Această măsură a stopat definitiv traficul, dar a avut ca efect şi criticarea Australiei, în dese rânduri, la ONU, pentru aşa-zisa "politică inumană aplicată azilanţilor ilegali".

Europa este confruntată cu aceeaşi problemă, poate la scară mai mare. Sunt câteva state - cum ar fi ţările de la Visegrad şi, mai nou, Austria şi Italia - care şi-au baricadat graniţele, mutând povara către altele gen Spania şi Portugalia. Stare de fapt ce a determinat, printre altele, ca în Uniunea Europeană să se audă din ce în ce mai multe voci care cer adoptarea "sistemului australian", prin crearea de tabere de refugiaţi în Libia, Maroc, posibil şi în alte ţări din Africa, unde ar urma sa fie testat dreptul de a fi declarat refugiat.

Prin definiţie, refugiat înseamnă persoana care poate să demonstreze că în ţara lui de reşedinţă este persecutată ori are viaţa pusă în pericol din cauza opiniilor politice, preferinţelor sexuale, convingerilor religioase, apartenenţei la un anumit grup etnic. Nu sunt însă luaţi în seamă nenumăraţi oameni care se confruntă cu foametea sau trăiesc în condiţii social-economice ce nu permit supravieţuirea la un minimum de suportabilitate - aceştia nu se califică.

Pe lângă cota de imigranţi, Australia are şi una de refugiaţi, cifrată anual la circa 18.000. Şi în acest caz, experienţa a fost complicată. Astfel, au fost primiţi ca refugiaţi un mare număr de somalezi, unicul criteriu de selecţie fiind... încadrarea acestora în definiţia Naţiunilor Unite. Mulţi dintre ei erau needucaţi şi lipsiţi de o calificare profesională. Un procentaj semnificativ devenind (dacă nu erau deja) criminali, autori de infracţiuni de mare violenţă, iar pe cale de consecinţă au ajuns astfel şi subiecte de campanie electorală, guvernul fiind acuzat că nu este capabil să asigure siguranţa cetăţenilor.

S-au adoptat legi prin care cei care comit crime să fie deportati în ţara de origine. Dar nici această politică nu este uşor de implementat, în multe cazuri judecătorii acceptând argumentul că unor asemenea persoane, cu statut de refugiat, deportarea le poate pune viaţa în pericol.

Ultimul val de refugiaţi este format din sirieni. Aici, în mod mascat, se pare că guvernul a adoptat o politică discriminatorie: sunt selectaţi în general creştini şi oameni educaţi. Cel puţin până în prezent, această abordare apare de succes.

• Multiplu impact pozitiv

În toiul dezbaterii pentru reducerea numărului de imigranţi, pe data de 8 august populaţia Australiei a ajuns la 25 de milioane de locuitori. Această cifră a fost atinsă, printr-o creştere anuală de 1,5%, cu 33 de ani mai devreme decât anticipa, în 1988, biroul de statistică.

Intervenind în dezbaterea publică, guvernatorul băncii naţionale, Philip Lowe, a arătat că această creştere rapidă a ratei de imigraţie a avut nu numai un impact pozitiv asupra PIB-ului, ci a făcut ca Australia să devină una din cele mai tinere ţări din rândul economiilor avansate. Aceasta înseamnă că rata de dependenţă a pensionarilor (cei peste 65 de ani) faţă de populaţia activă este printre cele mai scăzute la nivelul ţărilor dezvoltate. O constatare corectă, între ale cărei explicaţii trebuie menţionată şi politica de încurajare (prin concesiuni fiscale) a populaţiei de a economisi, pentru a-şi autogenera venituri care să asigure un standard de viaţă confortabil după pensionare. Concret, contribuţia la pensie se face numai de către angajator, într-un fond asemănător cu pilonul doi din România. Iar guvernul acordă pensii numai celor care sunt sub un anumit nivel de venit şi avere. Pensia este egală pentru toţi beneficiarii, indiferent de nivelul de salariu din trecut.

Pe de altă parte, vârsta medie scăzută are o influenţă pozitivă şi asupra costurilor asociate cu sistemul de sănătate public, şi asupra PIB-ului, prin creşterea cerinţei de bunuri si servicii, prin faptul că imigranţii sosesc cu puţine posesii şi astfel, din venitul (salariul) generat, o proporţie foarte mare este consumată pentru procurarea celor necesare instalării în ţara adoptivă.

• Calitatea vieţii ca factor determinant

Dacă tragem linie, se poate concluziona că acţiunea de canalizare a imigranţilor spre centrele regionale ar relaxa şi presiunile de infrastructură ce afectează marile metropole. Iar aceasta nu numai în Australia, din moment ce Europa Occidentală se confruntă cu probleme similare - demografic cu natalitate scăzută, în economie cu lipsa de mână de lucru calificată şi invazie de imigraţie necontrolată. Politica de liberă circulaţie în interiorul Uniunii Europene a rezolvat într-o anumită măsură şi pe termen scurt cerinţa de mână de lucru, facilitând atragerea unui mare număr de solicitanţi din fostele economii comuniste - însă cu efecte negative asupra acestora.

Când nivelul de trai şi oportunităţile în Europa de Est se vor ameliora, această sursă va fi în continuă descreştere, ceea ce naşte o întrebare: de unde vor reuşi, pe termen lung, economiile avansate să atragă imigranţi, care să le susţină demografic şi să le asigure creşterea economică? O soluţie ar consta în politici de creştere a natalităţii, care deocamdată nu au stimulat prea mult populaţia autohtonă a ţărilor puternic dezvoltate. Însă răspunsul cel mai realist la întrebare nu poate consta decât în primirea de imigranţi din zone ale lumii cu creştere rapidă a populaţiei şi cu economii mai slab dezvoltate. Adică din Africa şi partea subdezvoltată din Asia.

Iar dacă se mai întreabă cineva cum poate Australia să atragă atât de uşor imigranţi, răspunsul vine lesne: la capitolul calitatea vieţii, această ţară a fost întotdeauna pe primele locuri în clasamentul mondial.

Quod erat demonstrandum.