OPINIE BOGDAN MAIOREANU, ANALIST ETORO: "Investiţiile în timpul conflictelor şi al stagflaţiei"

Incertitudinea economică şi creşterile semnificative ale preţurilor materiilor prime ca urmare a crizei ucrainene au reaprins temerile legate de "stagflaţie", o combinaţie toxică de încetinire economică bruscă şi inflaţie mare. Pieţele sunt nervoase, încercând să ia în calcul orice veste despre conflict, preţul petrolului crescând pentru scurt timp la peste 130 de dolari pe baril. Pieţele financiare arată roşu, ceea ce face ca investitorii optimişti de anul trecut să privească consternaţi la portofoliile lor care acum pierd bani. Investiţiile în timpul conflictelor şi războaielor geopolitice au fost întotdeauna dificile, dar pieţele au rezistat de fiecare dată.

Istoria ne-a învăţat că pieţele au ieşit mai puternice din fiecare război care a avut loc în ultimii 100 de ani. În cele şase luni care au urmat izbucnirii Primului Război Mondial, indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut 30%. Pentru că războiul afectase grav lumea financiară, s-a decis închiderea Bursei de Valori din SUA. Putem face o paralelă cu închiderea bursei ruseşti în prezent. Bursa s-a deschis după şase luni de închidere, iar Dow Jones a urcat în acel an cu 88%. La finalul conflictului, care a durat din 1914 până în 1918, indicele american a câştigat în

total 43%, adică 8,7% pe an. În cel de-al Doilea Război Mondial, la finalul conflictului, care a durat din 1939 până în 1945, Dow Jones a câştigat în total 50%, sau 7% anualizat. La sfârşitul războiului din Vietnam, care a durat din 1965 până în 1973, piaţa americană a realizat o performanţă globală de 43%, sau 5% anualizat.

Mai recent, atacul terorist din 11 septembrie 2001 a adus un declin de 15% la câteva zile după eveniment. De data aceasta, piaţa americană nu şi-a atins minimul până în 2002. Dar motivul nu a fost atacul în sine, ci criza bulei Dotcom care a început cu un an înainte. Piaţa bear (în scădere) de atunci a fost cauzată de prăbuşirea rapidă a preţurilor acţiunilor de tehnologie care fuseseră cumpărate la valori mari, în condiţiile în care unele companii au dat faliment şi au fost scoase de pe bursă. A urmat apoi o piaţă bull (în creştere) care a durat până în 2008. În momentul invadării Irakului de către SUA, acţiunile au crescut cu 2,3% în ziua invaziei şi au încheiat anul cu o creştere de 30%. Prin urmare, există dovezi solide că, dacă este convenţional, războiul afectează bursele de valori pe o perioadă limitată de timp, creând condiţiile pentru o creştere explozivă.

Toate creşterile bursiere de mai sus nu au fost lipsite şi de scăderi abrupte ale pieţelor. Cea mai mare scădere istorică datorată războiului a avut loc odată cu intrarea Germaniei naziste pe teritoriul Cehoslovaciei în 1939 şi cu atacul asupra Franţei în 1940. S&P 500 a scăzut cu 20,5% şi, respectiv, 25,8% în următoarele 22 de zile de tranzacţionare. În timpul Crizei petrolului din 1973, S&P 500 a scăzut cu peste 17%. Atunci când Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul în 1979, a avut loc o scădere consecutivă a indicelui timp de 12 zile, de aproximativ 3,8% în total. Când Rusia a cucerit ulterior Crimeea, în 2014, s-a înregistrat o scădere de 2%.

Istoria arată, de asemenea, că pieţele reacţionează iniţial prost la creşterea incertitudinii, aşa cum vedem şi în prezent, investitorii mai întâi vând şi apoi pun întrebări. Acest lucru reduce evaluările şi aşteptările şi contribuie la crearea premiselor pentru o redresare a pieţei. De asemenea, guvernele reacţionează şi ele şi ne aşteptăm să vedem acest lucru acum. De exemplu, în Europa, cea mai afectată dintre regiunile majore, există o serie de "amortizoare" puternice de criză. De la un euro mai slab, care face ca ţările şi companiile europene să fie mai competitive pe piaţa internaţională în ceea ce priveşte preţurile mărfurilor, la o creştere a cheltuielilor guvernamentale, condusă de apărare şi de ajutorul pentru refugiaţi şi o Bancă Centrală Europeană care este pe cale să menţină ratele dobânzilor la zero pentru mai mult timp, toate acestea vor contribui la protejarea economiei şi în cele din urmă, a pieţelor.

Conflictul din Ucraina şi efectele sale produc îngrijorări cu privire la stagflaţie. Ultima perioadă de stagflaţie în Occident a fost în anii 1970. Manualul de investiţii de atunci era reprezentat de "activele dure", cum ar fi materiile prime (DJP, XLE), bunurile imobiliare (XLRE) şi "activele defensive" a căror cerere nu depinde de fluctuaţiile preţurilor, cum ar fi sănătatea (XLV), utilităţile şi produsele de bază pentru consumatori (XLP). Software-ul, care nu exista în anii '70, ar putea avea rezultate bune ca fiind un "nou segment defensiv" în domeniul tehnologiei. Din punctul de vedere al investiţiilor, potenţialii perdanţi pot fi companiile expuse la scăderea cererii din partea consumatorilor, cum ar fi industria auto, bunurile de folosinţă îndelungată şi producătorii de tehnologie hardware. Sectorul financiar (XLF) este, de asemenea, afectat de o curbă de randament a obligaţiunilor aplatizată şi de reducerea apetitului pentru credite.

Astfel, este important să aveţi un portofoliu diversificat. În 1917, Forbes a publicat o listă cu cele mai mari 100 de companii americane. Când Forbes a revizuit lista originală în 1987, după Marea Depresiune, războaie, inflaţia din anii 1970 şi boom-ul postbelic, 61 dintre companii nu mai existau. Dintre cele 39 rămase, 21 erau încă în activitate, dar nu mai figurau în top 100. Doar 18 se mai aflau în Top 100 şi cu excepţia General Electric şi Kodak, toate au avut performanţe inferioare indicilor de piaţă.