OPINIE COSTIN LIANU, PREŞEDINTE ACEX: "Consiliul de Export, o instituţie a parteneriatului în suferinţă"

La vremea când publicam pentru prima data în presa româna, în anul 2003, despre necesitatea creării în România a unui Consiliu de Export, ceea ce nu anticipam, a fost incapacitatea noastră, a sectorului public şi privat, de a găsi soluţii prin dialog pe termen lung. Nu am fost niciodată membru al acestui for dar mi-am legat destinele de buna lui funcţionare şi afirmare o perioada de timp când am fundamentat necesitatea unui astfel de for şi coordonat secretariatul acestuia. Era, la vremea respectivă un exemplu de parteneriat public-privat bine apreciat la nivel internaţional, în special la nivelul organizaţiilor de promovare a exporturilor şi investiţiilor. Privind retrospectiv, constat cât de fragilă poate fi o astfel de instituţie, cu atacuri şi critici de tot felul dar nu făcute pentru a construi ceva, ci mai degrabă pentru imagine. Critica constructivă este corectă, mai ai ales dacă întruneşte condiţiile de dialog, dar parcă societăţii româneşti îi scapă mereu această cheie de boltă a democraţiei, dialogul, dezbaterea într-o manieră structurată şi deschisă. Asistăm în prezent tocmai la această lipsă de dialog în ceea ce priveşte fie desfiinţarea, fie reformarea consiliului. Iată câteva poziţii dezvoltate de-a lungul timpului :

-Desfiinţarea Consiliului de Export fără a pune nimic în loc pentru a liberaliza promovarea, poziţie pe care am dezavuat-o cu argumente într-un comunicat anterior

-Reforma consiliului din temelii pe baza unui model extern viabil

Niciuna nu este o soluţie viabilă.

Prima, este demolatoare şi nu este singura dată când a fost pusă frontal şi nu pe la colţuri. E mai uşor să dărâmi decât să reformezi! Dar cum reforma presupune dialog atât la nivel public, politic sau privat, subiectul deranjează. Nu prea ne place să dialogam şi să găsim soluţii împreună pentru că nu avem încă această cultură. Pe acest fundal al lipsei de dialog şi confruntări de imagine am şi uitat că acest consiliu are o miză mare, susţinerea şi promovarea exporturilor naţionale pe baza unor instrumente moderne de sprijin şi a unei capacităţi instituţionale de a duce la îndeplinire acest lucru. E o ştiinţă şi o memorie colectivă pe care o demolăm dar nu punem nimic în schimb.

A doua soluţie de reformă e eterna noastră nevoie de a copia modelele altora. Este fără îndoială parte din exerciţiul de reformă a oricărui sistem de a compara modele practicate de alţii dar, atenţie, "diavolul stă în detalii", cum spune un vechi proverb german. Aceste modele trebuiesc bine disecate şi comparate pentru că, în materie de susţinere exporturi, practicile naţionale sunt extrem de diverse, pericolul fiind să copiem un model după ureche pentru ca apoi să vedem că am făcut mai mult rău decât bine.

Copierea e neproductivă şi ne amână o rezolvare. Mult mai bine este să asimilăm părţi care ni se potrivesc, construind pe experienţa anterioară şi nu anulând-o. Şi aici vine marea greutate: incapacitatea sistemului de a analiza, dezbate şi identifica opţiuni viabile.

Revenim deci la incapacitatea noastră de a analiza opţiuni strategice prin dialog şi a găsi soluţii care mă duc la gândul că, practic nu am prins esenţa democraţiei. E o incapacitate profund inserată în mentalul nostru colectiv, şi nu trebuie să ne uităm numai la clasa politică ci şi la structurile asociative ale mediului de afaceri care au fiecare partituri proprii şi independente. Cineva vorbea de modelul german dar, ar fi o iluzie să credem că fără cultura minimului consens prin dialog putem asimila vreun model. Dacă e să copiem ceva este tocmai abilitatea de a găsi consensul, şi dacă la politicieni e mai greu, pentru că la ei persistă logica voturilor şi promisiunilor, poate reuşim ceva pe planul structurilor asociative ale mediului de afaceri. Prima lecţie pe care trebuie să o învăţăm este capacitatea structurilor asociative ale mediului de afaceri de avea o voce consensuala în discuţiile cu autorităţile. Aici Consiliul de Export a eşuat. Mi-e teamă că degeaba copiem vreun model dacă nu am învăţat de decenii această primă lecţie.

Consiliu de Export, care pe vremuri era un model internaţional este acum în suferinţă. Între timp nu avem o strategie naţională de export cu o viziune clară de a adăuga, capta şi crea în ţară valoare pentru a vinde la export. În plus, ne lamentăm şi criticăm mai mult destructiv decât constructiv, nu avem instrumente de susţinere eficiente dar suntem într-o nesfârşită dezbatere a ceea ce am putea face dar nu facem.

Singura soluţie viabilă este să avem un minim de consens la nivelul structurilor asociative ale mediului de afaceri, pe baza căruia să putem iniţia discuţii cu autorităţile implicate în sistemul naţional de susţinere şi promovare a exporturilor.