OPINII: Amânarea la plată a creditelor în contextul pandemiei Covid-19

Bănci-Asigurări / 1 aprilie 2020

Amânarea la plată a creditelor în contextul pandemiei Covid-19

Pe fondul îngrijorărilor publice cu privire la capacitatea debitorilor de a plăti ratele în contextul stării de urgenţă instituite pe teritoriul României, pe 30 martie 2020, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţiile de credit şi instituţii financiare nebancare din România anumitor categorii de debitori ("OUG 37/2020"). Aceasta vine şi în contextul clarificărilor Băncii Naţională a României din 24 martie 2020 potrivit cărora amânarea la plată legată de pandemia Covid - 19 nu va atrage reclasificarea creditului şi nici obligaţia băncilor sau a IFN-urilor de a constitui provizioanele aferente pentru sumele datorate.

Cui i se aplică OUG 37/2020?

Au existat o serie de discuţii în spaţiul public despre debitorii care vor putea beneficia de prevederile ordonanţei, iar textul OUG 37/2020 vine să clarifice faptul că nu orice personă fizică sau juridică poate beneficia de facilităţile acesteia, ci este necesară îndeplinirea anumitor condiţii, cea mai importantă fiind aceea ca veniturile acestora să fi fost afectate direct sau indirect de situaţia generată de pandemia Covid - 19.

Mai specific, debitorii care pot beneficia de OUG 37/2020 sunt persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale si individuale, profesiile liberale sau exercitate în baza unei legi speciale, precum şi orice persoane juridice, cu excepţia instituţiilor de credit, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiţii. Astfel, dintre principalele condiţii pe care debitorii trebuie să le îndeplinească amintim:

a)existenţa unui contract de credit, respectiv a unui contract de leasing încheiat cu un creditor (aşa cum acesta este detaliat mai jos) iar împrumutul în baza acestui contract să fi fost acordat până la 30 martie 2020, data intrării în vigoare a OUG 37/2020. Astfel, sunt excluse de la aplicare toate contractele de credit care urmează a fi încheiate ulterior acestei date, business-ul generat de bănci şi instituţii financiare nebancare viitor nefiind impactat de aceasta măsură;

b)contractul de credit să nu fi ajuns la scadenţă iar creditorul să nu fi declarat scadenţa anticipată înainte de 30 martie 2020;

c)să nu înregistreze restanţe la data instituirii stării de urgenţă în România (respectiv, 16 martie 2020) sau să le fi plătit până la solicitarea suspendării obligaţiei de plată. Având în vedere contextul implementării acestei ordonanţe de urgenţă, înţelegem că restanţele apărute ulterior instaurării stării de urgenţă sunt acceptate şi nu trebuie plătite până la depunerea cererii suspendării obligaţiei de plată pentru ca debitorul respectiv să poată beneficia de facilităţile aduse de această ordonanţă;

d)să le fi fost afectate veniturile direct sau indirect de situaţia generată de pandemia Covid-19. Modalitatea în care poate fi apreciat acest criteriu va fi detaliată în normele de aplicare ce urmează a fi adoptate de Ministrul Finanţelor Publice în 15 zile de la intrarea în vigoare a OUG 37/2020. Modul cum va fi evaluată îndeplinirea acestei condiţii este de interes în mod particular în ceea ce priveşte persoanele fizice, în cazul cărora spre exemplu nu este reglementată posibilitatea obţinerii unui certificat de situaţii de urgenţă.

În plus, debitorii persoane juridice, precum şi celelalte categorii de debitori exceptând persoanele fizice, trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii:

a)să nu se afle în insolvenţă la data solicitării suspendării rambursării; şi

b)si-au întrerupt activitatea (total sau parţial) ca efect al deciziilor emise de autorităţi în perioada stării de urgenţă şi deţin certificatul de situaţii de urgenţă sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă prin care se constată diminuarea veniturilor sau a încasărilor cu minimum 25% în luna martie 2020 prin raportare la media lunilor ianuarie şi februarie 2020 sau întreruperea parţială sau totală a activităţii ca efect al deciziilor emise de autorităţile publice competente în perioada stării de urgenţă.

Reamintim că potrivit Ordinului nr. 791/2020 privind acordarea certificatelor de situaţii de urgenţă, operatorii economici pot obţine două tipuri de astfel de certificate de la Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri - Pentru informaţii suplimentare puteţi consulta urmatorul material [AICI]

Printre operatorii economici care si-au întrerupt activitatea total sau parţial ca urmare a deciziilor emise de autorităţile publice si care astfel pot beneficia de măsurile aduse de OUG se numără şi:

-întreprinderile care desfăşoară activităţi culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală, realizate în spaţii închise (art. 2 din Ordonanţa militară nr. 1/2020);

-cabinetele de medicină dentară (art. 1 din Ordonanţa militară nr. 2/2020);

-activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, cu excepţia vânzării produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, serviciilor de curăţătorie, vânzarea produselor electronice si electrocasnice de către operatorii economici care asigura livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului şi vânzarea produselor şi serviciilor de optică medicală (art. 2 din Ordonanţa militară nr. 2/2020 si art. 13 din Ordonanţa militară nr. 3/2020).

Având în vedere că certificatele pentru situaţii de urgenţă se pot elibera doar pe durata stării de urgenţă, iar elaborarea normele pentru aplicarea OUG 37/2020 va mai dura o perioadă de până la 15 zile, pentru a asigura aplicabilitatea practică a acestor beneficii pentru debitorii persoane juridice (precum şi pentru celelalte categorii de debitori exceptând persoanele fizice) apare ca potenţial necesară fie prelungirea stării de urgenţă fie prelungirea perioadei în care certificatele pentru situaţii de urgenţă pot fi eliberate.

Din perspectiva creditorilor cărora li se adresează prevederile OUG 37/2020, aceştia sunt reprezentaţi de instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare şi sucursalele celor două categorii de entităţi reglementate.

Cui nu i se aplică OUG 37/2020?

OUG 37/2020 nu se aplică debitorilor care nu îndeplinesc condiţiile pentru a beneficia de aplicabilitatea acestor prevederi. Spre exemplu, dacă debitorul nu va putea dovedi băncii că veniturile sale au fost afectate direct sau indirect de situaţia provocată de pandemia Covid-19 (aşa cum această dovadă va fi reglementată prin normele ce urmează a fi implementate de MFP) sau daca debitorul avea deja restanţe la plata creditului înainte de începerea stării de urgenţă şi nu le-a plătit, nu va putea beneficia de facilităţile aduse de această ordonanţă de urgenţă.

Din perspectiva creditorilor, OUG 37/2020 nu pare să fi avut în vedere şi nu ar trebui sa fie considerată ca aplicabilă creditorilor instituţii financiare din alte state membre ale Uniunii Europene care prestează activitatea de creditare în mod direct pe teritoriul României prin intermediul regulilor de paşaportare, şi nici dezvoltatorilor imobiliari care au dreptul să acorde credite consumatorilor în legătură cu imobilele pe care le construiesc conform OUG 52/2016.

Acest aspect este relevant întrucât pot exista debitori persoane juridice a căror activitate a fost întreruptă total sau parţial ca efect al deciziilor emise de autorităţi în perioada stării de urgenţă sau care au înregistrat diminuări ale veniturilor sau încasărilor care ating sau depăşesc pragul reglementat, dar care au contractat finanţări direct de la instituţii de credit sau financiare din alte state membre ale Uniunii Europene.

Ce facilităţi sunt instituite?

Debitorii care îndeplinesc criteriile enumerate mai sus, au dreptul să ceară creditorilor din contractele de credit sau de leasing amânarea la plată a ratelor reprezentând capital, dobânzi şi comisioane pentru o perioadă cuprinsă între 1 (una) şi 9 (nouă) luni, însă nu mai târziu de 31 decembrie 2020.

Perioada pentru care se aplică amânarea la plată a ratelor se adaugă perioadei totale a creditului, chiar dacă astfel este depăşită perioada maximă de creditare din regulile interne de creditare ale creditorului.

Cu toate acestea, dacă prin această prelungire este depăşită limita maximă de vârstă a debitorului (în cele mai multe cazuri 60 sau 65 de ani), creditul trebuie reeşalonat pentru a se încadra în limita de vârstă practicată de creditor.

Care este procedura prin care se poate beneficia de aceste facilităţi?

Pentru a beneficia de această amânare la plată debitorii care îndeplinesc condiţiile de mai sus trebuie să solicite această facilitate din partea creditorului în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a OUG 37/2020 (respectiv, până la data de 14 mai 2020).

Cererea de amânare la plată poate fi realizată: (i) letric - prin poştă, (ii) prin poşta electronică, sau (iii) prin telefon la un număr special alocat de către creditori pentru această situaţie, publicat pe pagina sa de internet iar discuţia telefonică va fi înregistrată.

OUG 37/2020 nu impune debitorilor folosirea unui anumit standard de cerere şi având în vedere că aceasta poate fi făcută şi prin telefon, înţelegem că ar fi suficient ca debitorul să se identifice, să detalieze situaţia care a generat scăderea veniturilor şi să menţioneze perioada pentru care doreşte amânarea de la plată a ratelor. Având în vedere interdicţiile de circulaţie impuse de autorităţi pe perioada stării de urgenţă, ne aşteptăm ca cele mai folosite metode de depunere a cererilor de amânare la plată să fie mijloacele electronice.

Odată depusă cererea de amânare, creditorul are dreptul să analizeze situaţia înainte de a aproba condiţiile de amânare la plată. Deşi nu este clar până unde ar putea ajunge dreptul creditorului de analiză sau de refuz, înţelegem că fiecare creditor are dreptul să verifice că debitorul respectiv întruneşte condiţiile cerute de OUG 37/2020, în caz contrar, putând refuzând aprobarea amânării.

Din perspectiva documentaţiei contractuale, nu este necesară încheierea unui act adiţional la contractul de credit, modificările la contractul de credit operând în baza legii. Totuşi, în termen de 30 de zile creditorul notifică debitorului clauzele contractuale modificate pentru implementarea prevederilor OUG 37/2020. Astfel, clauze contractuale care se pot modificata trebuie să fie legate de implementarea beneficiilor OUG 37/2020 şi se pot referi la aspecte cum ar fi durata contractului de credit şi graficul de rambursare.

Informaţii suplimentare cu privire la procedura de cerere şi aprobare a amânării la plată a ratelor urmează a fi reglementate prin normele de punere în aplicare ale Ministerului Finanţelor Publice.

Se capitalizează sau nu dobânda?

Ratele pentru care se cere amânarea la plată sunt formate din trei componente importante: principal, dobândă şi comisioane.

Principalul creditului rămâne acelaşi cu menţiunea că va fi replătit în continuare din momentul în care încetează perioada de amânare a plăţii ratelor - cel mai târziu 1 ianuarie 2021.

Comisioanele nu se mai plătesc pentru lunile în care se realizează amânarea la plată a ratelor. OUG 37/2020 nu reglementează în mod clar ce se întâmplă cu aceste comisioane care ar fi fost datorate pe perioada suspendării, însă potrivit comunicatelor de presă din partea Ministerului Finanţelor Publice, acestea vor fi un cost suportat de creditorii afectaţi de această ordonanţă.

Dobânzile datorate pentru sumele de principal amânate la plată din toate creditele, mai puţin creditele ipotecare acordate persoanelor fizice, vor fi capitalizate, majorând astfel principalul creditului iar lor li se vor aplica dobânzi şi vor fi plătite eşalonat conform unui nou grafic de rambursare pe noua perioadă a creditului.

Dobânzile datorate pentru sumele de principal amânate la plată din creditele ipotecare acordate persoanelor fizice vor fi contabilizate de bănci separat pentru lunile la care s-a realizat amânarea, nu vor fi capitalizate si vor rezulta într-o sumă pe care debitorul o va plăti eşalonat în 60 de luni în rate egale de la momentul încetării perioadei de amânare.

Plata dobânzilor la creditele ipotecare datorate de către persoanele fizice pentru perioada de amânare la plată a ratelor va fi garantată de către statul român prin FNGCIMM. Astfel, creditorii si FNGCIMM vor încheia convenţii separate de creditare, prin care fondul naţional de garantare va emite scrisori de garanţie cu privire la plata de către debitorii persoane fizice din contractele de credit ipotecare a dobânzilor acumulate în perioada de amânare la plată. În cazul în care debitorii nu plătesc aceste sume, ele vor fi acoperite de FNGCIMM, acesta având posibilitatea să recupereze de la debitorii persoane fizice sumele neplătite cu titlu de creanţă bugetară.

Potenţiale dificultăţi în aplicarea OUG 37/2020

Prevederile OUG 37/2020 ar putea fi puse la încercare atunci când se va pune problema aplicării lor la diversitatea de situaţii practice existente. Printre dificultăţile pe care băncile sau IFN-urile le pot întâmpina în aducerea la îndeplinirea a acestei ordonanţe de urgenţă identificăm:

i.situaţia dobânzilor din creditele ipotecare ce trebuie înregistrate ca o creanţă a debitorului faţă de creditor distinctă de credit cu un grafic de rambursare separat.

Având în vedere că OUG 37/2020 nu reglementează expres modul în care băncile ar trebui să înregistreze aceste dobânzi, în afară de faptul că ele vor fi creanţe separate ale debitorilor, este neclar modul în care aceste creanţe vor fi tratate în registrele interne ale băncii/IFN-ului şi în raportările către BNR, precum şi dacă va fi necesară încheierea unei documentaţii separate între debitori şi creditor cu privire la aceste sume.

ii.situaţia contractelor de credit de tip overdraft, revolving, descoperit de cont sau card de credit care nu au un termen total al contractului şi nici rate lunare.

La o primă vedere, modul de aplicare a OUG 37/2020 poate fi considerat uşor de înţeles şi de implementat de către debitori şi creditori. Cu toate acestea, odată ce ne uităm la multitudinea de forme de creditare şi tipuri de contracte de credite existente pe piaţa financiară din România, apar întrebări suplimentare cu privire la aplicarea ordonanţei în cazul creditelor care nu au o formă de rambursare prin rate lunare cum ar fi contractele de tip overdraft, revolving sau descoperit de cont.

iii.situaţia împrumuturilor sindicalizate, cu precădere cele în care sindicatul de bănci este format majoritar din bănci străine care fac creditare pe teritoriul României în mod direct, prin paşaportare

În cazul sindicalizărilor formate doar din creditori cărora li se aplică această ordonanţă (spre exemplu, instituţii de credit din România) puteam interpreta că, deşi nu este expres prevăzută de OUG 37/2020, creditorii respectivi au obligaţia amânării la plată a ratelor dacă sunt întrunite toate condiţiile aplicabile.

În cazul creditelor sindicalizate acordate de instituţii financiare din România împreună cu instituţii financiare străine cărora nu ar trebui sa le fie aplicabilă această ordonanţă, măsura nu ar putea fi implementată dacă majoritatea creditorilor cerută de contract nu s-ar putea realiza fără acordul respectivelor instituţii financiare străine.

iv.situaţia creditelor în care debitorii se aflau în stare de neexecutare pentru alte obligaţii decât neplata, însă creditorul nu a declarat scadenţa anticipată până la intrarea în vigoare a OUG 37/2020.

OUG 37/2020 se aplică debitorilor care nu înregistrează restanţe şi faţă de care creditorul nu a declarat scadenţa anticipată a creditului. Cu toate acestea, pe lângă obligaţia de plată a debitorului, acesta are şi o serie de alte obligaţii care daca nu sunt îndeplinite conform contractului de credit dau dreptul creditorului să declare scadenţa anticipată a contractului. În această situaţie, înţelegem că legiuitorul nu a avut în vedere şi cazurile în care debitorul nu şi-a îndeplinit alte obligaţii decât cele de plată iar facilităţile OUG 37/2020 ar fi în continuare aplicabile chiar dacă debitorul era în stare de neexecutare.

Aspectele prezentate mai sus vor continua să facă obiectul dezbaterilor şi interpretărilor în perioada următoare, iar diversitatea situaţiilor practice va continua să ridice noi întrebări. Ne asteptăm ca o parte din acestea să clarificate de normele de punere în aplicare a OUG 37/2020, a căror publicare în Monitorul Oficial o asteptăm. În orice caz, cooperarea dintre părţile angajate într-o relaţie contractuală de creditare rămâne esenţială pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru toţi cei implicaţi.

Autori: Alexandra Manciulea, Rebecca Marina

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb