OPINII Ar putea fi inflaţia musafirul neaşteptat?

Bursele sunt la maxime, materiile prime se umflă, metalele preţioase merg bine, crypto explodează, imobiliarele se mişcă cum se mişcau înaintea crizei din 2007. Ne scapă ceva?

Când toate cresc (şi n-am pomenit nimic încă de datoriile statelor) poate ar fi cazul să ne întrebam unde sunt mascate scăderile. Trebuie să existe o compensaţie la avalanşa de aprecieri chiar dacă mai puţin vizibilă. Ştim, scad dobânzile, băncile centrale pompează bani fără odihnă şi asta umflă pieţele de capital dar n-ar trebui să vedem la un moment dat şi inflaţia? Materiile prime scumpe ar trebui să se vadă şi în preţurile produselor cu amănuntul, la fel energia scumpă, iar acţiunile scumpe pun presiune pe managementul companiilor pentru a menţine ritmul de creştere a profitului deci ne putem aştepta la majorări de preţuri şi politici de salarizare mai austere. Când toate cresc, cea care scade, de regulă, e puterea de cumpărare a populaţiei. Dacă toţi am fi angajaţi la stat am putea spera la măsuri conjugate de protejare a puterii de cumpărare într-o oarecare măsură, dar la privat e mai greu de ţinut pasul cu preţurile, fiecare îşi negociază cum îl duce capul salariul şi nu toată lumea are forţă de negociere şi abilităţi de neînlocuit.

Precedenta teamă de inflaţie apăruse în 2010, pe fondul banilor aruncaţi din elicopter pentru a se acoperi găurile din bilanţurile băncilor după criza subprime. Atunci metalele preţioase erau favoritele investitorilor chiar dacă începuse să se vorbească timid şi de bitcoin. N-am avut în final inflaţie pentru că multe afaceri fuseseră lovite, datoriile acumulate de persoanele fizice erau încă mari, viteza de circulaţie a banilor nu a crescut foarte mult. Şi exista temerea că băncile centrale vor începe să urce gradual dobânzile. Acum, ar fi mai greu de imaginat un asemenea scenariu, în condiţiile în care îndatorarea statelor a crescut şi mai mult. Pandemia a eliberat deficitele bugetare, programele de susţinere a economiilor au fost generoase (sigur, cu unele excepţii, vezi România de pildă), cererea nu a suferit pe măsura magnitudinii crizei sanitare, iar acum lumea se pregăteşte să revină pe meterezele consumului, când preţurile activelor sunt cocoţate deja foarte sus, iar bonificaţiile pentru economisire sunt plasate foarte jos.

De această dată inflaţia nu mai sperie atât de rău, s-au văzut şi falimente la precedenta criză şi blocări ale economiei în primăvara lui 2020, pe cine ar mai reţine preţurile mai mari din vara lui 2021 dacă viaţa se pregăteşte să intre în normal? Cred că vom vedea în a doua parte a anului primele semne mai consistente ale inflaţiei şi nu va fi doar un fenomen conjunctural, creşterea preţurilor poate dura o vreme mai ales că toate guvernele supraîndatorate privesc cu speranţă spre inflaţie (dobânzile vor ţine mai greu pasul cu creşterea preţurilor, băncile centrale ştiu că nimeni nu îşi mai permite asta). Apariţia inflaţiei va declanşa nişte dileme existenţiale printre deponenţi (decât o dobândă real negativă mai bine asumarea unui risc mai mare la bursă, în condiţiile în care dividendele pot fi superioare dobânzilor), o determinare şi mai mare printre investitori pentru a se proteja migrând dinspre activele monetare spre cele reale sau chiar virtuale şi destulă suferinţă pentru cei fără economii şi cu datorii de achitat.