OPINII Bugetul ca o "chestiune politică"

Dacă în multe domenii ale economiei ne dorim să ajungem din urmă Europa "relevantă" şi reuşim, din când în când şi pe alocuri, iată că am reuşit să ne asemănăm SUA în problema bugetului! Criza din SUA, cu blocarea funcţionării unei părţi din aparatul administrativ al ţării, trebuie să fi inspirat şi pe politicienii români, care s-au gândit că, dacă nu putem fi "ca ei" în ceea ce priveşte productivitatea, competitivitatea, piaţa de capital şi multe altele, măcar putem să ieşim în presa internaţională cu criza de buget, similară (mă rog, mai degrabă ca efecte, decât ca motivaţie) celei de peste ocean.

Trecând acum de la glumă la lucrurile serioase, să încercăm să evaluăm fără părtinire situaţia de moment a României în privinţa bugetului, ce a generat-o de fapt, ce s-a afirmat de către părţile implicate şi nu în ultimul rând, ce ar trebui să însemne o discuţie serioasă pe construcţia bugetară. Mai întâi, să stabilim cadrul în care ar trebui să aibă loc discuţiile pe buget. Guvernul, sprijinit de partidul sau coaliţia aflate la putere, prezintă bugetul de venituri şi cheltuieli la nivel naţional (consolidat) pentru anul următor, împreună cu bugetele care îl compun. Discuţiile pe buget se axează pe structura de venituri şi cheltuieli, pe valorile de deficit (dacă este cazul) şi modul cum vor fi acestea finanţate. În general, viziunea economică liberală sau social democrată se reflectă în modul de constituire a veniturilor bugetare (care este nivelul şi componenţa taxelor şi impozitelor, cum se iau şi de la cine, cine este exceptat şi de ce etc) şi la fel de important, câţi bani se alocă pe funcţionalităţile administrative (armată, sănătate, administraţie publică, educaţie, inclusiv bugetul pentru pensii, cheltuieli sociale, etc). Aici este normal să intervină întotdeauna discuţii: pe de o parte, pentru că - cel puţin în teorie - puterea şi opoziţia au viziuni economice diferite, pe de altă parte, pentru că este datoria opoziţiei să chestioneze cum se obţine şi cum se gestionează banul public. În cazul României, vorbim despre o situaţie comică: partidele principale aflate la putere în coaliţia de guvernare sunt unul liberal şi altul social democrat. Implicit, viziunile lor privind bugetul ar trebui să difere în mod fundamental: liberalii să "tragă" pentru reducerea taxelor pentru stimularea creşterii economice, iar social democraţii să fie partizanii împărţirii cât mai echitabile a banilor obţinuţi din taxe, pentru ajutorarea păturilor sociale defavorizate. Aşadar, o viziune centrată pe economic a liberalilor versus una centrată pe omul de rând a social democraţilor. Putem accepta însă că cele două viziuni se armonizează între cele două partide de guvernământ prin discuţiile de la creionarea iniţială a bugetului, cu atât mai mult cu cât vorbim, în cazul României, şi de constrângerile impuse la nivelul UE (deficit şi modul său de finanţare etc). Aşadar, nimic nu se poate reproşa parlamentarilor dacă discută în contradictoriu înainte de adoptarea bugetului. Cu atât mai ciudat apare modul în care a fost adoptat bugetul de anul acesta în România: discuţiile au părut mai degrabă "de faţadă", cu parlamentarii preocupaţi să plece mai repede acasă, decât de banii din care va funcţiona statul în anul următor! Şi dacă parlamentarii puterii pot fi scuzaţi - până la urmă, ei au încredere în bugetul realizat de propriul guvern - cei din opoziţie (indiferent dacă pot sau nu influenţa votul final) trebuie să pună întrebările relevante privind acest buget - şi nu au făcut-o, în opinia mea.

Aşadar, situaţia la care s-a ajuns a fost ca preşedintele - care în mod normal are mai mult un rol consultativ în acest proces, deşi trebuie şi el să îşi pună semnătura pe legea bugetului - să devină "partidul de opoziţie" şi să pună întrebările cruciale privind bugetul! Acum, cât din această "opoziţie" are motivaţii pur economice şi cât se explică prin şicanele pe care şi le fac de mult timp partidele de la guvernare (cu tot cu aleşii din teritoriu, alintaţi ca "baroni locali") şi preşedintele, nu este nici rolul, nici dorinţa mea să discut aici. Important este că în acest conflict au fost atraşi şi finanţatorii - mai mult garanţii, de fapt - noştri internaţionali (FMI şi Comisia Europeană) şi implicit acordul nostru cu aceste instituţii. Şi aici intervine o primă acuzaţie nefondată, "aruncată" de o parte din media ai cărei reprezentanţi pot fi cu uşurinţă "iertaţi" pe motiv că nu ştiu ce spun, sau că urmăresc interese politice ale "mogulilor"), anume că "nu vom mai primi banii de la FMI". Nu este vorba de a primi ceva de la organismele internaţionale, aşa cum nu am mai primit nimic de mai mulţi ani; sunt doar bani pe care îi putem accesa în caz "de nevoie" - iar această nevoie sperăm să nu se materializeze. Apoi, un ministru a spus că în lipsa unui acord cu Fondul ne vom împrumuta mai scump: adevărat, doar în măsura în care nu se va ajunge la o înţelegere şi chiar nu vom avea buget şi acord cu organismele internaţionale pentru să spunem 3-6 luni. Nu este cazul să se întâmple aşa ceva; cu siguranţă oficialii UE şi cei ai FMI vor "convinge" părţile să ajungă la o soluţie... O altă afirmaţie, că "nu vom putea plăti pensiile şi asigurările sociale" este de asemenea o exagerare, sumele respective erau plătite - pentru cine îşi mai aminteşte - fără probleme în anii '90, când bugetul se adopta în martie - mai... şi nimeni nu mai era atât de "speriat"! Şi alte afirmaţii, la fel de absurde, pe care am obosit să le mai comentez.

Cred că este momentul ca discuţia pe buget să se întoarcă dinspre politicianism către cifre şi argumente economice. Avem nevoie de banii suplimentari din acciza la benzină şi motorină şi - de ce nu - din impozitul suplimentar "pe stâlp"? Pot fi scăzute cheltuielile pentru "campania electorală" ascunse în bugetul pe 2014? Vorbim evident despe viitor şi viziuni economice diferite, dar problema reală a bugetului trebuie dezbătută profesionist, nu doar politic. Personal, consider că - anul 2014 fiind unul electoral important - ca de fiecare dată în anii electorali, indiferent cine a fost la putere, sume importante sunt "ascunse" în buget pentru finanţarea indirectă a campaniilor electorale, plantarea de panseluţe, înlocuirea de borduri, canalizare acolo unde nu locuieşte nimeni şi alte măsuri cu impact la votanţi... şi nu este necesar să plătim cu toţii aceste cheltuieli! La fel cum susţin că România are nevoie de creştere economică şi în acest sens este nevoie de reducerea taxelor - în special cele pe muncă - şi nu introducerea unora noi, sau majorarea celor existente. Dacă avem nevoie de încasări mai mari la buget, revin la ideea mea fixă: reducerea evaziunii fiscale prin transparentizarea - prin informatizare - şi simplificarea cadrului fiscal, a sistemului de plată şi control în ceea ce priveşte taxele. Până acum, informatizarea a însemnat doar sisteme care nu se leagă unele de altele (între Finanţe, Sănătate, Muncă, Economie, Administraţie şi interne, Justiţie) şi pe care au fost cheltuiţi bani europeni care au ajuns la "băieţi deştepţi". Iar despre cadrul fiscal, este nevoie de voinţă politică... şi aşa ajungem la Caragiale şi al lui "este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire".