OPINII Chiriaşii au acum ocazia să joace tare

După ce studenţii au rămas acasă, după ce numărul noilor ansambluri rezidenţiale a continuat să crească în ciuda pandemiei, perspectiva unei majorări a impozitului pe proprietăţi pe termen mediu - în condiţiile unui deficit care va deveni tot mai greu de finanţat, iar autorităţile trebuie să extindă încasările din taxe şi impozite - oferă solicitanţilor de spaţii pentru locuit argumente în plus la negocieri. Iar pe partea spaţiilor de birouri dezastrul este evident - munca de acasă a devenit un obicei prin corporaţii şi nu va trece uşor, chiar dacă se aprobă un vaccin minune repede şi avem şi o rată de vaccinare bună (greu de crezut, mulţi rămân prudenţi în faţa unor posibile efecte pe termen lung pentru care testele de până acum nu puteau avea un răspuns).

Sunt convins că se găsesc destui care să forţeze şi acum comparaţiile chirie-rată. Dobânzile sunt mici la creditele ipotecare, ratele par rezonabile, chiriile ar trebui să fie tot pe acolo. Ei bine, nu are deloc relevanţă. Dobânzile la un credit ipotecar exprimă o realitate din piaţa creditului, iar chiriile un raport dintre cerere şi oferta din piaţa imobiliară. Vezi de pildă Clujul înainte de pandemie - un oraş prea mic pentru o cerere atât de mare, nu a mai contat deloc faptul că dobânzile la creditele ipotecare erau mici, iar ratele la credite mult sub chiriile la spaţiile solicitate. Cine ia un împrumut ipotecar trebuie să se spele pe cap cu banca 20-30 de ani, pe când chiriaşul are libertatea unei negocieri permanente şi poate forţa nota când piaţa se dezechilibrează, aşa cum e în acest moment. Debitorii însă nu pot forţa decât o reeşalonare sau o refinanţare, cu menţiunea că băncile sunt mult mai susceptibile de a acţiona precum un cartel decât proprietarii de imobile.

Mulţi chiriaşi ezită însă să forţeze nota şi mâna proprietarului din comoditate, din convingerea că pandemia e pe final şi lucrurile vor reintra în normal din toamnă. Dacă ne referim la spaţiile de birouri, socoteală e falsă. Angajatorii privaţi au descoperit că au mari avantaje din munca de acasă a salariaţilor (chirii mai mici aferente unor spaţii mai mici, salarii mai mici - doar se munceşte de acasă!, costul utilităţilor transferat angajaţilor) şi nu vor renunţa curând la formula asta. Iar în ceea ce priveşte chiriaşii persoane fizice, chiar dacă studenţii vor reveni offline din toamnă in corpore, să nu uităm că există destule ansambluri rezidenţiale care îşi vor găsi în curând mai greu cumpărătorii (când ai jobul nesigur nu te mai grăbeşti spre un credit) şi ar putea creşte numărul spaţiilor oferite spre închiriere. În plus, dacă va creşte şi impozitul pe proprietăţi, multe apartamente care erau păstrate goale (nu vreau să mi-l strice chiriaşii!), în aşteptarea majoratului unui copil sau ca poliţă de asigurare pe termen lung, ar putea fi scoase la închiriere. Sigur, vor exista şi proprietari care vor prefera să vândă dacă le creşte impozitul, dar cum sumele nu vor fi impresionante (nu se poate sări de la un impozit de 0,1% din valoarea proprietăţii pe an la 1% de exemplu) numărul lor nu va fi la fel de mare precum al celor care vor deveni din posesori de apartamente goale colectori de chirie lunară.