OPINII Debitorii din 2021 au fost mai săraci cu duhul decât cei din 2007

Să ne amintim în ce condiţii s-a umflat bula creditului în anii 2005-2007, înainte de marea criză financiară din 2008- 2010. Media ne trâmbiţa optimistă că veniturile românilor vor continuă să crească, un fenomen normal în procesul de convergenţă la mediile din zona euro. Toată lumea era încrezătoare după aderarea la UE, iar leul părea condamnat să se tot aprecieze. Iar dobânzile la lei erau mai mari decât cele la euro.

Cu un leu în trend de apreciere, cu dobânzi mai mici la euro decât la lei şi cu aşteptări privind creşterea în continuare a veniturilor, să ne mai mirăm de ce s-a ales creditarea în valută atunci? Ştiu personal un caz în care debitorul s-a prezentat la bancă cerând o anumită sumă în lei, iar funcţionarul, după ce l-a informat că nu se califică pentru respectivul împrumut din cauza veniturilor insuficiente, l-a direcţionat spre un credit în franci cu o valoare echivalentă chiar mai mare. Acolo se încadra. Nu după mult timp rata sa se dublase ca efect al creşterii dobânzilor şi recâştigării statutului de moneda de refugiu din partea francului elveţian.

În plus, toţi cei care s-au îndatorat în acea perioadă nu aveau experienţa unei crize, nu învăţaseră din executările silite ale altora (cum se presupune că a învăţat actuala generaţie) şi erau convinşi că vremurile de prosperitate sunt abia la început.

În 2021 am avut o frenezie greu de explicat pe partea de creditare în condiţiile în care dobânzile atingeau minime istorice. Cu Robor la 1% să te tot îndatorezi, nu? Nu ştiau cei care se îndatorau anul trecut că economia capitalistă funcţionează în cicluri, fluctuaţii date în principal de evoluţia dobânzilor? Nu li se părea riscant să cumpere active superumflate de perioada lungă cu dobânzi aproape de zero din marile economii ale lumii? Nu ştiau ce păţiseră mulţi cunoscuţi în anii 2011-2012, când băncile executau pe bandă rulantă proprietăţi şi destui au rămas şi datori după asta (până la adoptarea legii falimentului personal)?

Robor la 3 luni a ajuns la 4,7% acum, iar dacă vom considera o marjă a băncilor de 3% pentru credite ipotecare mai vechi de 2019, ar rezulta că cei care plătesc rate acum scot aproape de două ori mai mulţi bani din buzunar decât în urmă cu un an, când Roborul era în jur de 1%. Iar cei care s-au îndatorat în 2021, când referinţă era IRCC, mai au de aşteptat doar câteva luni până când indicele se va apropia semnificativ de valorile zilnice ale Robor 3M (IRCC se calculează cu decalaj de câteva luni faţă de realităţile din piaţă).

Faptul că am avut în 2021 mulţi entuziaşti ai creditării şi volume record la bursă în anul cu noi maxime istorice denotă că cei care au intrat în pieţele financiare anul trecut nu învăţaseră nimic din greşelile generaţiei care a suferit cel mai mult la precedentă criză financiară. Sunt aproape 15 ani de atunci şi se apropie un nou derapaj financiar major. Poate că cei care aveau 18-20 de ani în 2007 şi nu prea înţelegeau de ce se frământă părinţii lor seara au cam uitat episodul în cauză, ajunşi la vârsta primului lor credit ipotecar.

Dar dacă amintirea experienţelor personale păleşte în timp, de ce n-a supravieţuit amintirea lecturilor din toată această vreme scursă de la precedentă criză? Unde este efectul seminariilor şi cursurilor de educaţie financiară cu care se lăudau băncile în urmă cu câţiva ani? Au fost doar apă de ploaie sau nici nu şi-au propus în mod real să educe, ci doar să familiarizeze o nouă generaţie de consumatori cu produsele financiare, adică doar mostre abile de marketing? Din păcate, răspunsul la aceste întrebări se va reflecta în mărimea valului de noi executari silite care va demara în 1-2 ani.