OPINII Dolarul în stratosferă, pieţele financiare în depresie

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 26 septembrie 2022

Dolarul în stratosferă, pieţele financiare în depresie

Moneda americană a depăşit, joi, pragul psihologic de 5 lei, maxim istroric, şi s-a consolidat vineri, când cotaţia calculată de BNR a fost de 5,06 lei/dolar.

De fapt, nu creşte atât dolarul cât este slăbit euro (0,97 a ajuns paritatea euro/dolar), confruntat cu toate problemele economiei Europei, dependentă de energia ieftină rusească, peste care se suprapun efectele unei nefericite politici zero emisii şi glorificare a energiei verzi.

Cu capacităţi de producţie a energiei tradiţionale închise si cu gazele din Rusia oprite, cele mai mari economii din zona euro se confruntă cu spectrul unei recesiuni severe, percepţie întărită şi de înăsprirea recentă a politicii monetare după modelul celei adoptate de SUA. Şi cum dobânzile mai mari aduc de regulă cotaţii mai mici, avem scăderi pe linie pe marile burse ale lumii, cu un plus pentru Europa (bursa din Germania a revenit în bear market, vineri).

Cu dezindustrializarea la uşă, cu dobânzi în creştere, cu vechile probleme ale statelor supraîndatorate (grupul PIGS) repuse pe tapet, de ce ar păstra investorii identică expunerea pe Europa în loc sa se refugieze pe plasamente în dolari (mai bine bonificate pe piaţa obligaţiunilor) şi pe acţiuni americane, unde nu există problemele energetice din zona euro?

Pentru România, schimburile comerciale cu SUA au reprezentat mai puţin de 3 miliarde dolari anul trecut, deci efectul scumpirii dolarului e limitat. Nici creditarea în dolari nu este un sport la modă aici, aşa că nici din această direcţie nu avem efecte negative importante.

Efectele se simt însă pe pieţele de materii prime, unde cotaţiile sunt exprimate în dolari - petrolul, cuprul, aluminiul, fierul etc. se exprimă în dolari.

Momentan, spectrul recesiunii în Vest şi creşterea dobânzilor doboară orice cotaţie care se baza pe cererea mai mare din ultima vreme. Rămâne de văzut ce se va întâmpla când economiile încep să îşi revină.

De notat intenţia occidentală de a introduce un soi de preţ reglementat la energie sub forma pragului impus preţului ţiţeiului rusesc (încercarea de plafonare a preţului gazului rusesc, propusă de CE, a eşuat recent).

Poate că preţurile la nivel global se vor alinia cu plafonul impus ţiţeiului rusesc - asta pare să fie momentan filosofia adoptată -, iar vineri petrolul se corecta cu 4% în jurul prânzului, pe fondul speculaţiilor că UE va impune un astfel de prag.

Dar dacă nu funcţionează aceasta mutare? Ar trebui dublată de o supraofertă din zona Golfului, iar OPEC nu a fost prea cooperantă până acum.

Dacă vom ajunge, totuşi, în final la un soi de preţ reglementat la energie la nivel global, care să stopeze criza care se tot rostogoleşte, am avea în sfârşit o recunoaştere implicită a eşecului pieţei libere în stabilirea unor repere corecte de preţ.

În condiţiile în care există un deficit pe partea de cerere, pieţele pot funcţiona ireproşabil pentru a găsi un nivel de preţ în folosul consumatorului.

Când însă concurenţa lipseşte sau există un deficit pe partea de ofertă, preţurile pot ajunge repede să nu mai ţină cont de bunul simţ economic, trecând cu mult peste posibilităţile cererii solvabile.

Până acum statul a susţinut aceste aberaţii pe motiv că aceasta este esenţa liberalismului, costul serviciilor medicale (fără asigurare aproape nimeni nu îşi permite costurile spitalizării) sau cel al studiilor universitare (mulţi absolvenţi ies datori vânduţi din facultăţi) din SUA, demonstrând că piaţa liberă poate deveni o junglă din care scapă cine poate.

În acest context, perioade tranzitorii de reglementare ar contribui la eliminarea exceselor.

Nu uitaţi că bursele anticipează, iar pieţele imobiliare reacţionează post factum. Acum avem o corecţie bursieră, se vorbeşte de o recesiune la anul şi corecţiile pe imobiliare nu vor întârzia să apară, poate din 2024.

La precedenta criză, BVB îşi începuse scăderea în vara lui 2007 şi apogeul corecţiilor a fost în primăvara lui 2009. Economia a crescut şi în 2008, iar 2009-2010 au fost ani de scădere a PIB şi executările silite pe imobiliare se desfăşurau în 2011-2012.

Opinia Cititorului ( 15 )

  1. cine cumpara usd acum e cel mai prost din curtea scolii

    usd e pe finalul miscarii ascendente

    eu nu m-as atinge de usd la asemenea preturi , e o nebunie totala...e ca si cum ai cumpara imobiliare in 2007-2008...numai tampitii faceau asta 

    1. Atât timp cât e afișat spotul asta, e clar ca se fac tranzacții. Mesajul tău e, de fapt: vindeți dolarul! Dar dacă mai creste 10% în doua luni? La iarna va fi bătaia peștelui....

      Dolarul e tare exact inainte de recesiune!

      Oricum China aintrat in Recesiune... urmeaza in spate la 1-2 ani USA... in timp ce alte economii se afla defazat in spate. 

      Oricum am anuntat ca dolarul se intareste... inca nu a consumat ciclul creditulul... ciclul creditului la dolar se afla pe maxime; ciclul creditului in china a depasit maximul. Vorbesc de ciclul creditulul ca si paritate cu impulsum puternic de cerere credit la dobanzi reale mari. Acum china are ciclul creditului in prabusire (chiar daca varsa ca nebunii bani si trantesc dobanzile) cu tot cu cererea si cu tot cu dobanzile - ala e semnal de intrare in recesiune si depresie economica - dupa caz pe baza mai multor factori economic. 

      Rusia a iesit din Recesiune in 2020 si se afal in revenire - se pare ca ei au decis ca ciclul economic sa il valorifice pe parte militara poate din cauza lipe de oportunitati interne in dezvoltare - inca rusia continua sa tina monopol inter la credit refuzand sa il liberalizeze si sa sparga monopolurile oligarhilor din piata; cel putin nu sa il sparga pe termen scurt dar sa lasa concurenta interna sa creasca ca oamenii sa se bucure de mai multe oferte si servicii in piata. Rusia a decis sa is valorifice expansiunea economica pe parte EXTERNA si nu INTERNA = adica MILITAR si in anumite parti si ECONOMIC. 

      O anii in fata vor fi foarte foarte interesanti pentru economia europei unde Italia si Spania va trebui sa preia caderea Frantei si a Germaniei.. si mici alte regiuni. 

      Chiar si Irlanda o sa fie fortata sa faca expansiune de credit ca sa preia cadera altor state europene... sa vedem cum sa va concretiza aceasta echilibrare economica in uniunea europeana... ca si "crestere economica interna" sau externa pe parte militara / industriala / tehnologica. 

      Atat timp car Rusia are lag de 4 ani in spatele Americii la Depresie economica... europa o sa fie fortata sa tureze la maxim motarele ca sa faca fata conflictului din Ucraina. Conflict care nu se termina rapid. 

      Deci anticipez o expansiune exploziva de credit pentru unele state europene - tinute in depresie mai mult decat trebuia in timp ce altele au avut spalari si iertari rapide de datori - dupa ce cade America - creditul ca si cerere reala la ei in piata.  

      Si Romania se afla pe expansiune... romania are co corciala de credit alipit la dolar si euro; ciclul creditului in romania face expansiune parabolica -ciclica - si cade atenuat de defazarea cilului de credit la unele state europene ce nu fac arcuiri ci doar platouri si caderi.  

      Adica cand cade ciclul de credit in romania din Varf spre vale se intalneste periodic cu in jos cu platoul de credit al zonei euro... fapt ce ii amortizeaza caderea prin defazare de lichiditati intrate in piata. Dar exact dupa intersectarea cu euro ambele cicluri isi continua caderile mai abrupte. 

      Procentual vorbind leul cade istoric mult mai abrupt si mult mai de sus din varful creditului fata de euro. 

      Ciclul creditului la zona euro ca total credit nu face niciodata arcuire parabolica (ca total din credit al statelor partenere euro; da unele state vor face dar altele nu fac si atunci da o medie de credit fara arcuire parabolica) el doar cade in v si urca pe un platou in forma de m (adica cu o mica corectie la mijlocul ciclului) si cade iar in v; Ciclul creditului la Romani /lei este in forma istorica de arcuire parabolica compusa si taiere cu cutiul abrupt din el; este un fel de triunghi dreptunchic intors cu varful in sus cu 1 ipotenuza arcuita parabolic si o cateta taiata abrupt. Din acest motiv expansiunile si contractiile la romani sunt atat de severe si necesita periodic export de populatie productiva peste hotare dupa fiecare distractie de credit. Pentru ca creditul nostru de cand nu mai suntem tarani de camp ci proprietari creditul nostru economic se invarte ca pondere intensa in imobiliare si nu in servicii sau bunuri de productie ca total din populatia creditata. 

      Si in trecut daca nu il facea cetateanul il facea statul; acum daca nu il face cetateanul in fac corporatiile intrate pe imobiliare. 

      Concluzia e ca dolarul se mai intareste si pe urma urmeaza pe glob in multe state lipsa de dolari ce va da o panica masiva in fuga dupa dolari chiar si cand dolarul "cade"... pentru ca vor cadea mai multe valute simultan cu dolarul si deci valutele vor dori ca disperatele tot de dolar sa se agate /sau de euro in functie de pietele emergente cu pondere mai mare pe datorie dolari sau pe datorie euro. 

      La rubla ruseasca avem o problema serioasa cand vine vorba de falsa apreciere. Caci aur in rubla imi arata minim 50% pierdere valoare in timp ce este impachetata frumos de banca centrala a rusiei ; aranzata cu papion sa dea bine la baletul international de bula credit global. 

      Din ce vad, datele in timp real, imi spun ca multe "perechi" au inceput sa oboseasca in acest mare eveniment de "dans" al creditului global. Sunt semnale clare de "luxatii" si oboseli al participantilor; dar dolarul tine mortis sa ii oboseasca pe toti pana incep sa pice si sa traga si de dolar in jos. 

      s c cret 

      dolarul are si cu ce sa-i oboseasca, ca are toata forta politica si militara in spate. Asta cand nu face pe prostul, ca in ultimii 20 de ani. In alta ordine de idei, nu inteleg de unde ai istoric de comportament pe evro, ca e inventie recenta, 20 de ani sunt o secunda la scara istorica.

      20 de ani tot istoric la credti inseamna.

      Tu cand faci analize de mic copil pana imbatranesti tot istoric aduni. 

      in 20 de ani am vazut ciclitatea creditului in grafice si timp real pe multe zone euro cat si din alte state ale lumii. 

      s c cret 

      "Mesajul tău e, de fapt: vindeți dolarul!"

      Nu, Dan!

      in piete poti avea 3 pozitii: buy, sell si neutru.  

    In prezent,piata libera din energie e o jungla si nu de azi,de cateva luni.Numai freaieri si escroci mai cred in piata libera din energie.

    Piata libera e o ideologie promovata in universitati de intelectualii care au interese de clasa.

    Proletarii cate sustin ideologia pietei libere, sunt extrem de indoctrinati, lipsa de inteligenta le suprima pana si instinctul natural de a nu actiona impotriva propriului interes. 

    se ia pretul petrolului si se con verteste in aur!!!

    doar asa o sa vedeti cnd decide cartelul opec sa ieftineasca sau sa scumeasca: dolarul -petrolul sau aurul in raport cu datoriile lor.  

    A......... si ciclul bancile ascund "cotatia aurului" in imobiliarele cetatenilor! 

    s c cret 

    PPI ul la American a intrat in deflatie incepand cu 30 Mai 2022.

    PPI -ul a mai intrat in deflatii in anii urmatori: 

    bula din mai 1920 a ppiului si prabusirea pana in octombrie 1950 (marea deflatie cu bula aferenta la actiuni din 1929) 

    bula ppiului din martie 1951 sparta pana in decembrie 1956 revenire 

    bula ppiului din ianuarie 1961 sparta pana in ianuarie 1964 

    bula din ianuarie 2001 sparta pana in ianuarie 2022 si revenire in decembrie 2003 

    bula din iulie 2008 sparta pana in martie 2009 si aproape de revenire septembrie 2012 cu revenire in ianuarie 2014 cadere iar decembrie 2015 revenire iar pana in decembrie 2019 cadere iar in martie 2020 

    bula ppiului din 30 mai 2020 tocmai se duce in cap accelerat... sa vedem pentru cat timp. 

    deflatia si inflatia ppiului joaca un rol important in indexul burselor... nici prea mare nici prea accelerat nu e buna pentru bursa... nici prea prabusit iar nu e bun pentru bursa. 

    s c cret 

    Era un prevestitor pe aici care o ardea cu divergențele pe dolar acum vreo lună, anunțându-te o cădere iminentă și certă a dolarului. Uite că s-a ales praful și de divergențele și de poveștile lui.

    1. La fel prevestea si ca Ucraina castiga razboiul. La fel de praf.

      :) eu eram ala.

      o divergenta exista ...pana nu mai e. 

      esti invitatul meu sa cumperi usd daca te crezi asa istet.

      Ucraina a câștigat războiul cu Rusia. E doar o chestiune de câteva lun până vor fi retrase trupele sovietice de pe teritoriul ucrainean.

      S-a terminat muniția, s-au dus și soldățeii. 

    Incepe sa se vada profitul urias facut de

    americani cu razboiul din Ucraina, 

    iar noi europenii, ca o colonie ascultatoare,

    platim din greu 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb