OPINII După energie, poate n-ar strica un pic de reglementare la preţul alimentelor de bază

Inflaţia anualizată pe ianuarie a fost de 15,1%, un pas înapoi faţă de valoarea de peste 16,3% cu care se termina anul 2022.

Dacă ne uităm însă pe evoluţia preţurilor în ultimele 12 luni, observăm că energia este surclasată acum de preţurile produselor alimentare.

De pildă, gazele au o creştere anualizată de 27,8%, energia electrică s-a scumpit cu 21,2% şi energia termică cu 16%. Combustibilii au o creştere cu 9%.

În cazul energiei electrice şi a gazelor, preţurile au fost influenţate la un moment dat de instituirea plafoanelor de către autorităţi şi apoi a unei strategii de reglementare mascată, dar în acest moment pieţele libere au venit destul de aproape de nivelul de preţ plafonat astfel încât criza energetică este, momentan, o amintire în Europa.

La energia electrică s-a început cu preţ plafonat, dar pentru că modul în care fusese gândită compensarea furnizorilor de la bugetul public era mult prea generos, în final s-a introdus un soi de reglementare (producătorii vând furnizorilor şi distribuitorilor la preţ fix, de 450 lei/MWh).

La gaze, aceeşi poveste, s-a început cu plafon şi ulterior producătorii au fost nevoiţi să vândă pentru consumatorii casnici cu preţ fix.

În acest moment, în coşul inflaţiei nu energia provoacă cel mai mare deranj, ci unele produse alimentare.

Untul s-a scumpit în ultimele 12 luni cu 47%, zahărul cu 63%, laptele cu 32%, ouăle cu 33%, brânza cu 30%, făina cu 30%, mălaiul cu 26%, cartofii cu 34%, pâinea cu 25% etc.

De altfel, produsele alimentare s-au scumpit în medie cu 22% (peste valoarea anualizată a inflaţiei, de 15%) în vreme ce produsele nealimentare au urcat cu doar 11%, iar serviciile cu 10%.

De ce n-am avea şi reglementare în zona produselor de bază, dacă reglementarea preţurilor din energie nu a avut prea mare impact asupra preţurilor acestora? (IMM-urile, de unde vine mare parte din oferta producătorilor, se încadrau în schemele de plafonare).

Adversarii reglementării preţurilor spun că, în felul acesta, se va instala penuria şi tranzacţiile se vor muta pe piaţa neagră. Este adevărat însă numai în cazul în care există un dezechilibru între cerere şi ofertă, iar reglementarea taie până la dispariţie marjele de profit.

Între un litru de lapte cumpărat din supermarket anul trecut cu 4-5 lei şi acelaşi litru de lapte cumpărat azi cu aproape 10 lei diferenţa nu vine doar din energia mai scumpă, ci şi din conservarea marjelor de profit pe fondul scăderii vânzărilor (s-au crescut preţurile pentru a nu se reduce dividendele pe final de an).

Câtă vreme nu există distorsiuni pe lanţul de producţie care să pună în pericol fluxul constant de produse pe piaţă, iar reglementarea nu diluează până la dispariţie marja de profit a producătorilor şi distribuitorilor, de ce n-am avea şi preţuri reglementate la lapte, făină, mălai, zahăr etc., cum avem la gaze?

În acest mod am obţine şi o reducere mai acclerată a inflaţiei şi s-ar reduce şi presiunile pentru noi creşteri salariale.