OPINII Forţa majoră - "cenuşăreasa" clauzelor contractuale

De multe ori ignorată sau tratată superficial, în contextul pandemiei COVID - 19, forţa majoră este astăzi pe buzele tuturor şi invocată deja ca motiv pentru nexecutarea unor obligaţii.

Desigur, în anumite cazuri, aceasta este pe deplin aplicabilă, în alte cazuri însă este exagerat invocată pentru a eluda obligaţii pe care ai putea să ţi le îndeplineşti chiar raportat la contextul social actual.

Nu mai puţin important este faptul că însuşi legiuitorul a reglementat chiar situaţii în care însăşi părţile în temeiul propriei voinţe (sau chiar legea), pot înlătura aplicarea forţei majore - art. 1351 NCC. Dacă legea nu prevede atlfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauat de forţă majoră sau caz fortuit.

Forţa majoră, (fore majeure - fr; vis major - latin) este definită pentru prima dată în mod expres de legiuitor în Noul Cod Civil ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil ­ art. 1351 alin. 2.

La nivel teoretic, dacă executarea contractului devine temporar sau definitiv imposibilă, intră în scenă conceptul de forţă majoră.

Mai nou, conform Decretului emis pe data de 16 martie a.c., la art. 12 se prevede că "Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, certificate de situaţie de urgenţă în baza documentelor justificative".

Pentru a beneficia de scutiri în realizarea obligaţiilor contractuale, firmele trebuie să îşi notifice în scris partenerul cu privire la evenimentul de forţă majoră, urmând să prezinte acestuia certificatul de forţă majoră, eliberat conform Legii 335/2007, art. 4, litera j), de către Camera de Comerţ şi Industrie: "Camerele judeţene au următoarele atribuţii principale:....j) avizează existenţa cazurilor de forţă majoră şi influenţa acestora asupra executării obligaţiilor comercianţilor;..."

Menţionăm că atributul Camerelor judeţene de comerţ este de a analiza, la cererea comercianţilor, şi a aviza sau nu existenţa forţei majore - privită exclusiv din perspectiva efectelor şi influenţei acesteia asupra executării obligaţiilor rezultate dintr-un contract comercial.

Astfel, pentru a putea aviza existenţa forţei majore, trebuie să existe un contract, ale cărui obligaţii nu pot fi îndeplinite din cauza obiectivă a intervenirii faptului definit ca forţă majoră şi care împiedică executarea obligaţiilor contractuale.

Trecând de la nivelul teoretic la cel practic, se pot imagina o serie de situaţii care pot justifica sau nu un caz de forţă majoră:

- susţinerea unui angajator care ar încerca să argumenteze cu privire la contracte de muncă încheiate în aceste zile, că nu putea să prevadă o potenţială epidemie de Covid-19, în situaţia în care aceasta este o chestiune pe ordinea de zi / în media / la ştiri, ar putea fi pusă la îndoială.

Cu toate acestea, este considerat că un angajator care invocă forţa majoră ar trebui să poată să o dovedească prin susţinerea testului previzibilită ii cu privire la evenimentul în cauză.

Angajatorii care declară forţă majoră ar trebui să ţină cont şi să verifice dacă:

- Evenimentul a fost constatat ca atare printr-un document public;

- Angajatorul poate dovedi că evenimentul era imprevizibil;

- Epidemia invocată reprezintă un pericol specific pentru viaţă; sau condiţiile normale de viaţă pentru un grup de salariaţi;

- Contractul de muncă conţine o clauză de forţă majoră detaliată şi aceasta include şi orice tip de epidemii.

O factură emisă privind o obligaţie la plată, care nu a fost efectuată ca urmare a existenţei cauzei de forţă majoră poate beneficia de acelaşi regim, legea nefăcând distincţie între tipul de obligaţii (în această ipoteză trebuie făcută dovada legăturii de cauzalitatea între imposibilitatea executării obligaţiei şi cazul de forţă majoră).

Dacă autorităţile vor decide închiderea unor centre comerciale - cum de altfel se întâmplă deja, retailerii se vor vedea nevoiţi să invoce forţa majoră în relaţia cu angajaţii, posibil şi în relaţia cu proprietarul centrului comercial.

Un operator de transport aerian nu ar putea invoca forţă majoră în relaţia cu personalul care asigură zborurile către Italia / China, dacă îi poate reloca pe aceştia pe alte zboruri.

În măsura în care executarea contractului ar deveni excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor avute în vedere la momentul încheierii sale, schimbare care ar face vădită injustă obligare a debitorului la executarea obligaţiei, debitorii pot invocă impreviziunea iar nu forţă majoră, iar instanţa poate să dispună adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile rezultate sau chiar încetarea contractului.

Într-o Hotărâre de speţă, instanţa a apreciat de exemplu că situaţia de forţă majoră trebuie să fie reprezentată de un eveniment, o împrejurare de fapt determinată şi precis identificabilă. Un context socio-economic general, cum este cel determinat de declanşarea unei crize economice, nu poate fi calificat drept o împrejurare de forţă majoră, în condiţiile în care un astfel de context poate afecta în mod diferit participanţii la viaţă economică, fie ei şi din acelaşi domeniu de activitate, raportat şi la diligenţă, prudenţă de care dau dovadă în desfăşurarea propriei activităţi.

Întrebarea de pe buzele tuturor, Este pandemia de COVID - 19 caz de forţă majoră ?,, trebuie să treacă testul condiţiilor existenţei forţe majore prevăzute de legiutor, raportat şi la faptul că, condiţiile curente în care se desfasora activităţile de comerţ impun o abordare mai relaxată în aprecierea cauzelor care presupun scutierea de la executarea chiar şi temporară a obligaţiilor, tocmai pentru a garanta un nivel decent de stabilite în raporturile contractuale.

Astfel:

- Evenimentul este cu certitudine unul extern de voinţa părţilor;

- Imprevizibilitatea trebuie verificată în raport de cazul concret invocat, astfel deşi s-ar putea invoca faptul că pericolul răspândirii virusului se prefigura deja la sfârşitul anului trecut, realitatea este că în Europa acesta îşi face simţite efectele abia de câteva săptămâni, perioadă care coincide şi cu declararea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a infecţiei cu COVID - 19 ca fiind pandemie;

- Condiţia ca pandemia să fie de neînlăturat, ceea ce din păcate, până în prezent, se verifică, autorităţile făcând deocamdată eforturi pentru limitarea răspândirii virusului, cu perspective mai mult decât vizibile ca în următoarele zile să nu poată fi înlăturată.

Istoria ne-a arătat, însă, că, în majoritatea situaţiilor de criză majoră, starea de panică a creat mai multe pagube decât criza în sine, teama de necunoscut având natura de a ne determina să exagerăm în mod nejustificat şi iraţional efectele potenţiale ale acelor situaţii, astfel încât deciziile nu mai sunt dictate de raţiuni, ci de instinct şi emoţie.