OPINII: Frauda din banii publici. Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor

Asistăm cu toţii în ultima perioadă la o escaladare a discutării subiectului plagiatului în societatea românească (vezi şi opinia calificată din http://www.aid-romania.org/cnmr-consiliul-national-al-rectorilor-membru-al-cnmr-am-decis-necesitatea-evaluarii-scolilor-doctorale-pe-domenii-cu-participare-internationala-precum-si-a-modului-de-acordare-a-titluri/ ).

O astfel de dezbatere era necesară încă din anii 2000 când fenomenul furtului intelectual prin plagiere începea să capete proporţii îngrijorătoare. Dar, vorba francezului "mieux vaut tard que jamais" ...

Din acea perioada până în zilele noastre am asistat cu toţii la o adevarată avalanşă de "doctori" în toate domeniile, adică persoane a caror contribuţie ştiinţifică, mai ales în sensul de noutate, este dacă nu remarcabilă atunci măcar relevantă. S-a creat o adevărată "industrie" la care cel mai mult a contribuit veracitatea şi lipsa de etică profesională a mediului universitar. Tot soiul de indivizi dubiosi, cel mult semidocţi, au apelat la această "industrie" şi au devenit peste noapte doctori în ştiinţe. Cunosc atât de multe persoane, unele foste sau actuale deţinătoare de funcţii publice înalte, aflate în aceasta situaţie, încat îmi este pur şi simplu jenă să le pronunţ numele. Per total, în ţara noastră ar exista aproape o suta de mii de "doctori în ştiinte", aparuţi ca ciupercile după ploaie mai ale în perioada de dupa Revoluţie. Din acest punct de vedere, cred că suntem naţiunea cea mai "creativă" (în sensul creaţiei ştiinţifice:) din univers!

Cum a fost posibil un asfel de fenomen? Există exegeţi ai domeniului care au oferit şi vor mai oferi explicaţiile necesare. Figura jurnalistei Emilia Şercan se distinge cu acuitate dintre cei care militează pentru eliminarea furtului intelectual. Şi domnul Ciuvică este remarcabil în insistenţa cu care demolează, pe bună dreptate, falsele "statui" ale corectitudinii vieţii noastre publice, chiar dacă pe dânsul îl creditez, din păcate, şi cu o anumită "selectivitate" interesată în alegerea "victimelor". Surprinde însă liniştea mormântală cu care este tratat subiectul de către alţi lideri de opinie. Domnii Tapalagă, Pantazi, Tişmăneanu, ca să dau numai câteva exemple, au tăcut subit de îndată ce singurul plagiator al neamului, fostul premier Ponta, a fost scos din joc! Oare de ce? Merită remarcată în acest context şi opinia echilibrată a domnului Horaţiu Pepine (http://www.dw.com/ro/laura-codru%C8%9Ba-k%C3%B6vesi-acuzat%C4%83-din-nou-de-plagiat/a-35912548).

Dincolo de împăunarea CV-urilor, consolidarea statutului socio-profesional obţinut nemeritat sau de hrănirea propriului orgoliu exacerbat de "puterea" publică dobândită (exercitată deseori discreţionar) există o cauză mult mai pământeană a exploziei numărului de "oameni de ştiinţă" din România. Banii! Da, pentru ca în cauză nu avem de-a face numai cu oribila imoralitate a falsului intelectual ci cu un veritabil furt din bani publici. Si foarte multe persoane dintre cele avizate trec sub tăcere acest aspect, speriaţi cred de dimensiunea fenomenului.

Să mă explic. De-a lungul carierei mele, aflat în fruntea unor entităţi publice, am refuzat cu obstinaţie să acord sporul pentru "titlul ştiinţific de doctor" salariaţilor din subordine. Vorbim de 15% din salariul de bază, adică de sume foarte importante mai ales că în cauză erau multe persoane cu funcţii de conducere. Foştii mei colaboratori cunosc foarte bine acest lucru. Refuzul meu era dictat de evidenţă că ne aflăm în situaţia unor plagiatori şi nu din invidie. Stau mărturie atât foaia matricolă a studiilor mele cât şi faptul că am renunţat la doctorat imediat după ce fusesem acceptat prin anii 2002-2003. De ce? De ruşine. Tocmai vedeam cum mulţi dintre vameşii de pe frontiera (de vest în principal) deveniseră doctori în ştiinţe! Că unii erau doctori ai Universităţii din Timişoara nu este decat o coincidenţă de actualitate!

Aşadar, pentru cei angajaţi în sistemul public, plagiatorii fură pur şi simplu din banii publici. O evaluare a numărului beneficiarilor sporului de 15% şi a sumelor cheltuite în acest scop este relativ uşor de făcut. Pentru "doctorii" care şi-au dobândit titlul până la 31 dec 2009 de la acea dată sporul le-a fost înclus în salariul de bază. În perioada de dupa 2010 se crease o "discriminare" faţă de "plagiatorii" nou apăruţi. Aceştia nu mai beneficiau de acest spor aşa că legiuitorul (în rândurile căruia găsim o sumedenie de plagiatori) a corectat imediat "crunta" discriminare, prin art.5 alin (1') si (1") din OUG nr.83/2014 aprobată prin Legea nr.71/2015. Pentru detalii puteţi consulta şi https://avocatiuliadumitru.wordpress.com/tag/spor-de-doctorat/.

Să încercăm un exerciţiu pur teoretic. Să presupunem că sunt cca 60.000 de "doctori" angajaţi în sistemul public şi beneficiari ai sporului amintit. Dacă luam în calcul că majoritatea acestora sunt încadraţi în funcţii de conducere, iar nivelul lor de salarizare este cu mult peste medie, putem accepta că echivalentul celor 15% aferent sporului ar putea fi cca 1000 lei lunar. Pentru o perioadă egală cu cinci ani suma totală care ar putea fi teoretic recuperată ar fi de cca. 3,6 miliarde de lei...Şi asta într-o ţară în care sunt milioane de oameni care nu au venituri de 1000 de lei/lună...

De aceea, într-o societate în care instituţiile abilitate de lege ar funcţiona corespunzător, pe fondul acestei dezbateri naţionale, ar trebui imediat demarată o acţiune de evaluare a sumelor cheltuite cu plagiatorii (vă asigur că peste 80% dintre beneficiarii sporului de doctorat sunt plagiatori!) şi recuperarea acestora în interiorul termenului de prescriere de la persoanele beneficiare cu funcţii publice. Curtea de Conturi ar trebui să îşi asume această obligaţie legală (dar, apropos, cunoaşteţi densitatea plagiatorilor de acolo?!) iar cei care doresc să beneficieze de acest spor pentru perioada trecută să solicite din proprie iniţiativă CNATDCU http://www.cnatdcu.ro/ (căruia evident i-ar trebui puse la dispoziţie resurse sporite) eliberarea unei atestări de corectitudine. Şi Antifraudă, la solicitarea Curţii de Conturi ar putea să-şi pună la dispoziţie capacitatea administrativă în derularea unei astfel de verificări. Şi pentru că lucrurile să se desfăşoare într-o logică firească s-ar putea începe cu DNA-ul. Pentru că această instituţie trebuie să fie deasupra oricărei îndoieli, ar fi de interes public ce sumă cheltuie DNA-ul cu acordarea sporului de doctorat. Refuz să cred că ar putea fi plagiatori, adică hoţi din bani publici, printre beneficiarii acestor sporuri chiar ăn cadrul DNA, chiar dacă există şoapte în spaţiul public! Dar pentru a elimina orice bănuială ar putea solicita din proprie iniţiativă să li se verifice autenticitatea tezelor de doctorat.

În concluzie, solicit public inventarierea tuturor beneficiarilor de spor pentru obţinerea "titlului ştiinţific de doctor", evaluarea sumelor din bani publici cheltuite, verificarea tezelor cel puţin a celor cu funcţii de demnitate publică, precum şi recuperarea sumelor cheltuite cu plagiatorii neamului. Şi vă asigur că sumele, foarte mari de altfel, ar ajunge pentru reparaţia curentă a tuturor spitalelor din ţara noastră. În secundar, dacă opinia publică doreşte lucrul acesta, plagiatorii să plece imediat din funcţiile publice. Eventual să umplem cu ei bibliotecile patriei...

Credeţi că este posibil acest lucru? Mă îndoiesc profund...De ce? Pentru că trăim în România iar aici dreptatea a devenit o noţiune relativă.