OPINII O cosmogonie a răului

Dintre toate sintagmele care au invadat vorbirea noastră cotidiană, "grupurile de interese" îmi e cea mai dragă. Nu e zi de la Dumnezeu să nu aud vorbindu-se de ea, invariabil în gură sau vizînd personalităţi de prim rang, de fiecare dată înconjurată de o aură de mister pe care, trebuie să mărturisesc, o percep cu o emoţie greu de controlat. Aş spune, cu speranţa ca vorbele mele să nu supere vreo ureche mai sensibilă, că, într-un timp atît de scurt, "grupurile de interese" au reuşit să dobîndească, aproape, o percepere mistică. Ştim concret despre ele extrem de puţin, ca să n-o spunem pe-a dreaptă - că nu ştim absolut nimic, dar, într-un consens propriu numai atitudinii în faţa supranaturalului, ne plecăm toţi în faţa lor, copleşiţi de sentimentul că nu poate fi vorba de altceva decît, cu siguranţă, de expresia laică a unor forţe incontrolabile. Starea de prostraţie naţională în faţa "grupurilor de interese" nu trebuie percepută neapărat ca o predispoziţie ieşită din comun pentru divin, ci, mai curînd, m-aş gîndi la un proces de mimetism firesc în care noi, muritorii de rînd, intrăm, deliberat sau nu, într-un proces de rezonanţă cu mai marii zilei, cu cei care ne conduc. Cînd absolut toţi dregătorii neamului, indiferent că sînt la putere sau îşi aşteaptă picotînd rîndul pe băncile opoziţiei, nu lasă să treacă o zi fără să invoce "grupurile de interese", cît de puternice sînt ele, şi cît de multe fac şi desfac ele, şi cît de rău ne fac ele, şi, mai ales, cît de intangibile sînt ele, e normal că singura reacţie la care mai avem acces e abandonul. Cînd e vorba de "grupurile de interese", numai bunul Dumnezeu să ne ţină în pază, că în cei ce ar trebui să ne apere pe lumea asta nu mai putem să ne punem speranţe.

Şi, totuşi, ceva ar mai trebui lămurit. Cîte "grupuri de interese" există? E vorba de o denumire generică, în care se adună de-a valma toţi cei care au un interes pe lumea asta şi dau şi ei din coate să-şi vadă visul cu ochii sau "grupurile de interese" se împart şi ele pe căprării, după funcţia boss-ului, după contribuţia la PIB sau calibrul loviturilor pe care sînt în stare să le administreze? "Grupurile de interese" de care vorbeşte la supărare preşedintele ţării sînt unul şi acelaşi lucru cu "grupurile de interese" despre care vorbeşte, de exemplu, un ministru de stat sau cu "grupurile de interese" pe care le slujeşte vreun gazetăraş dispus, probabil, să o tranzacţioneze şi pe mă-sa? Cînd vezi dezinvoltura cu care se azvîrle de la unul la altul cu această sintagmă născută sub semnul fatalităţii, nu poţi încerca alt sentiment decît acela că eşti martorul inocent şi neputincios al unui joc recuperat din Chicago lui Al Capone! Pentru că, oricîtă osteneală ţi-ai da, oricît ţi-ai stoarce mintea, atîta cît mai ai, tot nu ai putea înţelege care este pînă la urmă savoarea acestui spectacol. Ar fi suficient un cuvînt, un singur cuvînt! ca tot bîlciul să se termine imediat, victimele nevinovate să-şi recapete liniştea şi să se întoarcă în pace la familiile şi treburile lor, vinovaţii să dea socoteală pentru fărădelegile lor şi noi, restul lumii, spectatorii sideraţi şi înfricoşaţi fără vină, să răsuflăm liniştiţi că am scăpat de sub teroarea "grupurilor de interese". Un nume. Atît şi nimic mai mult: un nume! "Alexandru", "Ionescu", "Popescu", "Georgescu", oricare ar fi el: ăsta-i omul care a adunat în jurul lui o bandă de răufăcători, "un grup de interese", şi la ordinul lui se comit blestemăţiile care ne amărăsc viaţa. Dar numele nu poate fi rostit, pentru nimic în lume. Să nu aibă habar despre ce vorbesc cei care ne asurzesc vociferînd despre "grupurile de interese"? Să fie doar un joc "tactic": "vezi că eu ştiu de grupul tău şi dacă nu-ţi bagi minţile în cap, grupul meu o să vă rupă oasele"? Sau, cel mai grav, să le fie pînă şi lor frică? Se pot pune zeci de întrebări, că de răspuns, de bună seamă, nu va răspunde nimeni. Într-o lume în care pentru mulţi Dumnezeu a murit înainte de-a se fi născut, "grupurile de interese" au toate datele să ajungă făuritoarele unei cosmogonii a Răului. Poate că cei care nu pierd ocazia să predice despre ele în fiecare zi, într-un moment de iluminare, vor ajunge să realizeze datoria pe care o au să-şi ia inima în dinţi şi să le arunce în aer, odată pentru totdeauna. Dacă se mai poate.